Daniel CRISTESCU – Se poate și la noi!

daniel_cristescu_74Subiecte precum situația economică, rata crescută a șomajului, corupție sau birocrație excesivă sunt pe larg dezbătute atât de specialiști, cât și de alți oameni preocupați de economie. Nu rar mi s-a întâmplat să aud exprimări precum: „În România nu se poate dezvolta un proiect sustenabil”, „România nu are un viitor promițător” sau „Când o să cresc, mă voi stabili într-o țară civilizată”. Deși, de multe ori acestea s-au dovedit a fi îngrijorări foarte întemeiate, lucrurile au evoluat în mod favorabil.

Inițiativă, responsabilitate, toleranță față de risc sunt doar câteva dintre caracteristicile antreprenorului, ale celui care pornește în curajoasa călătorie spre obținerea de profit și dezvoltare prin depășirea continuă a barierei confortului propriu, dând dovadă de determinare și perseverență. Antreprenoriatul este vital în ceea ce privește forța unei economii, companiile mici și mijlocii fiind principalii angajatori și furnizori de valoare ai PIB-ului. Un studiu al Băncii Naționale a României făcut pe o perioada de 20 de ani, 1994-2014 arată că numărul firmelor s-a dublat, IMM-urile au căpătat rol majoritar în detrimentul corporațiilor, iar capitalul privat i-a luat locul celui de stat.

În Statele Unite ale Americii sau vestul Europei, antreprenoriatul este văzut ca o știință, oamenii de acolo fiind convinși că vor deveni antreprenori, nefiind considerată o competență înnăscută. În România, din păcate, luând în calcul marea masă de locuitori, cultura antreprenorială este la un stadiu incipient, oamenii asociind întreprinzătorii cu speculatorii sau corupții. Teama de eșec, considerată în alte țări ca fiind o etapă intermediară în proces, în România devine, de multe ori,  cea care pune stop multor inițiative, unele dintre ele având perspective de scalare. Cu toate acestea, conform studiului realizat de cei de la organizația Akcees în septembrie 2013,  48% din populația României prefera să lucreze pe cont propriu, media în Uniunea Europeană fiind de doar 37%. De ce acest lucru? Pentru că există oportunități nefructificate, nișe slab dezvoltate și posibilități de creștere și inovare pe segmentele deja existente.

daniel_cristescu_74_1

Sursă imagine: Shutterstock

Devin din ce în ce mai vizibile poveștile de succes ale unor antreprenori autohtoni care au reușit să dezvolte afaceri de zeci sau chiar sute de milioane de euro, fără a exista suspiciuni de încălcare ale legii. Aceștia sunt dovada că în România, lucrurile făcute temeinic, prin muncă și sârguință conduc la reușită.

Tranziția de la comunism la economia de piață a reprezentat un pas decisiv în privința viitorului românilor, însă, cu toate acestea, la nivel macroeconomic nu este conștientizată răspunderea pe care ne-am asumat-o. Economia capitalistă înseamnă viziune, implicare și seriozitate, tinerii fiind în mare parte cei responsabili de evoluția mediului de afaceri românesc. Acum, mai mult ca oricând în trecut, sprijinul oferit pentru tinerii antreprenori este foarte vizibil. În acest sens, au început să se realizeze demersuri cu scopul de a veni în sprijinul antreprenorilor, precum: impulsul din partea statului care oferă finanțare și deduceri fiscale pentru a le oferi ajutor tinerilor întreprinzători, fondurile europene care de cele mai multe ori sunt nerambursabile și sprijinul oferit de antreprenorii existenți pe piață care oferă atât consultanță și mentorat, bazate pe experiențele acestora, cât și finanțare și suport logistic.

Dorind să ofere un sprijin relevant din piață, un număr semnificativ de lideri de business din România au înființat o organizație apolitică, non-profit și neguvernamentală, Romanian Business Leaders. Obiectivul acesteia este să dezvolte o platformă de acțiune și implicare socială pentru liderii din mediul privat. Printre proiectele acestora se numără și „Vreau să fiu antreprenor”, care își propune un dialog cu elevii de liceu dornici să învețe din experiența oamenilor de afaceri de succes. Un alt proiect extrem de ambițios este „Repatriot”, care are ca scop atragerea românilor valoroși plecați în străinătate, dornici să își deschidă o afacere în România, beneficiind de mentorat și sprijin din partea liderilor de afaceri români.