Îndemnată de vreme și de cafeaua din fața mea, mă aplec iarăși asupra foii și scriu cu o încetineală gravă, tăcută, cuvinte formate din patru, cinci sau șase litere; uneori ajung până la opt, la cuvintele cu sensuri dintre cele mai simple – și nu înțeleg de ce atâta risipă de cerneală pentru ceva banal, fără complicații de logică și filosofie. Dar și dacă ar implica ceva întrebări și le-ar pune cineva? Sau ar sta în înțelesul literelor, neatinse de fracțiuni de secunde? Obișnuiesc să pronunț propozițiile cu voce tare ca să le aud sensul și valoarea: îmi place să le simt greutatea și să le accentuez așa cum trebuie. Fac asta numai în fața oglinzii ca să învăț cum se mimează pe buzele unui alt om care le-ar mai folosi în afară de mine…  Îmi place să le admir textura cu mâinile împreunate în dreptul gurii; dure sau moi, calde sau reci, pasionale sau indiferente… Cuvintele curg ordonate, ascultătoare de vocea ce se aude zgomotoasă într-o cameră goală. Nu mi s-a întâmplat niciodată să aud altceva decât ceea ce am vrut să aud tare. Tot ce am vrut să prind cu urechile am prins, și tot ce am vrut să rostesc cu o înclinare a bărbiei am rostit. Sunetele mele mereu au format numai ce am vrut eu să formeze și s-au oprit atunci când eu am vrut să se oprească.

Ție ți-au nesocotit vreodată ordinele? Mai aud oameni care se plâng că uneori „vorbește gura fără ei”… Tare îngăduitori și delăsători trebuie să fie! Sau pur și simplu nu au educat-o bine, nu știu cum să-și împartă cuvintele și cum să le diminueze forța. Habar n-au cum să-și ordoneze literele să iasă în propoziții demne de auzit. Mie niciodată nu mi s-a întâmplat să las buzele să arunce vorbele aiurea, țin foarte mult la sunetele astea și nu aș vrea să le risipesc în combinații urâte, jignitoare, așa cum îmi irosesc cerneala pe câteva cuvinte cu opt litere fără un sens anume, de sine stătător. De mi s-or răzvrăti buzele de care am amintit, care oricum sunt urâte, o să mă cert cu ele în gând o vreme ca să le domolesc. Și dacă n-oi reuși, atunci o să le arunc pe foi, într-o pierdere totală de pastă albastră, la îndemnul unei cafele de dimineață și a vremii de afară, ce se întinde puțin mai încolo de fereastra asta amărâtă și murdară…

DARIA STEMATE e o fată frumoasă și delicată, stă în prima bancă, e în clasa a XI-a, la CARABELLA…