PRIMA DOMNISOARA: Astăzi e rândul lui Bacis să povestească.
A DOUA: Limbuta asta o să ne toarne iarăşi o istorie necuviincioasă.
A CINCEA: Dacă nu-ţi plac poveştile mele, înfundă-ţi urechile, mironosiţo. Sau aşază-te lângă mătuşica Arete şi trage-i şi tu la aghioase.
A DOUA: Scârţ! La poveştile necuviincioase micuţa asta ciuleşte urechile cel mai abitir.
A CINCEA: Pe cucuveaua Atenei, atunci am pierdut-o de muşteriu.
A PATRA: Şi de ce mă rog, Bacis?
A CINCEA: Ca s-o pedepsesc pe făţarnica asta, am să vă spun cea mai cuviincioasă poveste pe care o ştiu.
PRIMA: Hai, spune odată.
A CINCEA: A fost odată ca niciodată…
A DOUA: Că de n-ar fi nu s-ar povesti…
A TREIA: Pe când făcea baobabul ridichi…
A PATRA: Şi cactusul se plimba de braţ cu ornitorincul…
A CINCEA: Un domnişor de viţă regească pe nume Tezeu…
PRIMA: Tare mi-a teamă, suratelor, că bobocelul ăsta avea picioruşele strâmbe.
A DOUA: Nu cumva se uita cruciş, Bacis?
A TREIA: Eu una de un lucru sunt sigură: că era păros ca un cimpanzeu.
NAUSICAA: Gura, limbutelor, lăsaţi-o să povestească.
A PATRA DOMNIŞOARĂ: Sst!
A CINCEA: Ei, şi într-o bună zi acest Tezeu a pornit-o spre insula Creta cu o corabie din flota tatălui său…
PRIMA:Aşa care va să zică…
A DOUA: Mergea cumva să se lupte cu Minotaurul?
A TREIA: Minotaurul ăsta era o pocitanie care la micul dejun înfuleca numai prinţese.
NAUSICAA: Ce bazaconii!
PRIMA DOMNIŞOARĂ: Ba eu am auzit că mânca şi ofiţeri de marină.
A DOUA: Pfuah! Bănuiesc că pe soldăţoii ăştia îi mânca numai până la obiele.
A CINCEA: Ia nu mă mai întrerupeţi atâta, gâşte ce sunteţi. Dacă mai chicotiţi mult, acuşica se trezeşte mătuşa Arete şi atunci, în loc de poveste, o să vă pomeniţi cu o lecţie de ceremonial de o să vă meargă fulgii.
A PATRA: Are dreptate Bacis.
PRIMA: Povesteşte, iubito.
A CINCEA: În Creta, Tezeu a făcut cunoştinţă cu Ariadna, o prinţesă foarte emancipată…
NAUSICAA: Ce tot aveți cu prinţesele, poate că era slujnică, nu prinţesă…
A DOUA DOMNIŞOARĂ: Crezi că aşa un cavaler plin de ifose s-ar fi uitat la o prăpădită de cameristă?
A CINCEA: Cu ajutorul Ariadnei, Tezeu a reuşit să-l dea gata pe Minotaur.
A TREIA: Foarte bine, felicitări.
A PATRA: Eu am auzit că de dragul acestui târâie-sabie Ariadna şi-a otrăvit guvernanta cu praf de gândaci.
A DOUA: Iată o faptă plină de înţelepciune, nu-i aşa Bacis?
A CINCEA: Tezeu a părăsit-o pe insula Naxos după ce i-a turnat mai mulţi bebeluşi.
A TREIA: Pe cine? Pe guvernantă?
PRIMA: Ba pe tâmpiţica aia de Ariadna, surato.
(Din spatele tufişurilor apare capul unui bărbat care va asculta în tăcere convorbirea fecioarelor.)
A DOUA: Asta din pricină că era marinar. N-aţi auzit ce spunea mătuşica Arete?
NAUSICAA: Nu era marinar, era comis-voiajor.
A PATRA DOMNIŞOARĂ: Îmi permit să observ că prinţesa noastră le cam ţine partea la marinari.
ULISE (Căci al lui este capul apărut din tufişuri.) : Şi, pe barba lui Poseidon, bine face.
NAUSICAA : Un bărbat ! Un bărbat aici !
