UNA SEACĂ –  Ce au în comun un elefant şi o zebră?  Amândoi au trompe, cu excepţia zebrei.

EXCEPȚIONAL – În Moartea lui Ivan Ilici el este bolnav, dar încă nu știe, însă e iritat mereu, face scene. Iată cum observă Tolstoi reacțiile soției lui Ivan Ilici: „Cugetând că soțul ei are un caracter îngrozitor și că el este nenorocirea vieții ei, își deplângea soarta. Pe măsură ce își făcea milă de sine, își ura și mai mult soțul. Începu să-i dorească moartea, dar se gândi că aceasta nu se poate, pentru că ar fi însemnat să se lipsească de salariul lui. Și asta o făcea să fie și mai pornită împotriva lui. Se socotea cumplit de nenorocită, anume pentru că nici moartea lui nu putea s-o salveze, iar acest fapt o mânia și mai mult; era pornită împotriva lui, dar ascundea aceasta, iar faptul ascunderii furiei o înfuria și mai tare.”

POLIȚISTĂ  –  Din Marian Godină, polițistul antisistem, de fapt un polițist normal, așa cum ar trebui să fie toți… Cunoscând realitatea românească, uneori mă tem pentru el. Deci Godină din cartea lui Flash-uri din sens opus: „… am evitat întotdeauna să amendez șoferi care aveau cu ei în mașină copii (mă rog, aici cuvintele trebuiau inversate – nota mea). Am ales să port o simplă discuție cu șoferul și să-l fac să înțeleagă că a greșit, fără să-l cert sau să-i țin predici moralizatoare. În ochii unui copil, tatăl este modelul, eroul lui. Or, ca eu să îi cert eroul, ar însemna ca acest copil să crească având o oarecare pică față de polițiști. În plus, e posibil ca, după ce i-aș da amendă tatălui, acesta să plece și să nu spună vorbe prea frumoase despre poliție, cuvinte pe care copilul le-ar băga la cap imediat.”

ALT FRAGMENT – Tolstoi, un fragmențel din Moartea lui Ivan Ilici. Ce finețe și „răutate ” a observației naturii umane: „După discuția despre amănuntele suferințelor fizice cu adevărat îngrozitoare îndurate de Ivan Ilici (Piotr Ivanovici lua cunoștință de amănunte numai după modul cum reacționau nervii Praskoviei Feodorovna la chinurile lui Ivan Ilici), văduva socoti nimerit să treacă la chestiune.

-Ah, Piotr Ivanovici, cât de greu îmi este, grozav de greu, grozav de greu; și se puse iarăși pe plâns.

Piotr Ivanovici oftă și așteptă ca ea să-și sufle nasul. După ce îl suflă, Piotr Ivanovici îi spuse:

-Vă asigur de…

Iar ea începu iarăși să vorbească și îi prezentă ceea ce constituia, după câte se pare, lucrul important despre care voia să discute cu el; chestiunea consta în a-l întreba cum ar putea, în urma morții soțului, să obțină cât mai mulți bani de la stat. Se făcea că-i cere lui Piotr Ivanovici consiliere în legătură cu pensia, dar el pricepu că ea cunoaște până în cele mai mici amănunte chiar și ceea ce el nu stăpânea – tot ce se poate trage de la stat în urma acestei morți; voia doar să afle dacă nu cumva s-ar putea stoarce și mai mult. Piotr Ivanovici încercă să se gândească la o modalitate, însă, după ce medită puțin, condamnă de conveniență guvernul pentru zgârcenia lui și zise că, tot ce se poate, nu se va putea obține mai mult. Atunci ea oftă și era evident că acum se străduia să găsească in mijloc pentru a scăpa de musafir. El înțelese, stinse țigara, se ridică, îi strânse mâna și ieși în vestibul.” (traducerea  mea)

FLORALĂ – Aș intitula un roman cu nume de floare. Ce Război și pace, ce Solenoid? Nume, domle, ca-n telenovele; Liliacul ascuns, Roza sălbatică, etc. Eu i-aș zice unui roman COADA ȘORICELULUI. Sau mai bine: ȚINTAURĂ. Bun ar fi și floricica IPCĂRIZEA. N-ar fi de lepădat nici BEȘINA PORCULUI.

ARITMETICĂ – Nana Frăsina, sora mamei cea mai mare (mama e cea mai mică, singura care mai trăiește din nouă frați) a trăit 89 de ani, a murit prin 95-96. Mergeam des pe la ea în ultimii ani, fiindcă Monitorul, actualul Ziarul de Iași, avea redacția pe lângă locuința ei din Ciurchi. Aici nana Frăsina a avut restaurant în anii războiului și până le-au luat-o… ăia, așa zicea. „Am făcut două vagoane de mâncare la viața mea, Radule”. Însă nu știa nimic de lume, de politică, chestii de astea. Ea era cu casa, copiii, nepoții. Sunt vestite în familia noastră replicile ei aiuritoare. Titi, băiatul ei, se ocupa cu sportul, mai târziu a fost administrator la Poli Iași. Și merge Titi cu soția lui la Galați să susțină pe Politehnica la un meci cu gălățenii. Era ploaie, frig, Politehnica a pierdut cu 1 la 7. Vin ăștia rebegiți, răgușiți de cât strigaseră și nana Frăsina îi întreabă de ce sunt așa supărați. „Am pierdut, mamă, ne-au bătut cu 7 la 1.” zice Titi. Dar nana Frăsina: „D-apoi cum să nu vă bată, dacă-s 7 pe 1?!”

