Dorin TUDORAN – Procente: în oameni sau în vite?

DT 1Declarațiile candidaților eliminați în primul tur legate de rolul pe care vor să-l joace în turul al doilea spun multe despre calitatea acestor oameni. Unii dintre ei – cărora li se alătură și voci ale susținătorilor – se pregătesc să negocieze procentele câștigate cu unul dintre finaliști. Cum formulează declarațiile te face să crezi că este vorba de procente în vite, nu de procente în oameni. Cu ce drept promite un asemenea fost candidat voturile obținute în primul tur unui finalist intrat în turul al doilea? E nevoie până și de procentele unor caricaturi gen Vadim Tudor și Dan Diaconescu, deveniți pentru Victor Ponta “domni”.
Ajunși aici, iată și exemple de declarații diverse – finaliști, nefinaliști, susținători etc.:
DT 2Victor Ponta: “Domnul Iohannis este un lucru, eu sunt român.”
Bravos, dottore! Îmi pari o reclamă a firmei Xerox – “Într-o lume a cópiilor, noi suntem originalul”.

György Frunda: “Domnul Iohannis, în loc să spună, da sunt neamț ca naționalitate, dar sunt un bun cetățean al acestei țări, și voi face lucruri bune (…), i-a fost rușine de etnia sa (…).”/…/“Când i s-a pus întrebarea ‘Speri în ajutorul Germaniei și al cancelarului Merkel?’ a spus nu, Germania e o țară ca oricare alta a UE. Nu e o viziune pragmatică, constructivă’ /…/”Între un neamț și un român, aleg românul care are o conduită dreaptă, o ținută, și care spune lucrurilor pe nume (…) Cum să fii mai român decât românul, dacă ești neamț, ungur sau evreu?”
DT 3UDMR va merge, ca mai întotdeauna, cu Puterea. György Frunda, consilier al premierul Ponta, e liber să voteze cu cine dorește. Dar de ce trebuie să mintă dl Frunda? Numai ca să fie în ton cu “ținuta” și “conduita dreaptă” a șefului?
Fiindcă nu declară că Balatonul are un potențial strategic mult mai mare decât Marea Neagră, Klaus Iohannis se dă mai român decât românul? Fiindcă nu promite că Angela Merkel va veni în fiecare săptămână la București să-i aducă un avion plin de Euroi, să joace oina în fiecare weekend cu Hrebenciuc, Verestóy, Voiculescu, Becali&Assoc, iar Ziua recoltei se va numi Oktoberfest, Klaus Iohannis se rușinează de etnia sa? Pentru că nu joacă stupida carte “Sunt neamț, dar voi face din România Germania de lângă Ungaria și voi dovedi că autoturismele Dacia sunt mai bune decât Porsche, Mercedes și BMW”, Klaus Iohannis dovedește, din nou, că se rușinează de etnia sa? Folosind raționamentul de trei lulele al dlui Frunda, aș putea să-i sugerez să nu se mai dea drept român (György Frunda), fiindcă e ungur-ungur (Frunda György).

DT 4Nu de etnia lui György Frunda mi-e rușine. Mi-e rușine că își face, din nou, etnia de râs, jucând o partidă murdară. Dacă, potrivit gândirii lui Ponta, Iohannis vrea să vândă ungurilor Ardealul prin brockerul Szilagyi Zsolt, de ce-l nemulțumește asta pe ungurul Frunda György? Nu cumva iar se dă mai “român decât românul”?
Evident, e mai bine pentru ungurii din România să meargă în alianță cu Vadim Tudor decât cu Iohannis, căci “Tribunul” este cel mai mare iubitor de drepturi ale “liftelor spurcate”: “Nu e ţară această pată pe harta Europei civilizate, unde vin şi îşi fac de cap toate liftele spurcate, care nu îndrăznesc să fure la ele acasă, dar zburdă la noi, fiindcă li se permite.”

DT 5Surpriză, surpriză, liberalul roșu, Călin Popescu-Tăriceanu, merge tot cu Victor Ponta. Autorul din urmă ne-a dat, în 2006, cel mai strălucit portret al aliatului de ieri-de azi-și-de-mâine: “Domnul Slăbiceanu, Moliceanu… cum îi mai spuneși… Răzgândeanu! Un fost prim-ministru a venit în fața Parlamentului și v-a zis să-i numărați ouăle. Nu o sa trăim acest moment cu Tăriceanu. Nu o să vină, pentru că nu avem ce să-i număram, din păcate…” Dl Moliceanu, fost Prim-ministru al lui Traian Băsescu, ne explică de ce îi dăruiește lui Victor Ponta 6% din averea personală: “Iohannis nu are nimic în comun cu liberalismul, nu are o identitate politică, urmăreşte cu orice preţ să parvină, nu e un om de convingeri.”/…/ “Trebuie ca noi, împreună, eu în principal să fac toate eforturile ca un personaj precum Iohannis să nu ajungă la Cotroceni.”/…/” În momentul de faţă, obligaţia mea este să-i acord sprijin necondiţionat lui Victor Ponta pentru a avea garanţia că punem punct acestei perioade nefaste a regimului Băsescu.”
Tare de tot! Cine spunea că Slăbiceanu nu are ouă?

DT 6Klaus Iohannis: “Nu concep să fie tranzacționate voturile românilor ca o marfă, nu se poate așa ceva. Din acest motiv am spus că nu voi negocia cu candidații care nu au intrat în turul doi pentru voturi. Ce să negociez? Ei nu au în buzunar aceste voturi. Aceste voturi sunt la români, fiecare cu votul lui. Aceste voturi ale românilor mă interesează.
Jenantă declarație! Nu te interesează trocurile? Voturile alegătorilor nu sunt proprietatea ta? Nu iei oamenii drept vite? Hotărât lucru, dle Iohannis, nu aveți ce căuta în politică. Slavă Domnului, avem românul cu “o ținută” (Ponta), ungurul cu ținutul scuipătorii românului cu “o ținută”, ba chiar două (Frunda György), românul primordial (Vadim, admiratorul lui Ponta aici) și investitorul strategic care emite direct din Capela Sixtină (Diaconescu). Dacă am vrea un neamț, nu la Președintele Iohannis ne-am gândi, ci la Prințul Beckenbauer, că Bumbescu s-a cam înmuiat.

DORIN TUDORAN este un important poet, eseist, publicist și disident politic român. Suntem onorați că Domnia Sa a acceptat să preluăm, în CULTURA DE SÂMBĂTĂ, texte din CERTOCRAȚIA (aici postăm și ne umplem de blogdaproste )…