A PATRA DOMNIŞOARĂ : S-o trezim pe Arete.
A CINCEA: Cine eşti dumneata?
ULISE: Nu se vede? Un naufragiat.
A TREIA DOMNIŞOARĂ : Şi de ce strai ascuns după tufele alea ? Nu cumva eşti canibal ?
ULISE : Canibalii trăiesc în ţări îndepărtate şi sunt negri ca lemnul de abanos.
A DOUA DOMNIŞOARĂ : Dacă nu eşti primejdios, vino şi povesteşte-ne isprăvile tale până nu se trezeşte baborniţa de Arete.
ULISE : Vă rog frumos să mă iertaţi, dar nu pot.
A TREIA DOMNIŞOARĂ : Trebuie să poţi. Îţi porunceşte prinţesa.
ULISE: Nu pot pentru că sunt gol-puşcă.
A CINCEA DOMNIŞOARĂ: Şi nu ţi-e ruşine să te înfăţişezi aşa la curtea lui Alcinou?
ULISE: Hainele mele s-au cam rătăcit cu prilejul naufragiului.
PRIMA DOMNIŞOARĂ:Sărmanul de tine, ai naufragiat de mult?
ULISE: De două zile.
A DOUA DOMNIŞOARĂ: Vrei să spui că de două zile stai numai în apă?
ULISE: În apă, fireşte.
A TREIA DOMNIŞOARĂ: Să nu te alegi cu un guturai. Ar trebui să bei nişte ceaiuri de salvie.
A PATRA: Trebuie să fie tare neplăcut să tot înghiţi în prostie la apă de mare.
ULISE : Saramura ca saramura, dar mai mult mi-au dat de furcă nişte peştişori cât degetul cel mic al prinţesei, care ţineau cu tot dinadinsul să-mi ciugulească degetele de la picioare.
A CINCEA DOMNIŞOARĂ : Tâmpită chestie ! Şi cum ai scăpat până la urmă de ei?
ULISE: Fluierând marşuri. Ştiţi, eu fluier cam fals.
NAUSICAA ( După o ezitare, pe un ton foarte solemn.): Marinarule, fii binevenit pe Insula Fericiţilor.
ULISE : Îi mulţumesc prinţesei pentru vorbele sale amabile. Nu s-ar putea să capăt o mantie ?
NAUSICAA: O mantie? (Priveşte în jur încurcată.) Mi-e teamă că nu.
A CINCEA DOMNIŞOARĂ: Ce-ar fi să se înfăşoare în pledul mătuşii Arete? Scorpia doarme ca un buştean.
PRIMA: Să încercăm. (Ia binişor pledul cu care e învelită Arete şi i-l întinde lui Ulise. ) Acum descurcă-te şi tu cum poţi, naufragiatule.
ULISE: Peste o clipă cred că mă voi putea arăta întreg prinţesei şi domnişoarelor ei de onoare.
(Pauză prelungită. Capul lui Ulise a dispărut. În sfârşit, acesta apare din spatele tufelor înfăşurat în pled.)
PRIMA DOMNIŞOARĂ: Uitaţi-vă ce ţanţoş calcă, suratelor.
A TREIA: Se vede de la o poştă că-i marinar.
NAUSICAA: De unde vii, marinarule.
ULISE: Mă rog, cam de peste tot.
NAUSICAA: Şi încotro te îndrepţi?
ULISE: Spre casă.
NAUSICAA: Cred că ai trecut prin multe peripeţii.
ULISE: Mai degrabă prin multe încurcături.
NAUSICAA: Şi cum e să călătoreşti, marinarule?
ULISE: Obositor. Foarte obositor.
NAUSICAA: Dacă o să rămâi aici până la Sărbătoarea Fecioarelor, poate o să capeţi şi tu puţină tartă cu frişcă.
ULISE: Prinţesa e foarte gentilă. Eu unul m-aş mulţumi şi cu o fiertură de linte. Dar dacă se poate acum.
NAUSICAA: Nu, acum nu se poate. Ar trebui să i te înfăţişezi tatălui meu.
ULISE: Aşa, înfăşurat într-un pled?
NAUSICAA : Ai dreptate. Stai, am găsit. După ce mă întorc în oraş, îţi trimit pijamaua vărului meu.
