Este din nou seară și îl văd apropiindu-se cu pași mărunți de prispa casei unde stau înșirați ei, cei care îi duc dorul de când s-a stins. Trenul vieții sale s-a oprit la destinație fumegând de nerăbdare să cunoască o altă lume; scârțâitul șinelor l-a trezit întotdeauna din liniștea la care tindea neîncetat, la satisfacția râvnită de mic copil. Îl văd din nou prin ochii lor; e la fel cum mi l-am imaginat ani la rând. Mi s-a arătat de puține ori, dar niciodată nu am reușit să-i conturez înfățișarea. Știam doar că a venit să mă susțină cu un sfat venit din suflet, de la un om bătrân încercat de viață șase decenii la rând. Ei mereu îmi povestesc cu zâmbetul pe buze despre el. Sunt niște oameni minunați ce se întâlnesc destul de rar, dar numai unul singur e răspunzător pentru menținerea legăturii strânse ale căror noduri el a reușit să le lege astfel încât să fie greu de dezlegat.

Tânărul băiat ce a fost așteptat cu multă căldură de către el și în care și-a pus bazele, nu înainte de a-l face om cinstit și independent, a reușit să îi țină aproape: găsind soluții, muncind din greu și ajutându-i în momentele de cumpănă. El l-a iubit mai mult decât propria persoană. Astăzi însă îl iubește din alt loc, acolo unde tânărul nu poate ajunge decât pierzându-și viața. A fost un om misterios, mândru de ceea ce realiza, mulțumit cu situația sa și totodată de mediul în care și-a crescut comorile. Avea destule părți mai puțin bune, dar el nu le vedea decât ca pe niște provocări pe care trebuia să le câștige încet și sigur. Ei îi prețuiesc amintirea. Îl pomenesc de fiecare dată când se reîntâlnesc parcă doritori să retrăiască fiecare clipă petrecută alături de el în trecut. Și-a câștigat respectul luptându-se cu bârfelor oamenilor care, deși îl cunoșteau, încercau să mai semneze câte-o scornire lipsită de crez în cartea istoriei vieții lui, ducând mai departe „cel mai bun” mod de a te băga în oalele altcuiva.

Nu reușesc să îi văd chipul nici acum. Doar o poză îmi amintește de el și mi-l înfățișează într-un moment important din viața tânărului, căsătoria lui – ultimul eveniment la care a asistat fericit. Mi-ar fi plăcut să îl cunosc personal, să fac parte din puținele zile când era fericit, să îmi fie cel mai bun stâlp de sprijin și zâmbetul pur al unui copil iubit. Tânărul copil, fiul lui și tatăl meu a reușit prin aduceri aminte să păstreze viu fiecare moment pe care l-a petrecut împreună cu bunicul pe care nu am apucat să îl cunosc, dar pe care îl simt aproape mereu.

Măreția sentimentelor vine dintr-o inimă întunecată de păcate, dar care este capabilă să bată mereu pentru inimile curate ale celor dragi.

IULIANA ELENA DUMITRAȘCU este elevă în clasa a XII-a, la Colegiul Național „Constantin CARABELLA”, din Târgoviște…