Corneliu Drăgan este un artist în ale cărui lucrări în creion sau acuarelă, delicate şi emanând siguranţă descriptivă, se ghiceşte şi impune transparenţa, vizibilitatea maximă a culorii de care artistul se foloseşte. Corneliu Drăgan se ascunde într-o lume miniatural – caligrafică care se continuă tematic în aproape fiecare lucrare a sa sau în fiecare dintre ciclurile sale lucrative. Artistul este de multe ori deposedat de armele sale şi… uitat de mâna sigură de caligraf mistic ce expune şi se impune de fiecare dată.

Corneliu Drăgan nu îşi împrăştie temele, tematica şi trăirile ci, cu hărnicie, cu acribie şi multă oboseală creativă, adunate, le pune, le aduce laolaltă impunând o poveste discurs ce arată şi degajă coerenţă şi vizibilă emoţie transfigurate şi expuse artistic. Corneliu Drăgan susţine şi impune estetic o tehnică grea, o categorie artistică greu de ţinut în frâu, de stăpânit. El îşi lasă de fiecare dată amprenta într-un final al contemplării impuse şi seducătoare.

Corneliu Drăgan este de la început şi până la sfârşit un artist… seductiv, propunând tot timpul lucrări atrăgătoare ca poveştile fără sfârşit din o mie şi una de nopţi. Nici o lucrare, nici o expunere ale lui Corneliu Drăgan nu pare să vrea să aibă sfârşit, capăt, să se termine. Cu fiecare ocazie lasă deschisă o altă filă pentru un posibil mai departe sau va urma.

Corneliu Drăgan îşi urmăreşte subiectele până în cele mai mici şi mai puţin vizibile sau ascunse amănunte, nelăsându-le să scape, să evadeze până când ochiul şi mâna artistului nu s-au săturat, până nu le-au devoalat complet lăsând, cu toate acestea, de fiecare dată la vedere deschise paranteze interpretative generoase. Corneliu Drăgan este un artist care îşi devoră creativ creaţia lăsând puţin loc pentru autorul ei în cadrul propus, cadru în care el, autorul, şi-a ales locul discret ce îi oferă o mai bună vizibilitate asupra tematicii prezente şi viitoare. Corneliu Drăgan este un artist deschis şi deschizător de noi şi noi viziuni lucrative, de vederi şi interpretări ale subiectelor propuse privitorilor.

Lucrările lui Corneliu Drăgan au, aşa cum am mai spus-o, greutatea textuală (textura) unor proze îndelung şi bine lucrate, a unor poveşti expuse (sugerate) uneori sibilinic, fiind de fiecare dată lăsate să îşi spună (expună) în propoziţii, în fraze lungi şi necontorsionate de arcanele hermeneuticii, fluide, povestea, să îşi descrie rostul şi rolul de martore luminoase, descriptive, enciclopedice, ale străzilor, caselor, oamenilor ce par să le (încă) populeze şi… învieze permanent şi neobosit.

Corneliu Drăgan îşi locuieşte cu gravitate subiectele cu, desigur, subiectivitate şi bucurie, cu siguranţa celui ce îşi cunoaşte şi stăpâneşte domeniul pe care îl desenează, descrie, povesteşte. Corneliu Drăgan nu evită, nu fandează în faţa subiectului, a temei alese, reuşind de fiecare dată să adauge elemente noi, cuceritoare, fiecărui detaliu sau cadru desenat şi descris.

Corneliu Drăgan irumpe de fiecare dată solar, propunând exploziv o zonă artistică implozivă, interiorizatoare. Corneliu Drăgan umblă întotdeauna la butonul ce declanşează sau face să declanşeze în privitor emoţia puternică, greu de controlat şi (sau) de ţinut în frâu. Corneliu Drăgan nu pozează ci… expozează firesc, anihilând negativul cu toate trăirile sale, propunând la schimb puterea vie şi solară a culorilor de asemenea vii, optimiste, dătătoare şi arătătoare de viaţă împreună cu toate frumuseţile şi bucuriile ei. Corneliu Drăgan lucrează mult, aducându-şi mereu şi mereu în prezent, în actualitate temele şi tematica, nelăsându-le să lâncezească, să adere la comun, la vag.

Corneliu Drăgan propune şi face în aşa fel să rămână pentru cât mai mult timp sau pentru totdeauna ceea ce el a văzut, a trăit, a gândit, aducându-şi de fiecare dată un aport definitiv la expunerea luminoasă a lumii, a vieţii ce o locuieşte şi umple, a peisajelor ce le adăpostesc şi le îmbogăţesc. Corneliu Drăgan este un fel de apostol artist al luminii, al fotonilor invazivi şi explozivi ce sunt vizibili, pipăibili chiar, în lucrările sale.

Corneliu Drăgan şi-a propus şi a reuşit să rămână în lumină, în lumina artei hrănită cu viaţă fără de sfârşit, fără capăt, neascunsă şi capabilă în permanenţă să genereze altă şi altă viaţă sau lume. Un parcurs obositor cu un final sfâşietor şi, desigur, deplin fericit.