Ascultând amintirea, trăind literatura.

Radu Sergiu Ruba, O vară ce nu mai apune, Editura Humanitas, București, 2014.

Radu Sergiu Ruba este un scriitor care se ascultă cu mare, cu mare atenție, este un scriitor care se aude și care nu obosește redând ceea ce, prins în/de puterea evocatoare de care dispune, nu poate rămâne nepovestit, nu poate lâncezi acoperit de uitare. Prin volumul „O vară ce nu mai apune”, suntem transportați, purtați de vraja unui ghid foarte atent și foarte implicat, într-o lume care, așa descrisă, își continuă existența firesc și alături de lumea care a continuat-o, de personajele ce au mers mai departe și au continuat povestea lor.

Autorul, Radu Sergiu Ruba, rupe de fiecare dată, cu zgomot și cu grație, filă după filă din cartea grea a amintirii, a ceea ce nu a vrut și nu a putut într-adevăr să apună definitiv, să rămână nespus/nescris. Fiecare cuvânt din această carte nu face decât să zidească, să ridice și să amplifice construcția/construcțiile care au alcătuit lumea/lumile ce i-au compus trecutul și i-au adus la îndemână viitorul, viitorul în care, proiectat și recompus literar, se mișcă și trăiește, firesc și desăvârșit.

… m-am întâlnit nu numai cu cea din urmă pentru mine răsfrângere de lumină a spațiului, cel ce ne-nconjoară cu plinurile și cu golurile sale până la capătul capătului, m-am întâlnit tot acolo și cu timpul…

Timpul, timpul trăit și aici mărturisit, este cel care stăpânește vremurile pe care Radu Sergiu Ruba le aduce din nou la vedere, la îndemâna noastră, pentru a (re)trăi, împreună cu el, ceea ce lumea lui vrea și poate spune mai departe, cu noi. Fragmente de timp(i) transformate în lumi floamboaiante, în lumi multiplicate în lumini incandescente, care ard și trimit mai departe cenușa amintirii lor, lumi care se revarsă peste cititorul lor, care năvălesc și îl copleșesc, lăsând în urma lor zgomote și gusturi toropitoare.

„O vară ce nu mai apune” este cartea prin care autorul ei se maturizează nu literar, este o carte care îl amplifică și îi încarcă miraculos biografia, care face din Radu Sergiu Ruba un poet definitiv și absolut, un poet care se folosește de elementele prozei pentru a-și ascuți, pentru a-și desăvârși statura poetică. Găsim (citim) în această carte, o proză poetică absolută, o proză a cărei putere, a cărei forță literară este copleșitoare, cuceritoare, sigură.

… Mă tem că cel din urmă crâmpei de lume pe care l-am zărit a fost un dar al apei mării. Nu îndrăznesc să spun că am văzut marea, ci doar reflectarea tăioasă a soarelui din undele ei…

Radu Sergiu Ruba a scris o carte a cărei putere de seducție este imensă, o putere în sensul de acaparare, de ținere și păstrare în chingi bine strânse a celui care se apropie de text. Radu Sergiu Ruba își contopește chiar și violența amintirii într-un fel de poezie a (re)povestirii, a (re)relatării, făcând ca fiecare întâmplare pe care își construiește poveștile să revină, să se întoarcă în carte în permanență și, încolăcindu-și cititorul, făcându-l părtaș, parte din cuvintele care le compun, să devină împreună fuioare translucide care se ridică cu eleganță spre înălțimi, lucitoare, desăvârșite.

„O vară ce nu mai apune” este o carte care are culoarea unui strigăt, oprit cu puțin înainte de a se face auzit și are cuprinse în ea toate simțurile care dau viață și care o pot face să trăiască, să își facă drum spre și loc, în acea veșnicie care este fără sfârșit de cele mai multe ori. Nicăieri nu se simte oboseala, deruta sau căderea, pe fiecare pagină parcă și-a făcut loc tot ce are viața mai puternic, tot ce poate arăta cuiva pentru a nu-l descuraja și pentru a-l face să continue indiferent la cât de grele pot fi acele momente. Radu Sergiu Ruba scrie atent, scrie într-un fel în care greu se mai face acest lucru acum, scrie pentru că nu poate și pentru că nu are cum altfel.

„O vară ce nu mai apune” își transformă cititorul, fără efort îl mută dincolo de frontierele pe care numai literatura le poate depăși, împreună cu cititorii ei. Această carte își construiește o călătorie proprie, o călătorie în care pornește împreună cu cel care se apropie de ea. Nici un fel de experiment nu strică, nu îi distruge itinerariul, parcursul prestabilit de autorul ei. Fiecare rând scris este un pas, un pas din celelalte sute, sau mii, pe care trebuie să îi faci până la capăt. Afli, citind această carte, multe lucruri știute, dar nespuse până acum.

… pământul era ca o roată…

… împăratul rușilor și împărăteasa erau cu totul și cu totul de aur fiindcă se hrăneau numai cu miere…

… soarele nopții e o vedenie precum focurile tot noaptea pe comorile niciodată

găsite în pământ…

… razele soarelui ajung în anumite locuri de pe glob în felul acesta și-n felul acela…

„O vară ce nu mai apune” ne aduce literatura la îndemână, literatura construită de povești, de povești în care trăiesc oameni, care se transformă în personaje nemuritoare. De aceea, „O vară ce nu mai apune” este o carte care evită sfârșitul, capătul călătoriei pe care cititorul o parcurge nu se vede, făcându-l să creadă că nu se sfârșește și că drumul ei este mereu la început, început încărcat, saturat permanent de frumusețe și forță și transformat în pași ascendenți, zbuciumați, zguduitori.

… A mai trăit în schimb mama Floare. De ce tocmai ea?… Ca să se poată revărsa cu totul în poveste, iar cineva s-o asculte și să nu-i uite vorbele. Iar urechile care au auzit, care au mai rătăcit din istorii, dar au și reținut destule din ele, s-a întâmplat să nu fie ale fiicei sau ale fiului ei, nici ale celor treisprezece nepoți, ci ale unui strănepot, cel mai firav și mai puțin înzestrat dintre toți…

Radu Sergiu Ruba a uitat să uite, a învățat să țină minte și a scris. A făcut ceea ce trebuia să facă, să aștearnă toate poveștile covor la picioarele noastre, făcându-ne vrednici și părtași la îmbogățirea cu toată această frumusețe pe care o conțin. „O vară ce nu mai apune” este cartea prin care autorul ei se lasă strigat, iar strigătul pe care l-a aruncat în lume își caută în continuare ecoul, ecou care se întoarce de unde a plecat, lovindu-se cu zgomot de fiecare dintre noi și amplificându-l.

GABRIEL ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…