Ochi în ochi. Dialog…

Gabriel Enache – Ion Roiban

Despre rost și despre dedesubturile lui se poate așeza vorbirea, cuprinsă în culori de toamnă sau în culorile așezate peste noi de fiecare anotimp. Alungirea privirii duce spre capete de lumi interzise, oprite, ascunse mai mult sau mai puțin. Cu rost și ele, cu nume de lucruri care le compun și pe care le trimit năvală spre feluri de trăiri.

Amestecuri între stări, între culori, între rosturi. Toate sunt lumi de necuprins, de neajuns, dar tocmai bune de parcurs.

Pași. Unul după altul. Unul peste altul. Alcătuiri de drumuri, de căi care duc în locuri în care lumina atinge tot și cuprinde tot. Puterea ei, a luminii, mi-a așezat aici, acest văl orbitor și m-a lăsat să văd cât lumea poate încăpea în această a mea mirată privire.

Descopăr, văd și așez umbrele vieții mele peste umbrele luminii care mă împacă cu menirea mea, cu gândurile reci sau arzătoare care îmi populează nopțile, zilele, visele.

Umblu, nu alerg, aleg picături de lume doar a mea și o destram aici și acum pentru atunci, pentru ca ochii mei să rămână definitiv în acest loc necuprins, nevăzut, neumblat…

Am ajuns…