Cioloș, tehnocratul căruia, cică, nu-i stă bine cu drumul

În vara asta, nu căldura excesivă, nu imaginea edulcorată și festivistă a unei țări pîrjolită la soare, aflată parcă permanent în vacanță, au fost în stare să toropească pana unui jurnalist, să-i slăbească interesul și motivația, direct proporțional cu creșterea senzației de lehamite și-a sentimentului zădărniciei oricărui demers, tot mai agresiv și persistent. Nimic din toate acestea nu i-au înmuiat și lenevit pana mai mult decît concluzia că trăim într-o țară bolnavă încăpută pe mîna unor forțe oculte sustrase, insidios, pas cu pas, regulilor democratice, în plus, ambiționate să scrie și să programeze viața peste capul, mintea și voința suflării noastre de alegători.

Dacă mai trebuia un exemplu de felul în care ”cineva” își bagă coada în ”tulburelul” vieții noastre politice pentru a scoate de-acolo numai cetățeni turmentați, oferind motivele și premizele unei noi crize, ei bine, exemplul cu pricina l-am avut odată cu ieșirea domnului Cioloș, cocoțat pe propria-i Platformă, lansată, se pare, nu ca un ”rămas bun!”, nu ca pe un testament politic onest și generos lăsat urmașilor la guvernare, așa cum vrea să pară, ci, mai degrabă ca pe tentativa și premiza unui nou început, inabil disimulate.
Venit ca o soluție de avarie în urma unei tragedii nedescîlcită nici pînă azi, motiv de încălcare a Constituției, obișnuită, deja, cu violul din epoca Băsescu, Dacian Cioloș a girat un guvern de strînsură, de lefegii, evoluînd un an de zile sub prețioasa și vicleana titulatură de ”Guvern tehnocrat”.

Profitînd de lipsa de reacție adecvată, de vulnerabilitățile, complicitățile și lașitățile partidelor parlamentare, forțate să facă pasul înapoi și să consimtă a pune democrația pe butuci, zice-se, temporar!, domnul Cioloș n-a avut nicio tresărire, nicio obiecție în fața acestei grozăvii, acestei anomalii, păguboasă și unică în peisajul european, în fruntea și-n slujba căreia s-a și pus. Sarcină ori ordin pe unitate fiind numirea sa, și-a zis că singura carte pe care poate și trebuie să o joace e ambiguitatea. A jucat-o destul de bine și de convingător, pînă în momentul în care a început să-i placă și guvernarea și puterea, iar soției sale România, natura și lociutorii ei, desigur, buni, omenoși, îngăduitori și naivi, de multe ori, în buna lor credință.
La vremea bilanțului unei guvernări intrate în conștiința publică drept un experiment eșuat, în locul unei despărțiri amiabile, line și elegante, în locul scuzelor de deranj și-a asumării gafelor și neîmplinirilor, avem parte de o Platformă ca un strigăt de luptă, în fond, o gargară cu principii și bune intenții cu care, altminteri, toate partidele, toată clasa politică se poate lăuda că a făcut vocalize în ultimele două decenii, în vreme ce sărăcia, mai hidoasă și mai sfidătoare, încă, continuă să ne rîdă în nas.

Nu, domnul Cioloș nu vrea să-și asume, firesc, bărbătește și pragmatic, apartenența politică, continuă să-și clameze calitatea de tehnocrat căreia, cică, nu i-ar sta nici frumos și nici bine cu drumul înapoi. Este clar că-i fac cu ochiul culorile liberale și cîntecele de sirenă venite din Deal, numai că domnul Cioloș vrea să fie curtat, pețit, asumat. Și este! Și-l asumă, fără rezerve și necondiționat, PNL, aflat în mare criză de resurse umane și credibilitate. Așa de tare, ca înecatul de un pai, se agață de persoana lui Cioloș și de mediocrele lui performanțe, încît nu-l deranjează forțarea campaniei electorale cu un miting de susținere a acestuia, ceva ce n-au văzut Bucureștii și serviciile, așa cum nu-i deranjează suspiciunea rezonabilă, rezultată din atitudini, din siguranța și aroganța afișate ostentativ, că jocurile sînt făcute ori pe cale de a fi făcute și măsluite în laboratoare secrete. Oricum, un lucru e sigur și observabil din toată cariera românească și europeană a numitului Cioloș: cu un ochi la slănina ardelenească și cu altul la ”rețetele” sofisticate, multe din ele, indigeste ale Bruxellesului, Cioloș n-a fost și nu va fi în stare să-l împace vreodată pe Dacian cu Julien!

Partea superioară a machetei

IOAN  VIȘTEA este poet și prozator, locuitor al unei capitale românești, Târgoviște (cum spune) și autorul „Jurnalului de la Mahala”…