ARETE (Deschizând ochii.) : Pe castitatea Dianei ! Prinţesa stă de vorbă cu un străin.
PRIMA DOMNIŞOARĂ ; Ai făcut ochi, mătuşico ?
A DOUA : Mărturiseşte că nu prea ai grijă de noi.
A TREIA: Ce-am fi făcut dacă străinul ăsta de treabă ar fi fost vreun pirat, cotoroanţo?
A PATRA: Sau canibal negru ca abanosul?
A CINCEA: Noroc că nu-i decât un sărman naufragiat.
ARETE: Prinţesă, nu se cuvine ca o fecioară de pe Insula Fericiţilor să intre în vorbă cu un bărbat necunoscut.
PRIMA DOMNIŞOARĂ: Bagă bine de seamă, Arete, e marinar.
ULISE: Prinţesa nu are nici o vină, Înălţimea voastră. Eu sunt cel care mi-am luat îndrăzneala să întreb unde aş putea găsi o fiertură de linte.
ARETE: Dumneata ţine-ţi gura. (Fecioarelor.) Ne întoarcem imediat în oraş. Adunaţi-vă lucrurile.
A DOUA DOMNIŞOARĂ: De ce, măicuţă? Eu ziceam să mai stăm.
NAUSICAA: N-o mai supăraţi pe buna noastră Arete. Eu una primit să nu mai ies niciodată din vorba ei.
ARETE (Lui Ulise.): Dumneata ia-o de îndată din loc. Insula Fericiţilor nu e azil de naufragiaţi.
ULISE: Înălţimea Voastră binevoieşte să-mi spună încotro s-o apuc?
ARETE: Drept în Hades, din partea mea. Regele nostru nu-i prea are la inimă pe străini.
ULISE: Mulţumesc pentru sfat.
PRIMA DOMNIŞOARĂ: Mergem, Arete?
A DOUA: Vii, mătuşico?
ULISE: Prinţesa să nu uite de mantie, pe barba lui Poseidon.
(Fecioarele şi Arete ies. După un timp apare duhul lui Elpenor.)
ELPENOR : În sfârşit, am reuşit să-ţi dau de urmă, Ulise.
ULISE : Iar, Elpenor ? Ce să spun, pentru un strigoi dovedeşti foarte multă vivacitate.
ELPENOR : Iar tu dai dovadă de foarte multă nechibzuinţă. N-ai băgat de seamă că prinţesa te soarbe din ochi? Am fost martor la toată scena, dar n-am găsit de cuviință să mă arăt.
ULISE: Exagerezi, dragul meu. Ce-ar putea să găsească prinţesa la un marinar chel şi borţos ca mine? (Pauză.) Pe de altă parte pe insula asta m-aş putea odihni de minune câteva săptămâni.
ELPENOR: Nu te-ai odihnit destul la Calipso? Gândeşte-te la Penelopa şi Telemac.
ULISE : Te rog să nu mai îmi dai sfaturi. Tu eşti mort, ţi-ai rupt gâtul pe insula Circei.
ELPENOR : Te credeam mai inteligent, dar în legătură cu aşa-zisa moarte eşti şi tu plin de prejudecăţi. (Pauză.). Eu văd ceea ce tu nu poţi vedea, căpitane. (Misterios.) Insula asta nu face parte din destinul tău.
ULISE : Ce vorbeşti, Elpenor ? Vrei să spui că valurile m-au azvârlit aici numai din întâmplare?
ELPENOR (Şi mai misterios.): Nu te încrede în Poseidon. S-ar putea ca insula şi prinţesa să fie nişte tentaţii.
ULISE: Mă faci să râd cu prinţesa ta, strigoiule. Crezi că pe mine m-ar putea interesa fetişcana asta plină de ifose ?
ELPENOR: Nici prinţesa nu face parte din destinul tău, dacă vrei să ştii. (Pauză.) Eu pot să-ţi văd viitorul, Ulise.
ULISE: Ştiu, mi-ai mai spus. O să mă întorc în Ithaca, o să-i omor pe peţitorii Penlopei   care-mi risipesc avutul şi o să mor în cele din urmă de bătrâneţe.
