Mai aproape… aici,  fragmente de vară

Într-o istorie care se mulțumește să memoreze date și fapte și într-o literatură care ne arată stiluri, forma de transformare a timpului numit de Kant transcendental poate să apară nu atât ca moment de desfășurare a… clipei, cât ca o stare de dezvăluire a unei ființe, a unei ființe ce își găsește împlinirea într-o posibilă succesiune, în acel joc, nedescris, al vieții. Transcendentalul poate să apară absolut ca o nemurire a ființei însă niciodată nu ne va înșela acest punct de vedere fiindcă el definește o stare de spirit statică, o absolutizare a unui conținut neinițializat încă: viața.

Pentru a surprinde momentul transcendent, contradicția celui ce este finit, a lucrurilor prozaice, a terminațiilor valorice într-o limită oarecare, filozofii și scriitorii contemporani apelează direct la succesiunea momentelor ce compun și fac vizibil transcendentalul. Acesta e, de fapt, paradoxul ce marchează o lume a diversității: o insuficiență aleatoare, acel sentiment tăcut ce domină omul, prejudecata neștiinței.

Dacă literatura de grad zero uzează de… delimbarizare, de… uitare a limbii pentru a  arăta momente și stări, de a pune la vedere o nonformă a frazei pentru a sublinia nu atât ceea ce știm cât ceea ce nu știm atunci nu ne mai rămâne decât să contemplăm nimicuri. Nimicul generează îngrijorare (Kirkegaard).

Acest fel de logică – probabil nu condusă așa – a dus acum, în imediat, la formarea unor scriitori care desființează pentru a reînființa, a reînvia din nou totul. Cazul cel mai vizibil și concludent este cel al lui Cioran – un bolnav perpetuu ce își dezvăluie tristețea pentru a o înfrumuseța și disprețuiește pentru a apostrofa.

Cioran vede transcendentul. Nu ca pe o informație a unei stări ce trece dintr-un timp în altul ci ca o formă de migrare a unor sentimente pierdute de om și societate: iubirea care rămâne dorință și crește numai în dorință, nu este decât o manifestare a acelei iubiri care nu vrea să se realizeze de teamă de a nu muri(Cioran).

Felurile de exprimare, de a se face vizibil, ale transcendentalului pot fi privite  și pur gramatical, fapt ce a dus ca unii autori să ajungă în același timp la contradicții totale sau la aceeași idee exprimată în alt stil.

Mircea Eliade își însușește transcendentalul ca fiind al lui. Dovada evidentă este faptul că el combate (constructiv) tot ceea ce până la el s-a numit metodă de analiză a credințelor și propune (impune?) o viziune total nouă, reformatoare: integrarea eu – lui religios în multitudine.

Eugen Ionescu vede transcendentalul ca fiind o… singurătate zgâriată de lume. El nu propune un mod de viață transcendental ci un (fel de) transcendental adus și impus în viața autorului/personaj. Scrierile lui, care conțin multe propoziții sub forma unor maxime sau povestiri ironice (esența absurdului de fapt), dovedesc faptul că la el transcendentalul se supune unor legi umane din viața de fiecare zi a fiecărui personaj.

Noica, prins în și de curentul paideic, vede în om o dezvoltare a facultăților de luptător. Acest fapt îi scoate în evidență calitățile filozofice și cele de antrenor cultural, model impus și susținut de toți elevii lui.

În concluzie, transcendentalul, concept care aparține unei gândiri foarte logică, nu-și poate găsi sensul decât într-o existență generatoare de forță inversă, o alchimie ce duce spre bine care, atunci când devine bine, trebuie să redevină rău pentru a putea redeveni bine… O incursiune în această actualitate trebuie să conducă la un cuvânt iar acesta să devină noțiune pentru a deveni realitate.

Transcendentalul ar putea fi ceea ce s-ar putea numi… insuficiența morții, o stare dată de la sine, arătată (apodictică), un criteriu de care avem nevoie pentru ca viața să își dezvolte toate energiile.

Pentru că Dumnezeu a creat omul iar omul și-a dezvoltat Dumnezeul lui, transcendentalul ar trebui văzut astfel: o formă de inițiere a unui cuplu ideal care nu își pune niciodată problema timpului.

GABRIEL  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…