Actul III
E Sărbătoarea Fecioarelor. Spectacolul dat în onoarea prinţesei s-a terminat şi acum toată curtea îl ascultă pe Demodoc care cântă faptele războiului cu troienii.

DEMODOC (Pregătindu-se să isprăvească, cu foarte mult patos.) :
Astfel, urmând a lui Pallas poruncă, Ulise
Făcu să se spulbere-n tină cetatea lui Priam.
REGINA (Cu lornionul la ochi.) : Superb! Admirabil ! Mirobolant ! (Se grăbeşte să aplaude. Aplaudă toţi, mai puţin Ulise şi Nausicaa.)
ALCINOU (Observând reţinerea lui Ulise.) : Meştere ceasornicar, nu ţi-a plăcut cântarea lui Demodoc ?
ULISE : Aezii au o închipuire nespus de bogată.
DEMODOC (Măgulit.) : Zeii au fost darnici cu noi, Majestăţile Voastre.
NAUSICAA : Şi Rătăcirile lui Ulise ? Te rog, Demodoc, e Sărbătoarea Fecioarelor…
DEMODOC: Dacă Majestăţile Lor îmi îngăduie…
ALCINOU: Să nu răguşeşti, Demodoc, farmacia palatului nu deţine decât patru fiole de ser fiziologic. (Pauză.) Hei, nu-mi dă nimeni puţină tartă cu frişcă?
NAUSICAA (Sculându-se în picioare.): Majestăţile Voastre!
ALCINOU (Sec.): Prinţesa să nu se amestece în politică.
REGINA: Fireşte, poveştile astea marinăreşti care fac deliciul prinţesei nu-s chiar lipsite de farmec. Demodoc tie să le dea o notă cu totul aparte de bună-cuviinţă, nu-i aşa, Alcinou?
ALCINOU: Întocmai. (Pauză.) Pe fulgerele lui Zeus, bine că s-a reparat cursa de şobolani.
(Pauză prelungită.)
NAUSICAA: Povestea cu calul de lemn e o născocire de a ta, nu-i aşa, Demodoc?
ULISE: Fireşte, pe barba lui Poseidon! Ulise e navigator, nu incendiator de oraşe.
DEMODOC: Dumneata să nu te amesteci unde nu-ţi fierbe oala.
ULISE: Ba uite că mă amestec. Mai ştim şi noi, marinarii, câte ceva despre tagma voastră nesuferită.
DEMODOC: Acum e ceasornicar. Să se ocupe de orologii.
ALCINOU: Din raţiuni înalte de stat, ministerul marinei tocmai a fuzionat cu ministerul ceasornicăriei. (După un timp.) Şi ce ştiţi, mă rog frumos, dumneavoastră, meşterii de ceasornice, despre meşteşugul aezilor?
ULISE: Ceea ce ştiu prea bine şi Majestăţile Voastre: aezii nu înfăţişează niciodată lucrurile aşa cum s-au petrecut în realitate.
DEMODOC: Pe cele şapte muze ale Parnasului, care realitate?
ALCINOU: Poate că raţiuni înalte de stat ne silesc să ducem o politică de încurajare a poeziei eroice, în ciuda micilor ei neajunsuri.
ULISE: Ca simplu matroz, eu nu mă pricep la politică, dar nimeni nu mă poate sili să dau crezare gogoşilor pe care le toarnă cu atâta neruşinare cântăreţii din liră.
DEMODOC (Cătrănit.): Eu torn gogoşi? Dacă n-ai fi neam prost, te-aş obliga pe loc să-mi dai satisfacţie, măi piuliţă.
REGINA:Priveşte, Alcinou, ce aer nobil îi dă mânia lui Demodoc.
DEMODOC: Omul ăsta ne insultă eroii, Majestăţile Voastre. Ar trebui biciuit, corupe tradiţiile sănătoase ale Insulei Fericiţilor.
REGINA (Admirativ.): Ascultă, Alcinou, Demodoc mugeşte ca un leu furios.
ALCINOU: Regina să nu-i încurajeze pornirile violente. (Lui Ulise.) Înţelege şi dumneata, meştere, poetul e o făptură superioară, nu se poate compara cu un rege sau cu un simplu ceasornicar.
ULISE (Dispreţuitor.): O fi, Majestatea Voastră ştie mai bine.
ALCINOU: Şi apoi, gândeşte-te, poporul are nevoie permanent de eroi, s-a săturat de atâta mediocritate.
