Nu ne putem închipui realitatea lumii în care trăim fără diversele și numeroasele manifestări  ale imaginii în cadrul cinematografiei, a fotografiei și în ultimi ani, a noilor forme de media, fie ele artistice, informative, de divertisment sau toate împreună. Nu ne putem sustrage avalanșei de imagine care ne acaparează viețile, care ne deservește, care ne fascinează, ne manipulează, ne formează sau ne deformează opinii și convingeri, un produs al creației noastre, o unealtă a intereselor individuale sau de grup, un mijloc devenit scop, uneori superficial, alteori incontrolabil.

Ca multe alte lucruri într-o lume care se mișcă prea repede pentru a o putea percepe în mod profund, pentru a-i înțelege cu adevărat mecanismele, ajungem să fim subjugați propriilor noastre unelte concepute pentru ușurarea existenței, pierzând sensul inițial al conceperii lor. De fapt, într-un astfel de univers, e greu să procesezi ceva cu sens doar cercetând stratul superficial care ni se arată și peste care de cele mai multe ori se trece cu privirea la modul fugitiv. Nu mai avem timpul și disponibilitatea să dăm la o parte fiecare strat al aparențelor dense și bine construite, pentru a ajunge la miezul purtător de semnificație.

Prin mijloacele actuale de comunicare (nu în sens autentic, ci ca schimb superficial de informații și interese), în special prin internet, lumea în exces vine înspre noi, plină, violentă, fără ordine și direcție, încărcându-ne foarte mult mentalul, dar și viața cotidiană, care ajunge să fie trăită în parametrii virtualității căreia noi înșine i-am dat naștere și pe care tot noi o hrănim, o transformăm în ceva de la sine înțeles, într-o ipostază a noastră și, în cele din urmă, într-un mod de viață.

Astăzi este un lucru firesc să ne construim avataruri, măști, să corectăm și să ascundem ceea ce nu ne place la noi înșine în spatele unor forme care urmează cursul tendințelor. Este un lucru pe care îl fac cu toții, de ce nu l-am face și noi? Ne jucăm cu nonșalanță cu propriile identități și cu cele ale altora, le modelăm și le tratăm ca pe niște bunuri, angrenându-ne într-un joc periculos care adesea ne produce plăcere. Fiind, în mod conștient sau nu,  adepții aparențelor, ajungem să facem slalom printre aceste numeroase și colorate acoperitori, căutăm diversitatea pentru propriul nostru divertisment, mult și fără sens. Tocmai acest divertisment în exces ne hrănește modul de viață, asemenea unui drog de care simțim nevoia din ce în ce mai mult, care nu ne mai ajunge și pe care facem orice să-l obținem, în cel mai facil mod posibil. Totuși, nu este o tendință impusă de actualul context în exclusivitate, resorturile acestui mecanism găsindu-se în straturile noastre cele mai intime, manifestările fiind singurele diferite de-a lungul istoriei, ca în cazul hedonismului în antichitate sau a balurilor mascate începând în perioada renascentistă. Proporțiile fenomenului nu sunt date doar de intențiile omenirii și de paradigma de gândire în cadrul căreia se desfășoară, ci și de mijloacele atât de variate și de numeroase de care dispunem acum, devenite din instrument, principiu după care ne ghidăm.

Tuturor ne este la îndemână, în această eră, să fim creatori, sau mai bine spus producători de imagine care circulă cu ușurință, dar care arareori mai spune ceva. Ni se oferă totul pe tavă, fie adevăr sau iluzie și nu ne mai obosim să căutăm subtilități, să înțelegem un substrat care de multe ori nu mai există sau care este prea putred ca să dorim să-l mai cunoaștem, așa că alegem un înveliș mult mai comod și facil, care ne convine și care ne întreține dulcile iluzii. Suntem consumatori de forme care plutesc într-un fond lipsit de consistență sau poate prea poluat pentru a-l mai confrunta, niște ființe care viețuiesc în bărci frumos colorate, din carton, dar care uită că sub ei se află o baltă cu noroi.

În ciuda tendinței generale, ar trebui ca măcar o parte dintre noi să ne facem ordine în gânduri și puțin timp să conștientizăm direcția în care o luăm, să reașezăm lucrurile la locurile lor, să nu le lăsăm controlați de propriile creații, să nu renunțăm la afecte în favoarea efectelor.

ERICA OPREA e studentă la UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de Carabella…