T: (intră, căutînd pe cineva)

B: (e deja în bar, într-un colţ)

T: (nu-l vede pe B, îi cere barmanului) O apă. Plată. Rece. (vorbeşte un pic sacadat, grăbit, tot timpul se uită în toate părţile . Barmanul îi toarnă apa în pahar , T ia paharul, îl pune pe tejghea) Nu ţi-am cerut pahar. Dă-mi o sticlă. Acum. Rece.(De aici încolo T se va juca cu sticla de apă plină). A trecut cumva pe-aici un tip mai în vîrstă…?

B: Da. Sînt aici.

T: (Se uită la B) Acuma sînt şi eu.

B: Ai întîrziat.

T: Termină. Ai spus pe la 7. Pe la. Iar eu am venit PE LA 7. Clar?

B: Poţi să te enervezi cît vrei. Cînd te linişteşti o să vorbim.

T: (foarte agitat, frămîntînd sticla în mîini)

Dar sînt foarte calm. De unde scoţi chestiile astea mereu. Aşa sînt eu, ce nu-ţi convine?

B: (îl priveşte foarte detaşat) Aştept. Totdeauna am ştiut să aştept.

T: Ce să-ţi spun ?

B: Spre exemplu, ce mai faci ?

T: Ce ?

B: Ce mai faci ?

T: Te interesează ?

B: Poate că da.

T: Bine. E bine aşa ? Fac bine. E bine?

B: Să zicem.

T: Altceva ?

B: (continuă să-l privească pe T ) Te-ai cam schimbat.

T: Şi tu.

B: Eşti mai …

T: Lasă-mă pe mine. Ai zis că ne întîlnim. Poftim, eu sînt aici.

B: Te grăbeşti ?

T: Da. Adică nu foarte tare, mai am ceva de rezolvat .

B: Ai adus ?

T: Da.(îi întinde un plic galben)

B: (pune plicul pe tejghea) Îmi pare rău.

T: Pe dracu îţi pare rău. Eu ce să mai zic ?

B: Ştii că nu se poate altfel.

T: Ba se poate, şi tu ştii că se poate şi altfel. Dar nu vrei. Nu vrei. Şi nici nu încerci. (se enervează)

B: Potoleşte-te. Ţi-am spus că am încercat.

T: O dată.

B: De mai multe ori.

T: Care ,,de mai multe ori” ?

B: Au fost mai multe. N-avea rost să ştii chiar tot.

T: Mare chestie. Problema ta e că nu reuşeşti.

B: Nu e problema mea. Nu mai e a mea.

T: Nu vrei tu să fie a ta. Te complaci în căcatul ăsta, plîngîndu-ţi de milă, dar nu vrei să mergi pînă la capăt. 1000 de teatre te-au așteptat să ieși ca să joci și tu… după două reprezentații te ascundeai. Pentru că nu poți.

B: O dată am reuşit, odată… am putut.

T: Şi ce vrei, să-ţi cînt imnuri, să-ţi înalţ osanale, să stau în genunchi toată viaţa, în faţa ta ? Să-ți proslăvesc trecutul de mare actor?

B: Poate că da. Nu uita că, dacă nu există trecut, viitorul nu are ce căuta!

T: Nu am nicio vină.

B: Ba da. Asta am stabilit-o o dată.

T: Iar începi. Tu întotdeauna stabileşti totul. Nu eu te-am rugat să mă cauţi.

B: Nu te-am rugat.

T: Ai spus „te rog”.

B: Mi-a scăpat, ştii că totdeauna am fost politicos.

T: Şi ce-ai rezolvat cu asta? Ai stat 12 ani la pîrnaie. Marele actor, puşcăriaş. Mai bine lăsai lucrurile aşa. Ai vrut să mai fii încă o dată vedetă şi… ce-ai rezolvat ? Vedetă pe scenă, vedetă în viaţă. Nu trebuia să le amesteci. Puteai să te prefaci că nu ştii nimic. Eşti actor, ce dracu’.

B: Am fost.

T: Eşti, uită-te la tine ce talente bagi. Actor de crîşmă. Ce spuneai tu? Ai încercat, mare chestie. Mai încearcă. Tu îmi spuneai că trebuie să nu te dai bătut, bla, bla că te chinui, dar tot trebuie să reuşeşti, că nimic nu trebuie lăsat neterminat.

B: Şi ce, n-am reuşit ?

T: Uită-te la tine. Nici aici nu laşi deoparte teatrul. (îl imită) „Și ce, n-am reuşit”? Te repeți de nu te mai vezi!

B: Hopa, o luăm de la capăt.

T: Păi, da, sigur că o luăm de la capăt. Marele actor moralizator o ia de la capăt. După un an de zile, mă cheamă o dată pe lună şi-mi ia banii fără să-mi mulţumească, de parcă e vina mea că el nu poate să mai urce pe scenă.

B: Ți-am lăsat destui bani ca să poți să-mi împărtășești din ei.

T: Doamne, ce limbaj: „Să-mi împărtășești din ei”.

B: Și ce? Nu-i frumos?

T: Da, adică… da.