ULISE: Războiul cu Troia a fost un război mediocru.
DEMODOC: Ce vorbeşti, cheie franceză? Pe ce te bazezi ?
ULISE : Pe spusele marinarilor.
DEMODOC (Dispreţuitor.) : Folclor suburban.
ULISE: La Troia lucrurile s-au petrecut cu totul altfel de cum povesteşte îngâmfatul ăsta de Demodoc.
DEMODOC : Nu ţi-am mai explicat că eroii sunt simple ficţiuni, nu oameni în carne şi oase ? (Categoric.) Nu a existat nici o Troie.
ULISE : Ba a existat, am văzut-o cu ochii mei.
DEMODOC : Parcă ne putem încrede în mărturia simţurilor.
ULISE : A fost un război murdar războiul cu Troia.
REGINA : Murdar, Alcinou ? Nicidecum. O înfruntare între cavaleri, provocată de farmecele unei frumoase.
ULISE: Scorneli, Majestate. Adevărata cauză a războiului a fost cositorul.
DEMODOC: Poftim, am ajuns şi la elementele chimice.
ULISE: Cositorul. Adică staniul.
REGINA: Demodoc are dreptate. Unde ai citit tu în Homer, Alcinou, asemenea bazaconii?
NAUSICAA: Ai făcut ce-ai făcut, marinarule, şi ai întors-o iarăşi pe chiţibuşuri negustoreşti.
DEMODOC: Îl auziţi, Majestăţile Voastre? Asta ne mai lipsea în Insula Fericiţilor, propagandă marxistă.
ALCINOU (Sec.): Nu te amesteca în politică. Tu nu înţelegi importanţa cositorului, Demodoc.
NAUSICAA: Prin urmare, după tine Ahile şi Agamemnon…
ULISE: Exact. Reprezentau interesele trusturilor miceniene de armament.
NAUSICAA: De Ahile şi Agamemnon nu-i nici o pagubă, marinarule, dar ce să caute iscusitul Ulise în toată gâlceava asta negustorească. El e un mare erou, nu un negustor de scrumbii.
ULISE: Ahile umbla după faimă, Agamemnon după câştig, iar Ulise picase ca musca-n lapte în istoria cu troienii din pricina prostiei lui fără seamăn.
NAUSICAA (Sculându-se în picioare, mânioasă.): Deci după tine Ulise e prost?
ULISE: Da, e prost ca noaptea prinţesă. Prost şi înfumurat. Trebuia să se şteargă la fund cu ordinul lor de mobilizare.
DEMODOC: Exprimă-te cuviincios, şurubelniţă bolşevică.
NAUSICAA: Vorbeşti ca un boţman beţiv, nu ca un comandant de fregată.
ALCINOU (Sec.):Prinţesa să nu se amestece. Constituţia insulei noastre garantează libertatea de exprimare.
ULISE: Când au venit emisarii lui Agamemnon e drept că Ulise a încercat să simuleze o mică decompensare nevrotică, după cum îl învăţase dădaca lui Euricleea. (Pauză.) Chiar, ce-o mai fi făcând Euricleea?
NAUSICAA: Ulise nu se putea purta ca un laş, chiar dacă războiul cu Troia era o gâlceavă de negustori.
ULISE: Prinţesa nu ştie ce înseamnă războiul. Să stai zece ani într-o tranşee afurisită.
DEMODOC: Gândiţi-vă, Majestăţile Voastre, la efectul demoralizator pe care asemenea vorbe neghioabe ar putea să-l aibă asupra poporului. Pe timp de război asta înseamnă plutonul de execuţie.
ALCINOU: Din păcate, ştii şi tu, Demodoc, în momentul de faţă înalte raţiuni de stat ne silesc să urmăm o politică pacifistă.(După o vreme.) Spre deosebire de voi, eu găsesc că marele nostru ceasornicar dovedeşte un remarcabil simţ al politicii.
ULISE: Statul major era o adunătură de pederaşti căzuţi în mintea copiilor. Iar Agamamnon, îm loc să se ocupe de bătălii, cotrobăia toată ziua pe sub fusta vivandierelor, (Pauză.) Am auzit că l-a omorât Clitemnestra cu ciocanul de bătut şniţele.
DEMODOC: Acum puteţi vedea şi Majestăţile Voastre de ce slăbeşte cultul eroilor, iar cântările noastre încep să fie dispreţuite.
ULISE: Ahile a fost, ce-i drept, un mare viteaz, dar nu-l preocupa decât gloria lui personală. (Pauză.) Recent mi-a mărturisit că-i sătul şi el până peste cap de celebritate.
DEMODOC: Omul ăsta-i nebun, ar trebui internat într-o casă de sănătate.
ALCINOU: Să nu ne înfierbântăm, Demodoc.
REGINA: De ce, Alcinou? Lasă-i să se înfierbânteze.
ALCINOU: Constat cu tristeţe că sunt pus din nou într-o situaţie delicată. (Pauză.) mai bine să privim încă o dată la mistreţul lui Eurial.
REGINA: Regele nu se joacă cu mistreţul lui Eurial, regele guvernează. Gândeşte-te la prestigiul tău, Alcinou.
ALCINOU: Regina îmi pretinde să guvernez, dar dacă ar fi să pedepsim cazurile de răzvrătire, ar trebui să arestăm toată Insula Fericiţilor, în frunte cu casa regală. (Disperat.) Asta nu mai e guvernare, e spital de nebuni.
REGINA: E într-una din crizele lui de depresie, nici nu vă închipuiţi cât de tare îl surmenează politica.
DEMODOC: Acum vedeţi şi Majestăţile Voastre la ce poate duce tehnocraţia: la o criză dinastică. (Acuzator.) Adevăratul născocitor al mistreţului e piuliţa asta marxistă.
NAUSICAA: În loc să te lupţi cu musonii născoceşti jucării, marinarule-ceasornicar? În locul tău iscusitul Ulise s-ar fi lăsat înghiţit mai bine de Scilla şi de Caribda.
ULISE: Într-adevăr, el n-a făcut decât jucării pentru Agamemnon
NAUSICAA: Parcă spuneai că povestea cu calul de lemn e o născocire calomnioasă.
DEMODOC: Calomnioasă? Ba dimpotrivă, e un elogiu adus iscusinţei.
ULISE: Aşa cred aezii. (Pauză.) Vreţi să aflaţi adevărul?
DEMODOC: Care adevăr? Cântările noastre îi înfăţişează pe oameni aşa cum ar trebui să fie, nu aşa cum sunt în realitate.
ULISE: Noi, marinarii, colindând mările şi uscaturile, auzim felurite istorii…
DEMODOC: Simple închipuiri, lipsite de lumina raţiunii şi de farmecul poeziei.
ULISE: De ce am fi oare mai mincinoşi decât voi?
DEMODOC: Pe noi ne inspiră Apollo.
ULISE: Sărmanul Apollo! (După un timp.) Mai bine ai scrie cântece deochiate.
ALCINOU: Vorbeşte mai încet, meştere, să nu te audă baborniţa de Arete. Poezia eroică are cel puţin o valoare educativă.
DEMODOC: Datoria poetului nu e să povestească lucruri întâmplate cu adevărat. Ci lucruri posibile în marginea verosimilului şi necesarului.
REGINA: Ai auzit, Alcinou? Poetica lui Aristotel, capitolul nouă.
ULISE: Oare nu spuneţi voi, cântăreţii din liră, că Troia a fost cucerită printr-un vicleşug născocit de Ulise?
DEMODOC: Pui la îndoială autoritatea lui Homer, măi şurub ruginit? (Lui Alcinou.) Astăzi nu-l recunosc pe Homer, mâine nu recunosc proprietatea şi uite aşa se ajunge la dictatura proletariatului.
ULISE : Ulise nu e în stare de asemenea şiretlicuri, îl cunosc ca pe mine însumi, Majestăţile Voastre.
NAUSICAA : În sfârşit, vorbeşti şi tu ca un lup de mare adevărat.
DEMODOC : Pe seringa lui Hipocrat, omul ăsta are schizofrenie.
ULISE : Cu calul de lemn a fost vorba pur şi simplu de ghinion… la început era o invenţie paşnică, un fel de excavator pentru săpatul tranşeelor.
ALCINOU (Interesat.): O maşină de săpat gropi? Foarte ingenios. Oare nu s-ar putea folosi şi la căratul gunoiului?
ULISE: După atâţia ani de război, târnăcoapele şi cazmalele se tociseră, iar Agamemnon ordona toată ziua să se sape tranşee. Pentru a uşura viaţa soldaţilor Ulise mai făcuse o baie de aburi şi o fabrică de obiele. (Pauză.) Pe timp de război obielele sunt o mare problemă.
