La plecarea ta . De tot.

 

prietenului meu plecat de tot,

prietenului meu Adrian Gabriel Angheluță…

 

Plămânul din cer este plămânul tău

străpuns de cuțit, străpungerea este ultimul tău țipăt

pe care l-ai mai gândit.

Cuvintele tale au fost înecate de sângele care a năvălit

peste ele,

probabil năvalnic, probabil decis,

cuvintele tale s-au amestecat cu sângele tău

strigând acum către cer și mult, mult mai departe.

Nu vom mai ști unde sălășluiesc și pe unde umblă diavolii

fără tine, fără privirea ta,

singura privire care îi putea vedea, singura privire care îi urmărea

până la plecare, până la capătul drumului lor

de aici.

Îngerii, îngerii nu vor mai fi văzuți și nu vor mai veni să danseze

în luminile aprinse de tine doar pentru ei.

Mâinile tale cu degete subțiri de aristocrat

nu vor mai desena fragmente de ochi

care priveau fragmente de lume

și nu vor mai gesticula arzător în lumină sau în amurg

arătând și explicând formule savante, care puteau revoluționa și mișca lumea,

lumea aceea a ta atât de bine înțeleasă de tine,

de inima ta.

Vorbele tale când vorbeau despre dragoste, când spuneau numele noi,

numele pe care le venerai și pe care numai tu le știai

și le înțelegeai.

Versurile scrise și spuse de tine au ars în fața ochilor tăi

le-ai ars dezinvolt și sigur de povestea ta mereu creatoare

ce se năștea și se amplifica odată cu focul purificator.

Ai construit și ai povestit o lume pe care mințile noastre

nu aveau cum să le cuprindă, să le înțeleagă.

Ne-ai lăsat fără grai și fără cuvinte, ne-ai uimit, ne-ai întărâtat,

ne-ai învățat să ne vedem visele.

Amintirile cu tine acum mă împrejmuiesc și mă strâng,

mă conduc spre imagini pe care le-am trăit

și împărțit împreună,

spre nopțile nedormite împreună,

spre lumea care odată era numai a noastră

spre noi…

aici… acum este liniște

aici… acum este lumină sau întuneric

aici… acum se desenează poveștile cu tine

aici este locul unde erai și tu

și tot aici este locul unde tu nu mai ești

nici tu