B: La urma urmei, nu i-am cheltuit, i-am păstrat, pentru tine erau, să nu fii nevoit să fii strâmtorat. Să poți creea.

T: Nu-ți face griji, câștig destul. Nu m-am atins de banii tăi.

B: Știu. Dar atunci?

T: De unde știi? Stai în colţul ăsta de când ai ieșit din…

B: Hei, hei, de unde ştii că stau în colţul ăsta.

T: Pentru că SIGUR aici stai mereu. În umbră. Tu, care spărgeai reflectoare, tu care aveai nevoie de tone de lumină, tu care găseai cea mai mişto glumă pentru oricine. Acum stai în umbră. Îţi cădea lumea la picioare şi tu nici nu observai. Treceai ca Vodă prin lobodă, nepăsător, dar aveai lumea la picioare. Ţi-a trebuit ţie să te bagi în viaţa mea. Şi ce-ai reuşit ? Te-ai distrus. Pe tine, nu pe mine. Mie mi-a trecut, dar tu nu mai exişti. Toţi se uită la tine ca la ultimul om. „Mamă, şi ce actor era”. Acum de ce nu mai eşti ? Din cauza mea ?

B: Am fost…

T: Nu mă întrerupe !(pauză)

B: Era mai în vîrstă decît tine.

T: Măă, dar tu crezi că toţi sînt, sau, mă rog, erau ca tine, să umble numai cu puştoaice. Eu de unde să învăţ? N-aveai timp decît să-mi iei jucării, cărţi care îţi plăceau ţie, haine care îţi plăceau ţie. Îmi aduceai gagicile alea, dar care nu îmi plăceau MIE, dar n-aveam ce să fac cu ele. Le plătiseşi şi după ce le futeam, adio şi-un praz verde. Nici nu ştiam ce să fac cu ele. Ele făceau cu mine .

B: Ia-o uşor, am vrut să te ajut .

T: Cu ce, cu paraşute de doi lei. Astea au fost femeile tale, paraşute, oafe, ştoarfe, boarfe care nu ştiau decît să-ţi sugă… banii.

B: Erau banii mei, ai grijă cum vorbeşti.

T: Că ce, ce-o să-mi faci ? Scoţi cureaua ?

B: N-ai priceput nimic. Nu erai în stare de nimic. Erai un pămpălău care-şi făcea laba în WC. Cînd te-am prins, ai chirăit trei zile sub pat.

T: Şi ce, tu n-ai făcut-o niciodată?

B: Eu?

T: N-ai recunoaşte nici băut, nici bătut. Am fost normal, ca toţi copiii, normal.

B: Atît de normal încît …

T: Las-o baltă. M-am chinuit şi eu destul.

B: Asta-i adevărat. Asta ştiu, asta am înţeles.

T: Joci teatru. Iar joci teatru.

B: Aş vrea eu, dar poate o să poţi înţelege vreodată că nu mai pot. Că poate a fost prea mult şi pentru mine şi că am secat. Şi nimeni nu vrea să-mi întindă o mînă. După 12 ani de puşcărie, teatrul e ceva meschin, nu mai am nimic de spus. Mă simt puşcăriaş, nu actor.

T: Imposibil!Nu te cred! Tu n-ai cum să mori ca actor. Ești din specia aia rară, care face din căcat bici, biciul pocnește, boii ară, iese grâul, iese pâinea!

B: Mai ții minte?

T: Cum dracu! Oricât te-aș urî, nu pot să nu… dar nu despre asta-i vorba. Ești actor, nu poți să ieși din asta. Îți trebuie lumină. Sunt sigur că în pușcăria aia de căcat, stăteau toți cu gura căscată la poveștile tale. Ia zi, ce le-ai jucat? Caragiale? Au râs, sunt convins. Ia zi, cum o făceai pe Zoe?

B: Plângeau la „Ispitirea Sfântului Anton”. Era unul, făcuse trei crime, o brută. Ăla, după ce m-a văzut jucându-l pe Anton, a vrut să se sinucidă.

T: (râzând) Și… a reușit?

B: Nu, a mai omorât doi și l-au transferat. Dar învățase textul pe de rost și-l urla pe coridoare. (text?)

T: Dar… ceva așa, mai romantic? Un „Trandafirii roșii”?

B: O, Doamne, când le recitam monologul cu marea (text), parcă îi apuca pe toți dorul de ducă. Mă sculau la două noaptea, să le recit. Îmi aduceau țigări, mâncare.

T: Gagici, nu-ți aduceau? (râzând)

B: Am fost cel mai respectat om din închisoare, până… (tace).

T: Până când?

B: Te interesează?

T: De ce nu? Dacă ai timp…

B: Nu timpul mă deranjează… E în Vallejo un monolog despre libertate, despre evadare, și vreo trei-patru ajunseseră să creadă că chiar se poate fugi. Când i-au prins și i-au întrebat cine i-a instigat la evadare, au dat vina pe mine. Ha! Și știi ce-au făcut idioții de temnicieri? Trei zile și trei nopți m-au pus să le recit, să le joc. Nu mă lăsau să mă ridic de pe scaun. Trei zile și trei nopți am stat cu reflectorul în ochi. De aia, nu mai vreau lumini, nu mai vreau să fiu privit. (ia plicul, îl desface, se uită înăuntru) Ce-i asta?