ELPENOR:Ţi-a spus eu că o să mori de bătrâneţe. Tot în blestemata asta de mare o să-ţi laşi oasele. (Pauză.). Potul e hotărât dinainte, Ulise. Ţie ţi-e scris să fii un erou, aşa cum mie mi-a fost scris să-mi rup gâtul şi să rămân un marinar oarecare.
ULISE: Să fim serioşi, Elpenor. Arăt eu ca un erou? Eu sunt doar un om trudit, foarte trudit, care nu-şi doreşte decât puţină odihnă.
ELPENOR: Nu te arăta nedemn de destinul tău, omule. Nu ştii că aezii au început să te pomenească în cântările lor, la fel ca pe Agamemnon şi Hector?
ULISE: Mă rog, Hector a fost un bărbat de ispravă.
ELPENOR : Omenirea are nevoie de eroi, Ulise, cineva trebuie să se sacrifice.
ULISE: Şi de să fiu tocmai eu ăla? Pentru că din pricina mea grecii au reuşit să ia Troia printr-o mişelie?
ELPENOR: Mişelia asta ţi-a adus renumele de iscusitul Ulise.
ULISE: Hai să fim serioşi. Elpenor. Doar n-o să-mi spui că măcelul acela stupid a fost o faptă de laudă. (Pauză.). Ce-i drept, ne-am primit fiecare plata după măsură. Ahile – ucis de cel mai laş dintre troieni, Agamemnon – căsăpit în baie de Clitemnestra….
ELPENOR : Nu-i vorba de plată. Eroilor li se cuvine o moarte neobişnuită.
ULISE: Degeaba, Elpenor, noi, cei care am luptat sub meterezele Troiei n-am fost decât nişte criminali de război. (Pauză.). Sunt cumplit de obosit şi mă voi odihni o vreme pe insula asta. Oare de ce i-o fi spunând Insula Fericiţilor?
ELPENOR: Se zice că localnicii ar fi nemuritori. (După o vreme.). Dacă rămâi aici, prinţesa o să se îndrăgostească de tine.
ULISE: Pentru asta ar trebui să fiu puţin mai tânăr şi puţin mai frumos. Iar prinţesa ar trebui să fie niţeluş mai isteaţă.
ELPENOR: lasă că-i destul de isteaţă micuţa moştenitoare a regelui Alcinou. Să i se dea doar prilejul de a-şi arăta iscusinţa.
ULISE: Oricum, altceva era Circe şi chiar Penelopa.
ELPENOR: Sunt gata să fac prinsoare cu tine, Ulise, că fetişcana asta va reuşi să te ţină aici cât o să socotească de cuviinţă, poate chiar pentru totdeauna.
ULISE: EI şi? Locul pare destul de plăcut.
ELPENOR: Dacă rămâi aici, eşti un laş. (Pauză.) Poate că regele Alcinou însuşi va încerca să-ţi ofere nemurirea.
ULISE: Şi e rău să fii nemuritor, Elpenor?
ELPENOR: Ţie ţi-e dată o altfel de nemurire, Ulise. Ce nevoie ai ca trupul tău să fie nemuritor? Uite, eu n-am defel trup şi mărturisesc că nu-i simt câtuşi de puţin lipsa.
ULISE: Aşa-i, cât pe ce să uit că vorbesc cu un spectru. (Pauză.). Nu crezi că ar fi mai înţelept să lăsăm lucrurile aşa cum sunt ? Dacă prinţesa şi insula tot nu fac parte din destinul meu…
ELPENOR: Destinul nu e dat pentru totdeauna, Ulise.
ULISE: De când ai murit, Elpenor, eşti cât se poate de cicălitor.
ELPENOR; Bine, bine, văd că astăzi eşti pus pe gâlceavă.
ULISE: Ca fost subaltern, n-ai nici un drept să-mi dai sfaturi, strigoiule.
ELPENOR: Uiţi că-ţi sunt dator cu o recunoştinţă eternă? Îţi mulţumesc că mi-ai îngropat trupul potrivit uzanţelor, căpitane..
ULISE: Cel mai bine ţi-ai putea manifesta recunoştinţa renunţând la apariţiile tale intempestive.
ELPENOR: Să fie cum vrei tu. Uite, vine prinţesa, eu m-am evaporat.
ULISE: Să-ţi fie ţărâna uşoară.
(Duhul lui Elpenor dispare. Intră Nausicaa.)