Arhive etichetă: Iuliana Dumitraşcu

Iuliana DUMITRAŞCU – Peisaj emblematic al dezamăgirii

Iuliana_DumitrascuÎn calea-mi au năzărit ca muștele la soare  tumultul și prostimea cea de toate zilele. În stânga stau contopite, pe un gard, ele… Domnișoare cu trăsături frumoase, cu ochi aprigi și zâmbete mișcate ce dau impresia unor fete de nădejde, cu o atitudine ușor ironica. Mă întâlnesc cu ele și mă întristez. Le întâlnesc în autobuz în toată splendoarea lor de „fete decente”, la colțul străzii trăgând de zor din țigară și blestemându-și viața, în cafenele cu tipi arătoși și hainele de firmă la purtător și mai ales la școală cu nasul pe sus. Continuă să citești

Iuliana Elena DUMITRAȘCU – Dependența de TM

Iuliana_DumitrascuTelefonul mobil a ajuns să fie în zilele noastre  un obiect absolut indispensabil pentru foarte mulți oameni. Unii dintre aceștia au și câte două astfel de minunății sau mult mai multe. Istoria telefonului mobil, dar și nașterea acestuia, a adus cu sine schimbarea mentalităților, mai ales atunci când s-a produs trecerea de la telefonul fix la cel mobil. Telefonul mobil a fost inventat în anul 1973 în Statele Unite ale Americii, deși diversele concepte, planuri și prototipuri au existat încă de la începutul secolului al XX-lea. Inventatorul telefonului a fost Motorola, care în 1983 aduce pe piață primul telefon mobil destinat utilizatorului final – eu, tu și restul lumii – care cântărea aproape 1 kg. Continuă să citești

Iuliana Elena DUMITRAȘCU – Singurătatea

Iuliana_DumitrascuSingurătatea este un fenomen uman; cutreieră sufletul fiecăruia la un moment dat, fără excepție de vârstă, sex sau rasă. De-a lungul timpului a fost exprimată în domeniul artei, muzicii și al literaturii. Cei care o descriu asociază sentimentul de singurătate cu cel de izolare, indiferență, dor, tristețe, neliniște sufletească. Continuă să citești

Iuliana Elena DUMITRAȘCU – Despre iarnă

 Iarna e frig și nevoie de căldură, e sfârșitul anului, acoperirea naturii în alb, e un tărâm părăsit de păsările călătoare, e un tablou nedefinit atârnat pe peretele ficțional al timpului trecător, al vieții ce se scurge în voia sa. E IARNA… E anotimpul cel mult așteptat în care copiii încă mai cred în Moș Crăciun, iar adolescenții tânjesc după timpul mult apus când și ei credeau în Moș Crăciun și așteptau de cu seară, treji, gata să îl prindă în „flagrant” pe Moșu` și cadourile mult râvnite. Iarna e momentul în care toți ne facem timp pentru familie; e dorința de a bea un pahar de vin fiert cu prietenii, de a face cozonaci cu mama, de a viziona filme de Crăciun și de a face cadouri pline de semnificație. Cred că iarna e singurul anotimp în care simțim nevoia de afecțiune, din toate părțile, multă, multă, să fie…Vrem să facem lucruri care să ne facă fericiți, ne gândim de altfel și la fericirea celorlalți. În fiecare iarnă știm că tradițiile ar trebui să rămână aceleași, dar noi le schimbăm în fel și chip, păstrând doar un gust amar al anilor trecuți, când totul era altfel, era mai bine, mai puțin, dar mai bine. Continuă să citești

Iuliana Elena DUMITRAȘCU – Aroganță și ignoranță

Iuliana_DumitrascuSe spune că oamenii au învățat umilința grație cunoașterii, iar aroganța i-au făcut ignoranți.

