de Pompiliu ALEXANDRU
Am asistat zilele trecute la inaugurarea Institutului de Cercetări al Universității Valahia. Este un loc extraordinar! Poate cel mai interesant proiect pe care l-a avut orașul acesta în ultimii douăzeci de ani. Chiar dacă acum încă se mai achiziționează aparatură și încă se mai fac angajări de cercetători, dacă lucrurile merg bine și nu se reușește în dulcele stil românesc să începem ceva bine și să îl facem praf înainte de vreme, atunci acest loc chiar va fi, în sfârșit, ceva extraordinar pentru țară, nu numai pentru oraș. Chiar este în linia institutelor internaționale și nu cred că are cu nimic ceva mai prejos decât acestea. Așadar, felicitări celor care l-au construit în forma actuală și le urez mult noroc în a-l păstra pe linia actuală de seriozitate!
Nu ai cum să nu inviți la acest eveniment al inaugurării anumite persoane. Este, din punct de vedere deontologic, și ține chiar de o minima moralia să inviți pe miniștrii care țin direct de aspectele educative, de învățământ… chiar dacă aceștia sunt așa cum sunt, nu mai intrăm în detalii. Noroc cu apropiatele alegeri, căci cei mai mulți au onorat invitația, altfel cu siguranță erau ceva mai ocupați unii dintre ei. Bun, dar nu despre acest lucru doresc să vorbesc. Nu aș dori nici să vorbesc (deși o voi face) despre situația paradoxală în care cel care trebuie să taie panglica este domnul prim ministru, Ponta Viorel, adică personajul care trebuie în mod genetic să se simtă jenat când intră într-o astfel de clădire. Este paradoxal ca un individ care a trișat munca de cercetare, făcând de râs în acest fel mii de alte persoane care acum sunt băgate în aceeași oală cu respectivul ministru să fie cel care taie panglica unui asemenea institut. Nici nu mai știu câte persoane îmi vorbesc, de la scandalul cu plagiatul lui Ponta Viorel, cu o emfază și siguranță de sine de mă scot din minți, precum urmează: „Lasă, domneʼ, că știu eu cum se iau doctoratele astăzi. Știu eu pe X care l-a făcut în două luni, cumpărat de la Y. Deci nu e singurul caz!” Până și cei de la țară îmi bagă acest argument al cantității, al lui „nu e singurul caz”. Dacă ai și tu un doctorat, deja îți este rușine să spui că deții titlul acesta căci ești privit pieziș și cu neîncredere. A ajuns doctoratul un fel de examen de conducere la fără frecvență, cumpărat în piață, negociat nu se știe cum între un polițist corupt și un cocalar afacerist. Deci un asemenea personaj taie panglica… cercetării autentice. Normal că toți cei aduși cu autobuzele în curtea Institutului nici măcar nu au habar ce se va petrece acolo. „Aplaudacii” aduși nu dau nici doi bani pe munca depusă de un om serios căruia i-au ieșit peri albi pentru a ajunge la o idee pe care să o scrie în doctoratul făcut pe bune. Ei sunt veniți acolo pentru a vedea un ministru care a făcut ce?, a copiat și el ca tot omul la un examen, după părerea lor, iar asta nu este nimic grav. Iar acest ministru, „viitorul președinte al României”, a tăiat panglica unui institut unde, chipurile, ar fi un fel de fabrică de copiuțe. Minunat! Cam aceasta este imaginea vulgului „aplaudac”. Dar imaginea se îngroașă și mai tare. După discursul în fața celor aduși cu autobuzul de te miri cine de prin satele din jur, urmează și discursurile dedicate doar cercetătorilor și profesorilor. Iar aici povestea de dragoste continuă. Același prim ministru spune: „Toată lumea în această ţară nu mai semnează. Nu ştiu cum se întâmplă la universităţi, dar la Guvern nu mai semnează nimeni absolut nimic. Dacă nu te-a luat Curtea de Conturi te-a luat ANI, dacă nu te-a luat ANI te-a luat DNA, dacă nu te-a luat DNA, cineva tot vine şi atunci cel mai simplu: Cine nu munceşte, nu greşeşte! Acesta e un lucru pe care sper să-l îndreptăm”. Și adaugă (parafrazez): vă asigur că în viitor și cei din mediul universitar vor beneficia de această protecție. În loc să se ocupe cu cartea, profesorii sunt purtați prin tot felul de procese de incompatibilitate și altele.
