Actul II
O sală în palatul lui Alcinou. Ulise meştereşte la pianina mecanică a reginei.
ULISE (Lucrează bombănind.): Pe barba lui Poseidon, hodorogită maşinărie! Ia să vedem, la ce-or fi servind rotiţele astea? (Scotoceşte în interiorul pianinei. Se aud câteva hârâituri, pe urmă câteva acorduri.) Aşa, cred că te-am dibuit, blestemato!
(Intră Demodoc, aedul lui Alcinou.)
DEMODOC (Privire dispreţuitoare către Ulise.): Dumneata eşti noul ceasornicar al regelui? Asta ne mai lipsea: un ceasornicar.
ULISE (Fără a se întrerupe din lucru.) : Văd că domnia ta ai un ghimpe împotriva mecanicii.
DEMODOC (Acelaşi dispreţ suveran.) : Un meşteşug dintre cele mai ordinare !
(Pauză. Ulise meştereşte. Se aud iar câteva măsuri.)
ULISE (Pe jumătate vârât în interiorul pianinei.): Ascultă-mă pe mine, arta asta-i de mare viitor.
DEMODOC: Artă ai spus? Ptiu!
ULISE: Mă rog, fiecare cu gusturile lui. Mie mi-a plăcut întotdeauna să meşteresc tot felul de mecanisme. Pe barba lui Poseidon, de n-ar fi fost mecanica, sărăcuţa de ea, Ahile şi Agamemnon s-ar război şi acum cu troienii.
DEMODOC: Uite ce-i, omule, dacă eşti ceasornicar, ocupă-te de ceasornice, pe Ahile şi Agamemnon lasă-i în seama mea. Ce, te pricepi dumneata, ca mine, la arta războiului?
ULISE (Cercetându-l atent pe Demodoc.): Vasăzică, dumneata eşti strategul lui Alcinou. Cu toate că după înfăţişare eu te-aş fi crezut mai curând negustor de ulei.
DEMODOC:Habar n-ai de nimic. Crezi că militarii se pricep la război? Ei ştiu numai să se împungă cu săbiile.
ULISE : Dacă nici militarii nu se pricep, atunci cine să se priceapă ?
DEMODOC : Noi, aezii, fireşte.
ULISE (Descumpănit) : Deci nu eşti strateg, eşti aed. (Pauză.) Dacă mă gândesc bine, aveam eu o bănuială.
DEMODOC (Întinzându-i, foarte distant, două degete.): Demodoc, marele aed al lui Alcinou.
ULISE: Aici aveţi cu toţii slăbiciunea titlurilor răsunătoare. Până şi eu sunt mare ceasornicar.
DEMODOC: Crezi că-i acelaşi lucru? Aedul e o fiinţă superioară, inspirată de zei…
ULISE: Şi cine vă insiră? Hermes ?
DEMODOC : Ce vrei să spui ?
ULISE : Hermes, zeul minciunilor…
DEMODOC (Mânios.): Nu te obrăznici!
ULISE: Uşurel, că te poate lovi damblaua. (Pauză.) În asemenea împrejurări cel mai bun leac e rădăcina de roşcov dată prin răzătoare. (Iarăşi pauză.) Nimic mai uşor pentru unul din tagma voastră să facă un erou dintr-o stârpitură.
DEMODOC : Nu zău ? Şi pentru ce ne-am deda la o asemenea înşelătorie ?
ULISE : De-ar fi adevărate măcar jumătate din poveştile voastre despre Heracle aş fi gata să cad la învoială cu tine că aezii sunt nişte oameni destul de cinstiţi.
DEMODOC : Vorbeşti ca un neştiutor. Câteodată, recunosc, se mai exagerează, dar scopul meşteşugului nostru este de-a-i face pe oameni deopotrivă cu zeii.
ULISE: Şi foloseşte asta cuiva, Demodoc?
DEMODOC: Sigur că foloseşte. În felul ăsta, oamenii sunt îndemnaţi să devină mai viteji şi mai înţelepţi.
ULISE: Palavre. Mie cântările aezilor nu mi-au stârnit decât dorinţa de a le lua în râs.
DEMODOC : Din pricina firii tale grosolane, ceasornicarule.
ULISE : Hotărât lucru, nu ne înţelegem defel. Uite, de exemplu, Ulise. Cred că s-ar strâmba de râs dacă ar auzi poveştile pe care le-aţi scornit cu neruşinare pe seama lui.
DEMODOC (Categoric.) : Eroii nu se strâmbă niciodată de râs. (Cu demnitate.) Chiar eu am alcătuit cântarea intitulată Rătăcirile lui Ulise, spre slava acestui iscusit între iscusiţi.
ULISE: Să-ţi fie ruşine!
