Ochi în ochi. Dialog….

Gabriel Enache – Marin Petre Constantin

Privirea este tot ce pot duce mai departe lăsând aceste urme, aceste urme care se văd, aceste urme care se simt, aceste urme care se aud. Acestea toate rămân odată cu mine aici și merg tot cu mine acolo. Așa vom putea avea acest dialog permanent, continuu. Voi sunteți, eu sunt, acestea sunt cele pe care le spun de fiecare dată, cu fiecare loc adunat sub fruntea mea, culcușit în gândurile mele și făcut să tresară cu mine, împreună.

Visez și las visele libere, să mă urmărească așa, ca un halou hașurat, făcut vizibil de mâna și de mintea mea. Toate merg continuu alături de mine, mă înfășoară și mă conving să le duc mai departe, să le dau contur, pe care să-l umplu cu mâna mea, să le dau adâncime, pe care să o acopăr cu privirea mea, să le dau forma cu care să își poată lua viață, să poată trăi mai departe

Trăiesc și las viața să mă trăiască, o las să rămână ca dar, ca darul pe care, cu lumina de care am avut parte, l-am făcut să stea luminos, strălucitor și să devină orbitor de fiecare dată. Las în continuare viața să își ducă singură firul pe lângă răbojul de ani, mulți, cu care am fost dăruit.

Las mai departe toate acestea, cuprinse în ceea ce privirea mea a putut să încapă și în ceea ce lumea pe care am locuit-o m-a lăsat să adaug.

Adică ceea ce a fost cuprins și ceea ce a putut să încapă.

Pe mine…