Oameni buni, acest om ori este extrem de idealist, mergând până la naivitate, și atunci are o scuză, ori este șeful unui cartel al infractorilor. În primul rând: a fi politician înseamnă să îți asumi o anumită răspundere. De aceea au salariile pe care le au plus avantajele-bonus. Munca lor chiar aceasta este, să semneze, să își dea acordul sau nu în funcție de priorități și de valoare. Altfel, să își caute o altă slujbă, cum îi îndemna președintele Băsescu pe profesorii care sunt ultra-sub-plătiți. În al doilea rând: dacă există sute, chiar mii de acte de corupție și alte infracțiuni pe care ANI, DNA-ul și altele le tot semnalează și sancționează cu ani grei de pușcărie, atunci nu este vorba despre un ministru care, din greșeală și păcălit de o minte diabolică a fost condus fără ca acesta să își dea seama, pe drumul pierzaniei. Iar la numărul de infractori din rândul politicienilor, este clar că mergem pe același argument al cantității și spunem că asistăm la un fenomen de cartel, pandemic. În al treilea rând: chiar nu există nimeni dintre consilierii acestui om să îi spună că există tot felul de interpretări imediate ale cuvintelor sale?! Și asta nu din partea vulgului pentru care licența este o copiuță mai mică decât un doctorat. Ci chiar din partea celor care acum sunt pe anumite poziții. Care este ideea dusă mai departe? Cum aș interpreta eu cuvintele lui Ponta, dacă aș fi decan sau rector al vreunei universități? Și mă gândesc acum la Ecaterina Andronescu, care după această logică, va ieși la pensie la 100 de ani, fiind atunci și rector, și ministru, și afacerist și director administrativ al vreunei mari firme. Aș spune: „Domnul ăsta îmi dă idei… dacă până astăzi eram un om corect, de astăzi se impune să îndrăznesc mai mult, căci o să fiu protejat. Sub pălăria nobilei declarații că eu mă ocup cu cartea și cu dezvoltarea universității, pot să încep să iau șpagă, să trag cât pot pentru a deține cât mai multe funcții, să fac tot ce îmi trece prin cap, chiar ilegal. Toate acestea sunt scuzabile căci trântesc în față oricui scopul nobil pe care îl urmăresc eu. Deci domnul ministru mă asigură că devin și eu cu o oarecare imunitate, și ajung greu sau foarte greu în fața judecătorilor dacă fac vreun matrapazlâc. Adică, după ce că numărul politicienilor s-a dublat de la ultimele alegeri încoace, fiind acum 600, cam cât au și SUA, și toți cu imunitate, această imunitate se extinde în plus la cei care vor avea funcții în această țară. Adică nu mai știi care e politician și care nu. Dacă ai o funcție anume – oricum, acest lucru se și petrece acum – trebuie să fii politician sau susținut puternic de vreunul. Deci începi să îi împrumuți și avantajele sale. Iar cel mai important avantaj este această imunitate în fața legii. Nu ar fi mai bine să fie toată țara imună? Oricum domnește doar o lege în această țara: legea selecției naturale. Doar cei „valoroși” trăiesc cu adevărat. Ceilalți, să supraviețuiască și să muncească precum sclavii pe plantație.
Cam aceasta este și imaginea-simbol care rezumă pe deplin cele spuse: văd un infractor cu mașină de peste cincizeci de mii de euro cum îi spune unui „amărât” de polițist: „Măi, sclavule! Te du să muncești pentru mizeria ta de salariu, și apoi vino să mă oprești pe mine!” Trecând acum într-un mediu mai elevat și păstrând aceeași imagine-simbol al situației descrise, vom avea: Domnii miniștri merg după evenimentul amintit să mănânce lucruri … calde, cel puțin. Căci deh, e normal să sărbătorești și să uzi asemenea eveniment. Nimic de zis! La fel făceau și cercetătorii rămași în Institut. Aceștia au sărbători cu sendvișuri reci cu apă minerală și sărățele cumpărate. După care s-au gândit: „ei, asta este! Hai să ne bucurăm și noi că doar o dată inaugurăm Institutul ăsta!” Și au pus bani mână de la mână, din salariu de sclav, pentru a comanda niște pizza calde. Cam acestea sunt proporțiile și disproporțiile dintre cei care fac un doctorat pe bune și cei care îl cumpără ca pe un pepene în piață!
POMPILIU ALEXANDRU este lector universitar la Universitatea „Valahia”, din Târgoviște, doctor în filosofie, în România, dar și la Sorbona, artist fotograf și, peste toate, absolvent de CARABELLA…