Daria STEMATE – Goi

 

cs_logo_sq-300– Câte cafele îmi vor trebui ca să am răbdare să te-aștept?

– Doar două.

– Una după alta? La „Toulouse”?

– Nu, deloc… Una acum, dacă vrei. Și una când oi apărea accidental lângă dumneata pe stradă sau în metrou.

– Și asta când va fi, dragă domnișoară?

– Dumnezeu știe, domnule… Numai Dumnezeu știe…

Victoria își lăsă capul pe spate și zâmbi larg, bucurându-se de cerul senin și de vântul ce-i dădea impresia unei libertăți noi, o libertate proaspătă, într-o formă diferită. Putea să vorbească ce dorea, când dorea și, mai ales, cu cine dorea. De exemplu cu străinul acesta care se așezase lângă ea și care pretindea că e fermecat de ochii ei verzi. Victoria e relaxată; el o privește admirativ, iar ea știe lucrul acesta și îi place. Se simte puternică, stăpână pe situație și frumoasă. Se simte frumoasă. Bărbatul surâde binevoitor și-și întoarce toată fața spre ea:

– Pe toți sfinții, domnișoară, așa urât sunt? Pentru ce nu mai vrei să mă vezi?

– Ferească… dar cum ați ajuns la concluzia asta?

Victoria râde acum cu toată gura, e veselă și teribil de distrată.

– Credeți că sunt chipeș? întreabă el.

– Domnule, sunteți cel mai frumos bărbat pe care l-am văzut în toată viața mea, zău așa!

El tace și se reîntoarce la privirea contemplativă, lăsând-o pe ea tot relaxată, cu mâinile împreunate la ceafă și cu fruntea îndreptată spre vârfurile copacilor. Privirile îi urcă de la picioarele subțiri care nu au pantofi înalți, la rochia până la genunchi imprimată pe toate părțile ei cu flori uriașe, pastelat colorate. Îi vede pielea foarte albă și părul foarte roșu și se minunează.

– E natural?

– Vă place?

– Îl ador!

– Din naștere… Să mă fi văzut atunci: aveam pistrui!

Și zicând acestea, indică spre fața ei cu un arătător de pianistă și rămâne așa preț de câteva secunde. Apoi se reașează în poziția de dinainte și continuă să admire cerul.

– Numele meu este Lima.

– Victoria… Sunteți bătrân, domnule.

– N-aș zice, ca în adolescență; doar capul mi-a ajuns acolo unde trebuie să fie. După 40 de ani, stă în sfârșit pe umeri. Găsești că par obosit, Victoria?

– Găsesc că sunteți adorabil… Și amar.

– Două cafele atunci?

– Și o cupă de înghețată dacă vă ține dantura.

El râde tare, cu poftă și o cuprinde de mână, ridicându-se de pe bancă în același timp cu ea. Pe fondul primăvăratic, ei doi se îndreaptă spre cafenea, amuzându-se unul pe seama altuia: au renunțat cum au ajuns în picioare pe alee la „domnule” și „dragă domnișoară”, chiar dacă ea e de două ori mai tânără decât el. S-au dezbrăcat de titluri și pretenții, râmând astfel: ea, o uimitoare, iar el, un adorabil. Au rămas doar doi oameni cu suflet: Victoria și Lima.

DARIA STEMATE e o fată frumoasă și delicată, stă în prima bancă, e în clasa a XI-a, la CARABELLA…