1.
La masa din local ca un ostrov
Unde mă seci pe rând şi mă înrouri
Tu semeni cu-o evreică din Krakow
Iar fusta ta aduce cu ghettoul
Când ne privim parcă am spune psalmi
Şi trupurile noastre complotează
Iar sânii tăi sunt verzi ca nişte palmi
Sub şalul tău precum o metastază
La alte mese-şi fac poeţii plinul
E tărăboi şi zarvă împrejur
Dar tu îmi guşti îngândurată vinul
Şi vinul are gust de Iom-Kipur
Căci iarna e aproape de sfârşit
Şi /ca un timbru vechi din Palestina/
Lipindu-mă de şoldul tău semit
Visez că îţi sărut hemoglobina
Precum un bijutier de la Hebron
Ce-ţi poleieşte ambele picioare
Tu dulce Raşelica Nachmansohn
Cu aur cu argint cu disperare
2.
Tata Jan
La Tata Jan, la Tata Jan,
Pilesc golanii mai avan.
La Tata Jan, pe ,,Jurilovca’
E-aproape de pomană vodca
Şi toată ţigănimea ştie
Că poţi soili pe datorie.
Nu vezi pe-acolea domni cu şpiţ.
E un coteţ de prăpădiţi.
La Tata Jan, colea-n bârlog,
Gagicile-s nasoale foc
De parcă le-a mâncat ftizia
Şi au un fund cât gămălia.
Ce vă e dat a pătimi,
Nevestelor de pilangii,
După o noapte de bairam
Din pricina lu’ Tata Jan,
Ce ne-a ginit încă din faşă
Şi are ghiul de bulibaşă!
3.
Scaramouche
Sunt negru tot de supărat.
Taman gagicu’ m-a lăsat
Şi s-a mutat în altă zonă,
La o başoaldă de o tonă.
Mai dă, nea Jane, un rachiu,
Că mă găsesc la mare chiu
Şi-ncep să fluier fiu-fiu-fiu
Un cântic trist de curlangiu
E noapte-afară de acuş
Şi iese luna-n cer, candrie;
Fi-ţi-ar başoalda, Scaramouche!
Noi ne-am iubit din puşcărie…
4.
Cântec de maidanez
Stau tot mai anevoie cu lătratu’
Şi-s tot mai plin de purici an de an;
Fu mama doamnă mare-n Popa Tatu,
Dar taică-miu mă tem c-a fost ţigan.
Nu pot să sufăr căţelandrii fameni,
Mănânc de-i trebuinţă şi lături,
Am scris cândva o carte despre oameni,
Compusă din opt mii de lătrături
Am un furuncul undeva pe fesă,
Mi se clătesc toţi dinţii de bătrân,
Dar n-am purtat în viaţa mea o lesă
Şi niciodată n-am avut stăpân
De mult nu mai amușin la căţele,
S-a dus la dracu’ bărbăţia mea!
Dar ce vorbesc aici despre căţele,
Nu-i de ajuns că viaţa e căţea?
Na! Că-mi veni de inimă albastră!
Permiteţi aşadar să vă salut:
Ridic picioru-n cinstea dumneavoastră,
Că-s maidanez, şi încă prost-crescut!
5.
Cântec de paparudă
Paparudă, rudă,
Vino de mă pupă!
Paparudă, rudă,
Damă cu bâzdâc.
Bâţâind din şolduri
Ca la Isarlâk!
Paparudă, rudă,
Dama de caro,
Ce mai ţâţă şuie,
Ce bulan mişto!
Paparudă, rudă,
Damă iubăreaţă,
Ai doi dinţi de aur
Şi o strungăreaţă!
Şi când ieşi pe stradă,
În rochiţă mov,
Parc-ai fi ţarina
Anna Romanov!
Gurile mişele
Te vorbesc de rele.
6..
Cântec apaş
Afară s-a făcut de primăvară
Şi gângure porumbii drăgăstoşi
Cum mine însă-i altă socoteală
Eu mâine o să merg să scuip în coş
Şi-o să mă urc pe Văduvă călare
Ştiţi hahalera aia cu cuţit
Deşi vădană e tot fată mare
Toţi câţi au vrut s-o aibă au mierlit
Nainte să i-o pună cum se cade
De! Nişte neamuri proaste de bandiţi!
Domn’ gâde e o lepră cumsecade
Am auzit că poartă favuriţi
Şi are doi sau trei amici de seamă
Dar nu-mi pasă de dânsul nici atât
Au mai urcat şi alţii pe Vădană
Iei numai o scatoalcă peste gât
Cu mâinile legate ici la spate
M-oi mai holba odată la oraş
Am fost şi eu un peticit la spate
Un puişor de vrabie golaş
Şi-n urma rămâne mai nimică
Doar puricii de-aci de la Secret
Îi las un plod în burtă la gagică
Iar maică-mii o gaură-n buget
Dar mi-s forţos şi cam buiac din fire
Nu îmi păsa dacă ninge sau de plouă
Mă ia domn’ gâde mâine în primire
Iar mie mi se rupe drept în două.
7.
Ia un cântec de bonton
De pe când eram Villon
Ia şi un irmos ghiduş
De pe când eram Cartouche,
O terţină şi-un catren
De pe când eram Verlaine
Prohodire pentru Lenin
De pe când eram Esenin
Şi-o cântare de paharu’
De pe când eram Stelaru
Şansonete mai cu cleiu
De pe când eram Mateiu
Ia şi nişte arii lente
De pe când eram Terente
O cîntare mai cu of
De pe când eram Dimov
Ia şi-un cântecel peltic
Pentru când oi fi nimic
Şi-o să pură cimitiru’
Tot a bere Bragadiru
Şi-o să-mi joace o putană
Cazaciocu’ pe gropană.
8.
Amorul prăvălit
Un vânt iabraş Amorul azi-noapte-l prăvăli,
Cel ce, în cel mai tainic ungher din acest parc,
Zâmbea cu răutate şi încorda din arc,
Ţinându-ne cu gândul la el cândva o zi.
Se prăvăli Amorul! Statuia lui de marmor
O răvăşeşte vântul.Si-i trist să vezi anume
Doar soclul gol, pe care al sculptorului nume
Abia se mai citeşte, umbrit de nişte arbori.
E trist cum stă-n picioare atât: un piedestal,
El singur. Gânduri grele în mintea mea tot vin
Şi pleacă, visul însuşi a devenit un chin,
Viitorul se arată nesigur, crud, fatal.
.
E trist. Şi chiar tu însăţi îmi pari puţin mişcată
De acest tablou, cu toate că ochiul tău frivol
Deja priveşte-un flutur de purpură, în zbor
Pe-aleea unde zace statuia răsturnată.