Actul IV
Pe malul mării. Nausicaa. Regina.
REGINA: Trebuie să laşi mofturile, fetiţo, şi să te supui voinţei tatălui tău.
NAUSICAA: Mai bine moartă decât să mă mărit cu Ulise. Ăsta e ultimul meu cuvânt.
REGINA: Ulise e un bărbat matur şi plin de înţelepciune. Altul mai matur n-o să găsim niciodată.
NAUSICAA: V-am cerut eu vreodată să-mi găsiţi un bărbat? Din partea mea n-au decât să crape cu toţii, dacă vrei să ştii.
REGINA: Nesăbuito, te răzvrăteşti împotriva hotărârii lui Alcinou? Spune, ţi-a lipsit vreodată ceva în palatul tatălui tău? Te-am iubit ca pe lumina ochilor noştri.
NAUSICAA: De asta vreţi să mă faceţi nefericită!
REGINA: Orice prinţesă din lume s-ar mândri cu un asemenea siţ. Gândeşte-te, e cunoscut şi admirat de toată Antichitatea.
NAUSICAA: Ştiu că e admirat. Ştiu că e cunoscut.
REGINA: Şi atunci? Hai, fata mea, fă-i o bucurie tatălui tău.
NAUSICAA: Nu se poate. Eu m-am purtat cu Ulise ca o fetişcană răsfăţată şi sclifosită.
REGINA: Fleacuri! În ciuda programului său supraîncărcat, Ulise întreabă tot timpul de tine. A întrebat şi ieri, la ceremonia de sfinţire a cursei de şobolani.
NAUSICAA: Domnul căpitan îşi face pomană cu copila cea proastă a regelui Alcinou?
REGINA: Eşti foarte frumoasă. Eşti moştenitoarea tatălui tău. Îl poţi face nemuritor. (Pauză.) Prinţesa dispune de toate atuurile.
NAUSICAA: Îţi închipui că mă pot măsura cu zeiţele lui? Cu Circe, care este o femeie cu foarte multă experienţă?
REGINA: Acum înţeleg, prinţesa trece printr-o criză de gelozie.
NAUSICAA: Eu? (Bătând din picior.) Eu sunt fiica regelui Alcinou!
REGINA: Puţin îţi pasă, prinţesă fandosită ce ești, că din cauza ta o să rămânem o prăpădită de insulă, fără erou şi fără fabrică de şuruburi.
NAUSICAA: Regina a început să facă politică?
REGINA: Am putea să avem în curând şi o fabrică de insecticide…
NAUSICAA: Majestatea Voastră a început să se preocupe de investiţii?
REGINA: Habar n-ai de nimic, praful de gândaci înseamnă prosperitate.(Pauză.) O prinţesă are datoria să se sacrifice atunci când o cer interesele statului.
NAUSICAA: Ei bine, mie puţin îmi pasă de interesele statului.
REGINA: Pentru că eşti nesimţitoare şi egoistă.
NAUSICAA: Ceartă-mă, bate-mă, otrăveşte-mă cu praf de gândaci.
REGINA: Dacă până şi prinţesele au început să se emancipeze, vine praful şi pulberea, Alcinou, se duce naibii Antichitatea.
NAUSICAA (Sumbru.): Mai bine. Abia aştept să ajungem în postmodernism.
REGINA: Nici nu meriţi altceva, sclifosito. Când domnul Ulise e un bărbat atât de atrăgător.
NAUSICAA : N-am spus că n-ar fi atrăgător.
REGINA: Nu-i lipseşte decât un fleac: nemurirea.
NAUSICAA: regele Alcinou şi regina n-au decât să-l însoare cu Bacis.
REGINA: Ce neghiobie! Locul unui erou e în mijlocul casei regale, fetiţo, trebuie să consolidăm dinastia.
NAUSICAA: Chiar şi peste cadavrul unei prinţese?
(Pauză tensionată.)
REGINA: Nici eu nici tatăl tău nu dorim decât fericirea prinţesei.
NAUSICAA: Se vede.
REGINA:Dacă ai ştii câte nazuri am mai făcut şi eu când regele mi-a cerut mâna. Îmi venea să intru în pământ de ruşine.
NAUSICAA: Nu-i acelaşi lucru, tu ai copilărit împreună cu Alcinou. (Pauză.) Eroii sunt făcuţi pentru a fi iubiţi şi admiraţi de la depărtare. Ei nu pot avea pentru noi decât dispreţ sau, în cel mai fericit caz, compasiune.
REGINA: Află că aşa eroi cum sunt nu-s alcătuiţi altfel decât bărbaţii de rând. Şi nu e un secret pentru nimeni faptul că se lasă destul de uşor îmbrobodiţi de femei.
NAUSICAA: Şi vreţi să-l îmbrobodesc pe Ulise de dragul fabricii voastre de insecticide?
REGINA: Mă tem că e gata îmbrobodit.
NAUSICAA: Ah, nu mai vine odată postmodernismul!
REGINA: Aş fi gata să-ţi dau dreptate dacă-ai iubi pe altcineva.
NAUSICAA: Parcă ştie cineva ce-i în inima unei sărmane prinţese.
REGINA: Ai secrete faţă de mine? Hai, fetiţa mea, spune-i mamei tale bietele tale taine de fetişcană.
NAUSICAA: Toţi vă prefaceţi prietenoşi ca să-mi smulgeţi secretele şi ca să râdeţi pe urmă de mine.
REGINA: Eu n-o să râd, mie îmi poţi spune orice.
NAUSICAA (Aproape plângând.): Vai, sunt atât de nenorocită.
REGINA (Mângâind-o): Biata mea copilă! Hai. Vorbeşte, spune, mărturiseşte.
NAUSICAA: Nu pot, mi-e ruşine.
REGINA: Fleacuri! O inimă de mamă e în stare să înţeleagă orice, se arată totdeauna duioasă şi iertătoare, nu găseşti, Alcinou?
NAUSICAA: Ar fi fost mult mai bine dacă nu mă năşteam niciodată!
REGINA: Dacă ai făcut o alegere demnă de casa lui Alcinou, o să-l conving pe tatăl tău să consimtă, deşi nici Ulise nu era o partidă de lepădat.
NAUSICAA: Promite-mi c-o să-l convingi pe tatăl meu, regele, să-l trimită cât mai curând pe Ulise la Penelopa şi Telemac, în insula lui pietroasă şi neînsemnată şi o să fiu iar ascultătoare, promit.
REGINA: Pe cine iubeşti? Pe vărul tău Arhiloc?
NAUSICAA: Cel pe care îl îndrăgesc eu nu-şi coboară ochii la o fetişcană ca mine decât poate de milă sau din dorinţa de a-şi face mai plăcut popasul la noi.
REGINA: Nu înţeleg. Despre cine vorbeşti?
NAUSICAA: Despre omul pe care vreţi să mi-l daţi de bărbat. (Izbucneşte în plâns.) Despre cel cu fabrica de şuruburi! Despre cel cu fabrica de insecticide!
REGINA: Vrei să spui că ţii la Ulise?
NAUSICAA (Printre lacrimi.): S-ar putea…adică e foarte posibil.
REGINA: Prinţesă prostuţă ce eşti! Atunci lucrurile sunt ca şi făcute, nu găseşti, Alcinou? Mă duc să-i spun tatălui că nu te mai împotriveşti planului nostru.
NAUSICAA (Tresărind violent.): Ba să nu faci una ca asta! Ulise trebuie să plece numaidecât!
REGINA: Te pui în calea fericirii tale, smintito? Îl iubeşti, ce mai, o să-l iei de bărbat!
NAUSICAA: Ba n-o să-l iau! Eu nu ţin morţiş să fiu fericită.
REGINA: Iată nişte vorbe extrem de ciudate, nu găseşti, Alcinou?
NAUSICAA: Înduraţi-vă de mine şi trimiteţi-l în Ithaca, la pivele lui de ulei!
REGINA: Nu mai înţeleg nimic, insula asta a ajuns un spital de nebuni. (Pauză.) O să-i spun tatălui tău cât eşti de încăpăţânată. De acum înainte,e treaba lui Alcinou.
NAUSICAA: Vrei să mă arunc la picioarele voastre?
REGINA: Mofturi! Uni fecioare îi şade bine să fie modestă şi ascultătoare.
NAUSICAA: Şi dacă aş fi vrăjmaşul vostru aş avea dreptul la o picătură de milă. (Izbucneşte iarăşi în plâns.)
REGINA: Boceşte, boceşte, ai şi de ce. Ai ajuns nenorocirea insulei noastre şi a tatălui tău.
(Iese foarte înţepată.)
NAUSICAA; Avea dreptate mătuşica Arete, corăbiile şi corăbierii aduc numai nenorocire!
(Se aşază pe o piatră şi rămâne mult timp nemişcată ca o statuie, cu capul în mâini. Intră Agenor. Priveşte în jurul său iscoditor, apoi se îndreaptă spre tufişurile din care a apărut în primul act Ulise. Înainte de a ieşi se împiedică însă şi iată-l căzând la picioarele prinţesei.)
AGENOR: Pe barba lui Poseidon! Era să-mi frâng gâtul!
NAUSICAA (Tresărind violent.): Cine eşti? Ce cauţi aici?
AGENOR: Mă numesc Agenor. Prinţesa nu mă cunoaşte.
NAUSICAA: Te rog să pleci. Nu vezi că vreau să fiu singură?
AGENOR: Trebuie să fii tare proastă. Stai cu capul în mâini şi dai apă la şoareci..
NAUSICAA: Nu-i treaba ta.
AGENOR: Pot să-ţi fiu de folos cu ceva?
NAUSICAA: Un prichindel ca tine?
AGENOR: Nu-s prichindel. (Încordându-şi braţul.) Uită-te numai ce muşchi am. Ca să stai la timonă pe timp de furtună, ai nevoie de braţe zdravene. (Pauză.) Dorinţa mea e să ajung un navigator la fel de iscusit ca Ulise.
NAUSICAA : Îţi doresc noroc.
AGENOR: Acum Ulise locuieşte în palatul tatălui tău, dar cred că nu vorbeşte niciodată cu tine, marinarilor nu le plac fandositele.
NAUSICAA: Ce te priveşte pe tine cine locuieşte în casa lui Alcinou?
AGENOR: Te-ai supărat? Auzisem eu că voi, prinţesele, sunteţi tare supărăcioase.
NAUSICAA: Dacă vrei să nu mă supăr pe tine, să nu mai pomeneşti niciodată în faţa mea numele lui Ulise.
AGENOR: Tare mi-ar fi plăcut să-l pot vedea şi eu mai de aproape..
NAUSICAA: Pariez că ai fugit de la şcoală.
AGENOR: Tu eşti fericită, pe tine nu te obligă nimeni să studiezi gramatica şi retorica.
NAUSICAA: Ce vorbeşti? Nu ţi-aş dori vreodată să iei lecţii de ceremonial de la mătuşica Arete.
AGENOR: Iar pe deasupra faptul că te-ai născut prinţesă îţi permite să ajungi în preajma unor eroi ca Ulise, chiar dacă nu eşti decât o sclifosită de fată, care habar n-are să facă un nod marinăresc.
NAUSICAA: Aşa crezi tu. (Pauză.) Dacă vrei să ştii, mie corăbiile îmi aduc ghinion. (Îşi lasă din nou capul în mâini.)
AGENOR: Iar te-ai apucat să dai apă la şoareci? Uite, dacă-mi promiţi că nu te mai smiorcăi, o să-ţi spun un secret.
NAUSICAA: Să nu-ţi spui niciodată secretele, mai ales oamenilor bătrâni, ca să nu ajungi să dai şi tu apă la şoareci.
AGENOR: Pe mine oamenii bătrâni nici nu mă bagă în seamă, iar după ce voi părăsi Insula Fericiţilor nimănui n-o să-i pară rău după mine.
NAUSICAA: Cum, vrei să pleci de aici, Agenor?
AGENOR: Dă-ţi cuvântul tău de prinţesă că n-o să mă dai în vileag.
NAUSICAA: O prinţesă nu-şi dă niciodată cuvântul, cel puţin aşa susţine mătuşica Arete..
AGENOR: Atunci n-o să afli nimic.
NAUSICAA: Bine, pe cuvântul meu de prinţesă.
AGENOR: În spatele tufişurilor de colo e ascunsă o luntre…
NAUSICAA: EI şi?
AGENOR: O luntre cioplită de mine dintr-un trunchi de castan…
NAUSICAA: Înseamnă că trebuie să fii foarte îndemânatic. Eu n-aş fi fost în stare.
AGENOR: Mai greu a fost să fac rost de pânză ca să croiesc velele. Pânza de ceaşaf nu e bună, trebuie pânză de corabie adevărată.
NAUSICAA: Şi ai pus mâna pe ac şi pe foarfecă? Ce caraghios!
AGENOR: Cu luntrea asta am de gând să plec azi pentru totdeauna din Insula Fericiţilor.
NAUSICAA: Pentru vârsta ta eşti destul de îndrăzneţ, Agenor.
AGENOR: Nu vreau să fiu mai prejos decât iscusitul Ulise.
NAUSICAA: Numai că n-o să ajungi prea departe cu un trunchi prăpădit de castan.
AGENOR: Nu se poate să nu întâlnesc în larg vreo corabie. (Pauză.) Uite aici am două rânduri de schimburi şi toate micile mele economii.
NAUSICAA; Ce bine de tine că nu eşti prinţesă. O să poposeşti la ciclopi şi la lotofagi…
AGENOR : O să ancorez în Ogigia, la nimfa Calypso…
NAUSICAA: Nu, în Ogigia nu, mi-a spus cineva că acolo clima e foarte nesănătoasă.
AGENOR: Ia-te uită, ai început să stabileşti tu porturile unde voi face escală.
NAUSICAA: Şi n-am dreptul.? Sunt mai mare ca tine. Şi pe urmă fetele sunt mult mai prudente…
AGENOR : Fetele care fac pe grozavele îmi sunt foarte nesuferite.
NAUSICAA : În definitiv, n-ai decât să faci cum crezi tu, eu numai te-am avertizat.
AGENOR: Parcă te pricepi tu la meşteşugul marinăriei!
NAUSICAA: Grozav marinar mai eşti şi tu, Agenor! Un marinar fugit de la şcoală! (Pauză.) Pe mine Ulise însuşi a vrut să mă numească marinar de onoare.
AGENOR: Hai, nu te mai lăuda! Până nu-mi voi zdreli zdravăn palmele de roata timonei eu nici n-o să îndrăznesc să mă consider marinar adevărat.
NAUSICAA: Ţie ţi-e uşor să vorbeşti, tu nu eşti fiica lui Alcinou.
AGENOR: Ferească zeii de aşa ghinion!
NAUSICAA: Noi, prinţesele, suntem nişte fiinţe foarte nefericite.
AGENOR: De asta stai tot timpul cu capul în mâini?
NAUSICAA (Aprobă din cap.)
AGENOR: Te pomeneşti că la mijloc e o suferinţă din dragoste?
NAUSICAA (Lasă în tăcere capul în jos.)
AGENOR: Suferinţele astea din dragoste nu-s decât nişte fandoseli. Abia aştept să văd cum arată pe dinăuntru o casă de toleranţă!
NAUSICAA: Te rog, fără grosolănii!
AGENOR: Nu tu ziceai că vrei să vorbim despre dragoste?
NAUSICAA: Îmi pierd vremea cu tine, eşti mai bădăran decât grăjdarii lui Alcinou.
AGENOR: Nu vrei să-mi vezi barca, prinţesă fandosită ce eşti?
NAUSICAA: Nu, blestemate să fie toate ambarcaţiunile!
AGENOR: Rău faci. E o bărcuţă pe cinste. (Pauză.) Ei, eu am plecat, rămâi cu bine prinţesă.
NAUSICAA (Cu tristeţe): Drum bun!
(Agenor dă să iasă.)
NAUSICAA: Hei, Agenor!
AGENOR: Te ascult.
NAUSICAA: Să te întreb ceva…
AGENOR: Hai. Dă-i drumul, dar dacă se poate mai repejor.
NAUSICAA: Sărmanul de tine, ce prost crescut eşti! (Pauză.) Agenor, nu s-ar putea să mă iei cu tine?
AGENOR (Foarte surprins.): Să te iau cu mine ai spus?
NAUSICAA:Întocmai.
AGENOR: Prinţesa glumeşte.
NAUSICAA: Nu glumesc, Agenor. Nu ţi-am spus cât sunt de nefericită?
AGENOR: Cine te-a pus să te naşti tocmai prinţesă?
NAUSICAA: Ce-aş putea face ca să te înduplec? Uite, dacă vrei mă duc şi-ţi aduc caseta mea cu bijuterii.
AGENOR: Nu ştii ce ne aşteaptă pe toţi dacă părăsim insula?
NAUSICAA: Ba da.
AGENOR: Pe barba lui Poseidon, eşti mai curajoasă decât credeam. (Pauză.) ce-i drept, bărcuţa mea ar avea două locuri…
NAUSICAA: Ai văzut? Îţi mulţumesc, Agenor.
AGENOR: Aş avea cu cine să schimb şi eu o vorbă pe drum…dar nu…nu se poate…
NAUSICAA: Ba da. Vreau eu să se poată. Aici eu poruncesc, sunt fiica regelui Alcinou.
AGENOR (Dispreţ teribil.): Eşti fată! Ce să fac cu o fată care habar n-are să ţină timona şi face pe ea de frică atunci când vede un prăpădit de ciclop.
NAUSICAA: O să încerc să nu mă pierd cu firea, promit.
AGENOR: Uf, şi mai eşti şi prinţesă pe deasupra. Cel puţin dacă n-ai fi prinţesă.
NAUSICAA: Fie-ţi milă şi ia-mă cu tine.
AGENOR: Imposibil. Rămâi cu bine (Iese precipitat.)
NAUSICAA: Nimeni n-are nevoie de mine, nimănui nu-i sunt de folos.
(Izbucneşte în plâns şi iese în fugă pe urmele lui Agenor. Peste câteva clipe intră Ulise însoţit de câţiva localnici ai insulei. E îmbrăcat în costumul rococo de la curtea lui Alcinou. Poartă şi el perucă pudrată.)
PRIMUL LOCALNIC: Slavă ţie, Ulise.
AL DOILEA: Dă-mi voie să mă tăvălesc la picioarele tale, Ulise.
AL TREILEA: Tăicuţule, lasă-mă să-ţi sărut urmele paşilor.
ULISE: Să fim serioşi. Asemenea practici sunt dezonorante şi vădesc o aplecare bolnăvicioasă spre superstiţie.
PRIMUL LOCALNIC: Milostiveşte-te de mine, strălucitorule! (Îl apucă de haină.)
AL DOILEA (Îmbrâncindu-l pe primul.): Ia mâna! Nu ţi-e ruşine?
AL TREILEA: Nu-i asculta, milostivule, numai ruga mea izvorăşte dintr-o inimă neîntinată.
PRIMUL (Încercând să apuce iar haina lui Ulise.): Ascultă-mi rugăciunea, binefăcătorule, şi-ţi voi jertfi o noatenă albă laolaltă cu trei amfore pline de ulei din cel mai curat.
AL DOILEA: Mare lucru! O noatenă şi câteva măsuri de ulei. Eu îţi voi jertfi trei berbeci graşi dacă vei abate asupra duşmanilor mei boala şi sărăcia.
AL TREILEA (Încercând să-i dea la o parte.): Lăsaţi-mă să-i sărut picioarele binefăcătorului nostru!
PRIMUL: Să mă dau deoparte din faţa unui coate-goale? Cred că te mănâncă spinarea, vericule!
AL DOILEA: V-aţi obrăznicit de tot, sărăntocilor!
AL TREILEA: Ce dacă sunt sărac? În faţa zeilor un sărac ca mine preţuieşte mai mult decât nişte trântori ca voi. Fă să intre molima în turmele lor strălucitorule !