„Cocoșul” care stă chiar acum în fața mea nu este, de fapt, decât o puicuță din mulțime, un amestec de mândrie și îngâmfare, deci un hibrid estetic eșuat. Pentru el, cunoașterea  este deja un rezultat deodată ce a deprins toate cunoștințele în felul său și și-a format o părere greșită, în general, și are doar o părere și aceea proastă, nepotrivită, pe care nu i-o poate contraataca nimeni, deoarece el este cel mai bun, cel mai inteligent. În esență. totul este la superlativ în cazul său. Continuă să citești

Iuliana Elena DUMITRAȘCU – Despre o parte a fericirii

Iuliana_Dumitrascu„Ai grijă de tine, copilul meu urât!” Ultimele lui cuvinte parcă îmi răsună în minte și acum. Au trecut câteva luni bune de când nu l-am mai văzut așa cum l-am cunoscut prima dată. Pare-mi-se că s-a pierdut în lumea sa plină de regrete, că s-a distanțat de tot ce credeam că îl face fericit. Dar eu? Pe mine ce mă face fericită? Să fie oare zâmbetele pe care reușesc să le aduc pe fața prietenilor mei?  Nu poate fi doar atât. Mi-ar fi imposibil  să trăiesc într-un întuneric infinit. El însă mi-a spus scurt și răspicat că fericirea e doar o stare de moment pentru care nu merită să faci vreun efort. Și el ca și mine suntem nedumeriți și e posibil că și mulți alții au fost și încă sunt. Pentru fericire, pentru acele câteva clipe merită să ne dăm ani din viață, să facem tot ce ne stă în putință. Sentimentul de fericire nu vine niciodată neînsoțit, la fel cum nu poate fi niciodată uitat. De-a lungul vieții fericirea vine sub diferite forme: copiii ni se nasc, întâlnim marea iubire, bunica se însănătoșește, reușim în cariera propusă ori salvăm vieți. Continuă să citești

Iuliana Elena DUMITRAȘCU – Aduceri aminte

Iuliana_DumitrascuEste din nou seară și îl văd apropiindu-se cu pași mărunți de prispa casei unde stau înșirați ei, cei care îi duc dorul de când s-a stins. Trenul vieții sale s-a oprit la destinație fumegând de nerăbdare să cunoască o altă lume; scârțâitul șinelor l-a trezit întotdeauna din liniștea la care tindea neîncetat, la satisfacția râvnită de mic copil. Îl văd din nou prin ochii lor; e la fel cum mi l-am imaginat ani la rând. Mi s-a arătat de puține ori, dar niciodată nu am reușit să-i conturez înfățișarea. Știam doar că a venit să mă susțină cu un sfat venit din suflet, de la un om bătrân încercat de viață șase decenii la rând. Ei mereu îmi povestesc cu zâmbetul pe buze despre el. Sunt niște oameni minunați ce se întâlnesc destul de rar, dar numai unul singur e răspunzător pentru menținerea legăturii strânse ale căror noduri el a reușit să le lege astfel încât să fie greu de dezlegat. Continuă să citești

Iuliana DUMITRAȘCU – Viața virtuală, viața reală

 

cs_logo_sq-300Zilnic stătea proptit pe scaunul de lemn din fața biroului, neclintit și cu ochii ațintiți la ecranul color din fața lui. Nu îl puteam distrage nicidecum de la activitatea lui. Doar buna mama reușea, strigându-l din pragul ușii, să îl facă să se ridice de acolo. Ea considera că monstrul la care fiul său se juca zece ore pe zi o să-i distrugă copilăria. Și știu Continuă să citești

Iuliana Elena DUMITRAȘCU – Privește oamenii…

 

cs_logo_sq-300Sunt o adolescentă ce face parte din generația „fulger”, așa cum îmi place să îmi denumesc tovarășii de seamă, care parcurge zilnic câțiva kilometri, care întâlnește mulți oameni, care ia contact cu mediul ce o înconjoară. Oriunde aș merge, nu mă pot abține de la a privi oamenii ce străjăluiesc străzile în lung și-n lat, din a-mi imagina povestea fiecărui chip a cărui privire este îndreptată sau nu spre mine. Continuă să citești