DEMODOC : Ruşine ? Află că-i o adevărată bijuterie.
ULISE: Ai alcătuit-o fără încuviinţarea lui, Demodoc. Poate că dânsul n-are nici un chef să devină eroul poveştilor tale nesărate, bune, cel mult, să sucească minţile sclifositelor de prinţese.
DEMODOC: Straşnică glumă! Deci trebuia să-i cer încuviinţarea? (Râde forţat.)
ULISE: Nu-i nimic de râs, Demodoc. Dacă aş fi fost în locul lui, eu ţi-aş fi tras o mamă zdravănă de bătaie.
DEMODOC (Cu ironie.): Nu cred căpaşii mei se vor încrucişa vreodată cu cei ai lui Ulise. Tu eşti prea greu de cap ca să pricepi asemenea lucruri subtile. (Încercând să-i explice.) Eroii nu sunt oameni în carne şi oase.
ULISE: Pe barba lui Poseidon! De data asta chiar că te întreci cu gluma.
DEMODOC: Câtuşi de puţin. Inventându-l pe Ulise, aezii au vrut să dea trup omenesc unei virtuţi foarte preţuite şi anume iscusinţa.
ULISE: Vrei să spui că Ulise nu-i decât o născocire a tagmei voastre nesuferite?
DEMODOC: De bună seamă, ceasornicarule.
ULISE (Luându-l de umeri şi zgâlţâindu-l cu violenţă.): Atunci şi zgâlţâiturile astea nu-s decât nişte scorneli, Demodoc, nişte închipuiri ale minţii tale prea înfierbântate.
DEMODOC: Sărmanul de tine! Abia acum înţeleg: nu eşti în toate minţile.
ULISE (Dându-şi seama că a întrecut măsura, împăciuitor.): Frigurile contactate la tropice mă fac câteodată să vorbesc fără şir.
(Lungă pauză. Ulise repară pianina.)
DEMODOC: De fapt ce faci tu aici?
ULISE : Mi s-a poruncit să repar pianina mecanică a reginei.
DEMODOC: Nu merită osteneala. Nimeni nu are nevoie de hodoroaga asta. Regele Alcinou preferă cântecele aezilor.
ULISE: Fenomenal!
DEMODOC: Mai bine reparai cursa de şobolani.
ULISE: Acum îmi spui, când aproape am isprăvit? Maşinăria asta cântă fără cuvinte, aşa că nu trebuie să-ţi fie frică de concurenţă.
DEMODOC: O maşină nu-i vorbeşte sufletului, ceasornicarule. Ascultă-mă pe mine, mecanismele astea nu pot duce la nimic bun.
(Intră Eurial.)
EURIAL: Gata, ceasornicarule?
ULISE: Îndată am isprăvit. Să mai strâng câteva piuliţe.
(Ulise lucrează. Dintr-o dată pianina mecanică începe să cânte un menuet.)
EURIAL: Straşnic.
DEMODOC: Nu ştiu ce vezi tu aşa straşnic, mie îmi zgârie timpanele
ULISE: Urechile unui aed sunt mult mai sensibile. (Opreşte pianina.)
EURIAL: Acum eşti mulţumit, meştere Demodoc?
DEMODOC: Eu aş stârpi pur şi simplu toate caraghioslâcurile astea. (Ulise porneşte iar pianina.) Iar vrei să-mi zgârii timpanele?
ULISE: Trebuie să ne convingem că funcţionează.
DEMODOC: Funcţionează, de n-ar mai funcţiona.
EURIAL: Uite, meştere, ce voiam să-ţi arăt.
(Îl conduce în celălalt colţ al scenei, unde se poate vedea un obiect acoperit cu o husă.)
ULISE : Vreo născocire de-a ta ?
EURIAL (Ridicând husa) : Un mistreţ mecanic pentru prinţesă. Am reuşit să-l fac să mişte din cap. Câteodată îşi roteşte şi ochii. (Cu mult zgomot de fierărie hodorogită, mistreţul execută mişcările descrise de Eurial.)
ULISE : Dar grohăie, nu glumă, jucăria ta, Eurial.
EURIAL : Mistreţul e pentru Sărbătoarea Fecioaelor, face parte din recuzită.
ULISE : Ştiu, o să aveţi şi tartă cu frişcă.
EURIAL : Vrem să reprezentăm în faţa regelui şi a prinţesei povestea lui Acteon. (Arătând spre mistreţ.). Fă-i şi dumneata nişte îmbunătăţiri, te rog eu foarte mult.
ULISE : Aşa, cât ai bate din palme ?
(Intră actorii.)

OCTAVIAN SOVIANY este membru al Uniunii Scriitorilor, a fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară și este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi…