Crăciunul a devenit, din nefericire, o etichetă a fericirii forțate, a faptelor bune fără esență, a cadourilor oferite dintr-un efect de turmă, din sentimente  apărute pe baza instinctului reciprocității, al datoriei. Însă, omul, prin structura sa sufletească, are nevoie de stabilitate, de siguranța faptului că va inspira sentimente nobile chiar dacă timpul se va transforma într-un inamic. Altfel, de ce ne-am dori să primim și să oferim iubire pe o perioadă limitată, impusă de o realitate religioasă care, acum, a devenit un subiect valorificat superficial, de mass-media? Iubirea nu e în aer, ci în suflet. El nu ia o pauză imediat după magia lunii Decembrie, ci continuă să simtă. E atât de naiv, încât, bulversat fiind de aceste schimbări, nu mai știe cum să reacționeze, iar singura lui opțiune e detașarea sau tristețea. Sau amândouă.

Suntem atât de slab instruiți în a iubi, încât am ajuns să considerăm o dovadă plauzibilă a acestui sentiment un cadou împachetat într-o hârtie cu Moș Crăciun sau cu un brad perfect, însă de ce simțim nevoia să oferim obiecte și nu amintiri? De ce o cană și nu o dimineață împărtășită în jurul unei căni de ceai? De ce o haină și nu o îmbrățișare?  De ce ieri și nu mâine? Cred că știu o parte din adevăr, chiar dacă aș putea fi considerată egoistă: pentru că, deși avem nevoie de garanții, ne temem să le dăruim.

Un obiect nu vatămă sufletul, ci îl consolează, îl amăgește pentru o clipă, poate chiar îl anesteziază prin fericirea zărită în ochii celuilalt. Însă, această iluzie a sărbătorilor are  un efect atât de meschin, încât conștientizarea lui doare:  nu suntem capabili să fim buni, ci doar în aparență. Odată ce magia dispare, simțim mai acut cruntul adevăr. Suntem ancorați într-o realitate dăunătoare, pe care nu o putem vindeca, ci doar atenua, deoarece Crăciunul nu ne învață să fim mai buni, ci ne impune. Aceste reguli nescrise dobândesc astfel un caracter sacru pentru om, deoarece acesta se complace în condiția supusului, fiind singura convenabilă, în acord cu o existență confortabilă, fără salturi emoționale. Nu putem schimba o lume pe care nu ne permitem să o cunoaștem, chiar dacă împărtășim aceeași ipocrizie: dorim să împrumutăm o fericire de o clipă, pentru care să nu depunem niciun efort, însă pentru care vrem să fim apreciați. Vrem să fim prezenți chiar dacă visăm. Dar, deși pare un cliché, ne putem modela propria personalitate. Nu în luna Undrea, ci întotdeauna, în fiecare azi. Nu e imposibil, ci e greu. Însă limitele au fost create pentru a fi depășite, nu înrădăcinate într-o gândire „ circulară”. Așadar, de ce nu îți deschizi inima? Zâmbește cu ochii, nu ironic. Privește oamenii cu încredere, nu îi mai evita, asta îi rănește, îi face să se simtă inferiori. Oferă o floare atunci când simți, nu în momentul în care ți-o cere rațiunea. Învață să ceri iertare, nu favoruri. Vorbește cu tine, află condițiile sufletului tău, pentru ca, în cel mai înalt stadiu al evoluției tale, să ajungi să îți iubești inima. Atunci vei fi pregătit să oferi, pentru că ști  de ce ai tu nevoie. Astfel, vei realiza că opusul iubirii nu este ura, ci lipsa ei. Vei conștientiza faptul că adevărata atmosferă de Crăciun este creată de mirosul de brad și de portocale, nu de cel al cadourilor.

Atunci sufletul se simte acaparat de o realitate căreia nu îi aparține, este obosit să facă ceea ce i se cere, pentru că trebuie să compenseze momentele în care i-a uitat menirea, e nevoit să iubească până la delir, pentru ca, după ce himera dispare, să fie anihilat de o  societate ce pune accentul pe o rațiune bolnăvicioasă, distructivă. Fă Crăciun în fiecare zi, distribuie fericire și iubire necondiționată, cântă, stai cu  familia, apropie-te de prieteni, lasă-i să te vadă pe tine, nu umbra ta. Fă vizite bunicilor, nu îi  lăsa să remarce diferențele dintre generații,   transformă-i în copii, oferă-le dulciuri. Iubirea va deveni, la final, un liant între tine și fericirea ta. Vei trăi pentru a vedea bucurie. Vei fi părtașul unor sărbători permanente…

IONELA  CRISTINA  MILITARU  este elevă în clasa a XII-a, la Colegiul Național „Constantin Carabella”, din Târgoviște…