REGINA: Habar n-am ce-ar putea să fie obielele alea. Tu ştii, Alcinou?
DEMODOC: Parcă e vorba doar de obiele. (Pauză.) Sau e demenţă sau conspiraţie.
ALCINOU (Sec.): Nu te amesteca, tu nu cunoşti importanţa obielelor, Demodoc.
NAUSICAA: Ai făcut ce-ai făcut, marinarule, şi l-ai preschimbat pe iscusitul Ulise într-un constructor de mecanisme. Crezi că pe nimfa Calypso ar fi interesat-o un lăcătuş ?
ULISE: Nimfele nu-s aşa mofturoase ca femeile muritoare. (După o vreme.) Ulise fusese mobilizat în războiul cu Troia tocmai din pricina cunoştinţelor lui de inginerie.
DEMODOC: De unde ştii, manivelă? Tot din poveştile marinarilor?
ULISE: Dacă am stat zece ani în aceeaşi tranşee. Poftim, mai am şi acum în coapsa piciorului drept, amintire de la Enea, un vârf de săgeată. (Pauză.) Troienii foloseau muniţie de calitate inferioară, iar ingineria lor de război era practic inexistentă.
DEMODOC : E momentul de climax al crizei. Majestăţile Voastre n-au o cămaşă de forţă ?
NAUSICAA : L-ai cunoscut aşadar pe Ulise ! Aveam eu o presimţire.
DEMODOC : Iliada e o ficţiune, Majestăţile Voastre. (Pauză) Oare schizofrenia e contagioasă?
ULISE: În timpul războiului, Ulise făcuse patru tentative de dezertare. Se întâlnea pe furiş cu Hector şi îi povestea despre pivele lui de ulei din Ithaca.
DEMODOC: Auziţi, Majestăţile Voastre? Asta-i teoria revoluţiei mondiale.
ULISE: Hector ar fi fost gata să renunţe la monopolul cositorului şi să fondeze un trust troiano-micenian al metalelor neferoase. Dar nu s-a putut din cauză lui Paris şi a Casandrei care era moartă după ordonanţele lui Agamemnon şi Menelau. Poate că din cauza asta a omorât-o şi pe ea Clitemnestra cu ciocanul de şniţele.
REGINA: Ce apucături criminale, nu găseşti, Alcinou? Probabil din pricina refulărilor sexuale.
ULISE: Poliţia politică era de altfel la curent cu toate iniţiativele lui Ulise şi numai cunoştinţele lui de mecanică l-au salvat de un proces de înaltă trădare.
NAUSICAA : Ulise nu se putea întâlni pe furiş cu troienii, aşa procedează doar spionii şi laşii.
ULISE : Prinţesa nu ştie ce bărbat inteligent era Hector. (Pauză.) Recent am reuşit să-l împac cu Ahile, pe care trecerea într-o altă formă de existenţă l-a maturizat foarte mult.
NAUSICAA (Sculându-se în picioare extrem de emoţionată.): Un singur marinar de pe lume a trecut până astăzi peste apele Stixului, Majestăţile Voastre.
ULISE : După atâtea naufragii şi catastrofe, mi se făcuse dor de foştii mei camarazi aflaţi în împărăţia lui Hades. Şi mai ales trebuia să-i explic lui Hector că ideea de a folosi calul de lemn în scopuri războinice îi aparţinuse în exclusivitate lui Agamemnon. Troienii au fost avertizaţi prin preotul Laocon, dar s-au purtat ca nişte nechibzuiţi.
REGINA : Ce anecdotă năstruşnică, nu găseşti, Alcinou ?
ALCINOU (Mai sec ca oricând.): Regina să nu se amestece!
NAUSICAA: Care e numele tău, marinarule?
ULISE: Straşnică cetate a fost Troia, prinţesă, şi a pierit din pricina unei jucării.
NAUSICAA (Cu tot mai multă însufleţire.): Care e numele tău, căpitane?
ULISE: Crezi că s-ar fi putut împotrivi cineva ordinelor date de Agamemnon? Ithaca e o insulă pietroasă şi neînsemnată.
NAUSICAA (Implorativ.): Care e numele dumneavoastră, domnule căpitan?
ULISE: Prinţesa a ghicit, numele meu este Ulise.
(Lungă tăcere.)