Ștefan Ion Ghilimescu este unul dintre rarii și în același timp puținii critici și istorici literari impresioniști ai literaturii române contemporane. Cu aplomb, cu bonomie și acribie duse la limita de sus a actului creator (de)scris, Ștefan Ion Ghilimescu demonstrează pe tot cuprinsul și parcursul activității sale literare că se poate – în aparență! – cu ușurință citi, scrie și trăi în același timp. În același timp. Adică te poți lipsi de odihnă! Pentru că hărnicia și uriașa disponibilitate ale lui Ștefan Ion Ghilimescu sunt greu de găsit la alți literatori ai vremurilor noastre.

Ștefan Ion Ghilimescu aprofundează concis literatura clasică și contemporană pre și post modernă, cu toate ale ei (pre)texte, cu toate manifestările ei, ducându-l pe critic în stări de excitație intelectuală benefice și hipercreative. O asemenea aplecare spre, către forma (dez)golită a literaturii nu (mai) este de găsit la nici un critic sau istoric literar contemporan. Pentru că urmărind creația lui Ștefan Ion Ghilimescu se poate vedea cu ușurință alunecarea lui în… plăcerea lecturii, a relecturii, a îndrăgostirii pas cu pas te texul (autorul) analizat, cu fiecare cuvânt adăugat relevând de fiecare dată fețe noi, corpuri de text îmbrăcate în haine noi ale fiecărui fragment sau operă.

Ștefan Ion Ghilimescu se descoperă, se arată, odată cu fiecare latură interpretată, citită de text. Se lasă… văzut după fiecare propoziție sau frază ce compun în completare autorul discutat sau opera lui, refuzând fragmentarea și propunând tot timpul disponibilizarea spre foiletonizare, spre critica permanentă, fără oprire, fără sfârșit.

Ștefan Ion Ghilimescu propune și impune o critică literaturizată, accesibilă la prima vedere dar interiorizată fecund interpretativ de fiecare dată. Criticul ascunde istoricul și fiecare la rândul lui deschide portițe interpretativ-speculative pentru fiecare într-o permanentă și continuă simfonie hermeneutică. Ștefan Ion Ghilimescu nu vine niciodată nepregătit înaintea sau în fața unui text, are întotdeauna… spatele asigurat și își desfășoară și expune cu siguranță impresia critică și istorică despre el. Textul nu are secrete, criticul nu este intimidat, nerăbdător, simbioza (textual-postmodern vorbind) are loc, se manifestă, instantaneu și uneori invizibil. Criticul preferă disoluția fizică și acceptă cămașa text încheind-o cu eleganță de fiecare dată până la… ultimul nasture.

Grădina… narativă este locul de pre-umblare preferat de Ștefan Ion Ghilimescu, opera rămânând continuu… deschisă și niciodată supusă. Literatura este aici parte din viața criticului interpretator, eviscerator și îndreptător al mărunțișurilor ce pot figura într-un text. Criticul abuzează vizibil de talentul scriitoricesc pentru a-și introduce de fiecare dată notele proprii în simfonia literar textuală parcursă.

Ștefan Ion Ghilimescu este un fin degustător și folositor la metaforei critice și un istoric literar abrupt, în sensul de urcător, de căutător al înaltului manifestat de autor și de textul (opera) lui. Ștefan Ion Ghilimescu își apropie cu ajutorul unui… ochean întors și al unui caleidoscop multicolor, fiecare text sau autor analizat, uzând și abuzând de empatie într-un mod și stil cuceritoare, atrăgătoare, ținându-și cititorul tot aproape și făcându-l să simtă la propriu a criticului răsuflare… teoretică.

Ștefan Ion Ghilimescu este un parazit de bibliotecă, unul din locuitorii paradisului borgesian, cu un loc pe veci obținut și cu bucurie și plăcere folosit. Degustător desigur de nou și postmodern, încurcălit în calofil și poezie, Ștefan Ion Ghilimescu nu își oprește, nu își stăpânește pofta de lectură și de scris în nici o circumstanță, în fața nici unei de nestăvilit, exterioare năvăliri.

Ștefan Ion Ghilimescu interior și interiorizat fecund, luxuriant în text și în context ținându-și poezia elegant aproape, continuă neobosit fandarea în fața facilului inexpresiv, enervator și fără de rost în textul literar.

Ștefan Ion Ghilimescu își impune, își revarsă extenuant, nediluată, omnisciența critică, observația istorică și talentul de poet lăsând o urmă vizibilă, adâncă și pentru totdeauna în literatura memorată.