Până când suntem copii? Care este momentul tranziţiei noastre de la titulatura de copil la cea de adolescent, mai apoi la cea de adult și ulterior  la cea a individului matur? Mă gândesc deseori la procesul acesta complex și ciudat  prin intermediul căruia fiinţa umană se metamorfozează continuu, dar ȋn același timp rămâne reconoscibilă, păstrându-și trăsăturile definitorii, trăsături care ne fac să rămânem autentici, să nu ne pierdem prin mulţimea de figuri ce conturează ceea ce cu toţii numim “societate”. Cred că definiţia scurtă a ceea ce am scris anterior este echivalentă metodologiei care face posibilă transformarea unor pietre aparent banale ȋntr-unele preţioase, respectiv termenul “șlefuire”.

Astfel, copilăria este prima etapă ce ne oferă șansa șlefuirii corecte a pietrei noastre: viaţa. Ceea ce se petrece pe durata infantilităţii trasează cu linii clare și apăsate coordonatele existenţei  fiecăruia dintre noi: vom șlefui corect sau vom zgâria materialul pe care l-am primit? ȋl vom transforma ȋn diamant sau va rămâne un simplu obiect fără strălucire?

Pentru mine, asta ȋnseamnă copilăria: etapa acumulării cunoștinţelor, a ideilor, a modelelor și a ȋncrederii pentru a pregăti așa cum se cuvine evoluţia ce va urma.

Până și cele mai neimportante aspect ale copilăriei influenţează OMUL ȋn devenire: jocurile cotidiene,comunicarea,afecţiunea pe care o primim și pe care ȋnvăţăm să o dăruim mai departe. Consider că totul se rezumă la obţinerea unor rezultate bune la lecţiile ȋnceputului vieţuirii: lecţia iubirii, a respectului, a prieteniei, a curajului, a ȋncrederii, a ambiţiei.

Atunci când conștientizăm că putem să ne numim absolvenţi ai școlii ȋn care sunt predate aceste materii vom putea spune că perioada copilăriei s-a sfârșit.Doar din acest moment putem să ne considerăm gata de maturitate, pentru că ȋn opinia mea, a fi adult ȋnseamnă a putea repeta cu ușurinţă aceste lecţii , cu lejeritate, fără a simţi că trebuie să depășim obstacole pentru a putea iubi, respecta, oferi prietenie, ȋncredere sau pentru a avea curaj și ambiţie să ne depășim limitele. Consider că vârsta maturităţii nu acceptă bâlbâieli sau lapsusuri atunci când viaţa se află la catedră cu catalogul ȋn faţă, gata să te noteze pentru rezultatele tale.

Așadar, ce notă ai lua ȋn această situaţie? Câţi dintre noi mai suntem ȋncă niște copii și câţi adulţi? Sau crezi ȋn veridicitatea afirmaţiei conform căreia copilăria este un paradis pierdut?

Dacă da, atunci aprofundează acţiunile tale, iar dacă răspunsul tău este nu, atunci nu uita să păstrezi viu copilul din tine.

LEONTINA  GRIGORESCU este elevă în clasa a XII-a  (E), la „Carabella” târgovișteană…