T: Tu ce crezi că e ?

B: (citeşte) Contract de colaborare la Teatrul… din oraşul… pentru rolul Lear din piesa… de Shakespeare. Ce-i asta ?

T: Mai citeşte.

B: (citeşte ) Adică eu să fac ce mi-am dorit toată viaţă, Lear, în regia ta ?

T: Da.

B: Adică tu… Shakespeare, la Sala mare a Teatrului Naţional din …

T: Ce credeai, că o să stau cu mîinile în sîn, că o să rămîn toată viaţa un pămpălău. Am strîns din dinţi şi uite că am reuşit. Lear, la Teatrul Național. E bine ?

B: Da, și tu spuneai că chestia asta cu regia nu ţi se potriveşte, că nu-ţi iese. Îti trimiteam eu bani pe vremea aia, ca să te descurci.

T: Da, pentru că m-ai băgat la Institut pe pile, pentru că eram odrasla ta, care trebuia să ia toate examenele cu 10, că altfel te făceam de căcat. N-am înţeles nimic atunci şi nici după aia.

B: Îţi voiam binele.

T: Nu-mi mai spune că îmi voiai binele că nu ţine.

B: Aveai imaginație. Te ducea capul. Rar am văzut asociații de idei așa de…năstrușnice. Erai un…creator. Tu amestecai Scufița Roșie cu Haensel și Grettel. Tu mi-ai ținut o întreagă teorie despre vinovăția lui Astrov, și aveai 16 ani. Tu mi-ai zis că Mazilu e singurul dramaturg intraductibil pentru că vedea monstruos și simțea enorm. Și tot tu ai spus că Viorel Mateianu a fost cel mai mare dramaturg al fotbalului pentru că se juca cu imprevizibilul. Nu-ți dai seama că tu gândeai.

T: Nu gândeam, observam…

B: Gândeai, stai calm. Și tocmai de-asta vroiam să rămâi în zona asta, a teatrului, a tragediei. Ți-am zis de unde vine cuvântul ăsta…tragedie?

T: De la țap, în grecește, tragos…

B: Da, țapul care se măscărește… Da, îți voiam binele.

T: Binele tău!

B: Binele tău. Să duci mai departe arta asta teribil de stupidă, în care omul devine… da, îți voiam binele. Acum montezi Lear.

T : Am mai montat și altele. Dar tu habar n-ai. M-ai trimis în teatrul ăla, departe, ca să scapi de mine. Dar n-ai scăpat. Dacă nu era ea …

B: Haide să o lăsăm aşa. Şi s-o lăsăm şi pe ea. Am stabilit.

T: Uite ce e, m-am cam săturat de toate renunţările astea ale tale. Mi-ai scris o mie de scrisori.

B: Şi nu mi-ai răspuns la nici una. 12 ani în care îmi trimiteai pachete și niciun rând. De ce?

T: Ştii de ce ? Uite de-asta. (pune pe masă un teanc de scrisori într-o pungă )

B: Ce-i aici ?

T: Scrisorile tale. De un an de zile, în a treia joi a lunii, iau maldărul ăsta de căcaturi cu mine ca să-ți pot dovedi cât de mult mă interesează pușcăria ta și…

B: (scoate cîteva) Nu le-ai citit.

T: Trebuia ?

B: Nu am crezut nici o clipă că nu le-ai citit. (se enervează) De ce ai făcut asta ? De ce ? Trebuia să le citeşti, trebuia să înţelegi, de-aia le-am scris. Trebuia să ştii tot.

T: Ce să ştiu, că te chinui în celulă, că-ţi pare rău, că sufletul tău de histrion nu-şi găseşte, vai Doamne, mîntuirea? Hai, lasă-mă cu peltelele astea lacrimogene. Că atunci când ți-o trăgeau malacii de doi pe doi, tu urlai: „A fi, sau a nu fi?”

B: Cum adică, tu n-ai citit măcar prima scrisoare ?

T: Nu, am aruncat-o, după ce am rupt-o bucăţi. Fără să o desfac.

B: Aşadar, de-asta nu vorbeai cu mine. Veneai, lăsai plicul aici şi plecai, pentru că nu voiai să ştii nimic.

T: N-aveam ce să ştiu. Ai făcut ce-ai făcut. Ţi-ai primit pedeapsa. PUNCT. Dar eşti tatăl meu. Asta n-am uitat. Chiar dacă n-am vrut să fiu regizor, chiar dacă n-am vrut nimic din tot ce ai vrut tu, uite că acuma sînt ce-ai vrut. Fac ce ai vrut. Te-ai băgat în viața mea, mi-ai pervertit-o, m-ai băgat cu de-a sila în lumea asta a ta, m-am luptat să ies din toate puterile, dar până la urmă, m-a prins. Într-un fel, te înțeleg. Da, fac ce-ai vrut.

PUIU JIPA este actor, regizor și dramaturg; a devenit târgoviștean, de mai mulți ani, cu aerul lui republican de Ploiești…