ULISE : Să vă fie ruşine, vă înghesuiţi ca nişte sălbatici.
PRIMUL LOCALNIC : Aşa, mustră-ne, tăicuţule, mustră-ne şi osândeşte-ne.
AL DOILEA : Zeii ne-au părăsit.
AL TREILEA : Numai foamea şi silniciile sunt pricina strâmbătăţilor pe care le săvârşim.
ULISE : Pe barba lui Poseidon ! Sunteţi lipsiţi de cel mai elementar spirit de disciplină.
PRIMUL LOCALNIC : Aşa-i, desăvârşitule.
AL DOILEA : Câtă dreptate ai, milostivule.
AL TREILEA : Întocmai, slăvitule.
ULISE : Nu v-ar fi stricat să intraţi pe mâinile unui şef de echipaj care să scoată untul din voi. (Examinându-l pe al treilea localnic.) Poftim, matelor, asta-i ţinută ? Curg zdrenţele de pe tine.
AL TREILEA LOCALNIC : Din pricina sărăciei, divinule.
ULISE: Şi tot din pricina sărăciei eşti murdar ca un porc?
AL DOILEA LOCALNIC: Ha-ha! I-a zis-o lui coate-goale!
ULISE: Linişte la babord! (Către al treilea localnic) Du-te imediat şi fă o baie în mare.
AL TREILEA LOCALNIC : Să vezi, desăvârşitule, eu…
ULISE : Ce-i, matelot, refuzi să execuţi ordinul ?
PRIMUL LOCALNIC : Straşnic îl mai mustră tăicuţul nostru pe coate-goale!
ULISE : Nu vorbi neîntrebat, matelot ! (Către al treilea localnic.) Tot aici eşti ?
AL TREILEA LOCALNIC : Nu, preamăritule. (Iese în pas alergător.)
ULISE (Către primul localnic.) : Tu cu ce treabă pe aici, marinar ?
PRIMUL LOCALNIC : Sănătatea, tăicuţule, mă înăbuş.
ULISE : De gras ce eşti.
PRIMUL LOCALNIC : Întocmai, slăvitule. Pe mine zeii m-au pricopsit cu ditamai burdihanul.
ULISE : Nu cumva te lăcomeşti la mâncare ?
PRIMUL LOCALNIC : Ce să fac dacă tot timpul mi-e foame, tăicuţule ?
ULISE : Să renunţi la sedentarism, asta să faci. Pietre ai spart?
PRIMUL LOCALNIC: Ce să sparg, tată? (Pauză.) Asta-i o îndeletnicire de sclav.
ULISE (Cu bunătate.): Te înţeleg, dar întreţinerea sănătăţii cere uneori mici sacrificii. (Autoritar.) Mişcă la spart bolovani!
PRIMUL LOCALNIC: Mişc, tăicuţule, mişc. (Iese bombănind şi icnind.)
ULISE (Către al doilea localnic.): Şi tu, matelot? Tot sănătatea ?
AL DOILEA LOCALNIC : Nu, strălucitorule, intrigile vrăjmaşilor. Din pricina lor mi se varsă fierea în sânge.
ULISE: Aha, de asta eşti aşa gălbejit. Şi zici că ai mulţi vrăjmaşi?
AL DOILEA LOCALNIC: Oho! Toată insula. Milostivule. Îmi pizmuiesc bogăţiile.
ULISE: Atunci e simplu, du-te şi împarte-ţi averile. (Convins.) Sărăcia e de preferat hepatitei.
AL DOILEA LOCALNIC: Crezi, generosule? (Pauză.) Poate nici nu eşti un erou de prima mărime. (Iese foarte nemulţumit.)
ULISE (Îşi scoate peruca şi se şterge de transpiraţie.): Îndatoririle mele oficiale sunt tot mai obositoare. (Pauză.) Baborniţa de Arete mi-a spus că prinţesa trebuie să fie prin apropiere. Poate voi reuşi s-o împac cu ajutorul acestor peştişori aurii. De când se încăpăţânează să fugă de mine, farmecele ei mi se par tot mai atrăgătoare.
(Intră duhul lui Elpenor.)