Se spune că dragostea e oarbă și e surdă – se spune că dragostea acoperă totul; uniformizează totul. Și se prea poate să n-o fi cunoscut eu; e mai mult decât posibil să nu fi trăit o poveste de iubire. Dar ce se spune e minciună. Cum ai putea să te lipsești de ceea ce vezi? Cum ai putea să nu te bucuri de fiecare defect fizic pe care celălalt îl are – cum ai putea să nu-l complimentezi pentru asta? Să fii orb? Să te prefaci că nu vezi doar de frica unui eșec? Și pentru ce, mă rog, ar trebui iubirea asta să fie surdă? Ca să nu auzi fraze și întâmplări care ți-ar strica basmul? De ce să fie surdă… Eu nu pricep: eu vreau să aud fiecare cuvânt spus greșit; fiecare propoziție prea sinceră și, poate, puțin dureroasă. Eu vreau să aud ce are de spus cel pe care o să-l iubesc într-o zi! Dragostea acoperă totul ca să nu lase la vedere defectele – acoperă totul ca să nu ne vedem unul pe altul exact așa cum suntem? Eu nu cred într-o astfel de dragoste, eu voi vrea ca el să-mi vadă restul de suflet și, dacă se va îndrăgosti, măcar se va îndrăgosti de un schelet cât se poate de real, nu de o iluzie de suflet întreg și perfect.

Ea uniformizează totul… Cine, dragostea? Nu, cu siguranță nu ea! Doar nu o să ne omoare originalitatea la amândoi! Noi, cei care vom fi atrași unul de altul în viitor, ne vom întrece în a fi cât mai diferiți cu putință, nu-i așa? Nu doar de dragul de a fi un cuplu controversat – ci pentru că vom vrea să ne percepem în moduri variate: tu să mă asculți cum vrei și să mă vezi cum vrei. Eu o să te ascult cum pot, o să te văd cum pot și o să vezi că pentru iubire… Și chiar și pentru îndrăgosteală, vom avea nevoie de toate cele cinci simțuri, o să vezi, viitor dragul meu!

DARIA STEMATE este elevă în clasa a XI-a E…