DE FAMILIE – Iubita mea soție este o pasionată a ceaiurilor (Cristina știe ce spun). Cumpără ceaiuri în neștire. Acuma, drept să spun, eu sunt bucuros de această pasiune. Ia gândiți-vă, ce mă făceam dacă avea pasiunea bijuteriilor? Are ticsite într-un dulap pachete peste pachete de ceai. De-abia mai încap cele două lucruri ale dracului – borcanul meu cu cafea și zahărul. Astăzi mi-a pus sub nas să miros un pachet cumpărat ieri cu ceai de Ceylon. E negru-negru și miroase a tutun parfumat. I-am spus să-mi lase și mie un pic – să-i fac cadou lui Ulmu Bogdan, că el e pasionat de tutun parfumat. Maria mea are și vreo juma de kilă de mate, un ceai făcut dintr-o plantă din Argentina, îl beau călăreții gaucho de acolo. Curios fiind, ceaiul ăsta l-am gustat. E un gust straniu, ceva între esență de câine plouat și balegă de cal după ploaie.

DACĂ… – Dacă critici actuala conducere a Uniunii Scriitorilor ești dușman și te paște excluderea ca la ședințele de partid de odinioară. Dacă ceri transparență, ești hărțuit ca scriitor. Dacă vorbești de nereguli administrative ale USR, înseamnă că ești „fascist”. Dacă arăți că Nicolae Manolescu este bâtă ca manager, ești „fascist generaționist”. Dacă semnezi un Protest, înseamnă că vrei să iei locul actualei conduceri, că n-ai operă, că, ce mai tura-vura, ești fașâst și trebuie să fii lichidat.

CUVIOASĂ… – Sfânta Parascheva a murit de tânără, dar în imaginarul românesc apare ca o femeie bătrână. Aceasta pentru că Paraskevi înseamnă Vineri, iar la tânăra mult rugătoare fecioară, care se leapădă de toate cele lumești, trăitoare în Epivat (astăzi se numește Selim-Pașa, localitate în Turcia), la țărmul Mării Marmara, s-a adăugat bătrâna și precreștina Sfânta Vineri, cea cu cățelușa de fier și dinții de oțel din basmele românești. Aceasta din urmă e o intransigentă, nu pregetă să fie pedepsitoare când e cazul. O înduioșătoare legendă populară povestește cum cineva a mâncat carne vinerea. Noaptea i-a apărut sfânta în vis: cernită și răzbunătoare, cu o bucată mare de slănină în mână. Și sfânta s-a apucat să-i tragă păcătosului cu hașchina de slănină în cap: Poc! Poc! Poc! Na! satură-te de carne! Înfulecă, păcătosule! Și bietul păcătos, scăldat în sudori, s-a trezit înspăimântat.

BINECUVÂNTARE – Orb, muribund, stând pe jos, fără somn din cauza durerilor și șobolanilor, care mișunau peste el, Sfântul Francisc din Assisi a compus faimoasele imnuri. Într-o dimineață călugării l-au găsit cântând și bătând din palme: „Binecuvântat fii, Doamne,pentru fratele Soare. Binecuvântat fii, Doamne, pentru sora Lună, pentru fratele Vânt, pentru fratele nostru Foc.” Când să-și dea duhul, i-a rugat pe călugări să mai adauge la imnuri: „Binecuvântat fii, Doamne, și pentru sora Moarte.”

NAVALĂ – Când vedem filme romanțioase cu povestea Titanicului, poate că ar trebui să știm câteva lucruri despre cea mai gravă catastrofă navală a tuturor timpurilor, scufundarea navei Gustloff – care transporta peste 10 000 de persoane, majoritatea refugiaţi din teritoriile estice ale Germaniei, dintre care 5000 de copii – în ziua de 30 ianuarie 1945. Numărul morţilor a fost de peste şase ori mai mare decât în cazul Titanic-ului. Nava Gustloff a fost scufundată de un submarin sovietic (nu mai spun, dar uite că spun: comandantul submarinului se numea Marinesko, român după tată și ucrainean după mamă)…

DESPRE  PROGRES  –  Spusă de un american: „Când ești o țară mare, ai țeluri mari și frustrări mici; când ești o țară mică, ai țeluri mici și frustrări mari.” Cineva îmi zice: „Cu cât eşti mai mare, cu atât devii mai lacom. Asta e progresia… pardon – progresul!” Da, un țel mare – lăcomia. Un țel mic – răbdări prăjite.

PLOAIE. O ploaie de rufe îmbolite și putrezite, trântite pe gard în mahalale țigănești; o ploaie bleagă și sâcâitoare, de țânc alintat și smiorcăit, că-ți vine să-i tragi o mardeală; o ploaie de machitor mahmur, care găsește o bancnotă boțită în căptușeala hainei, dar nu e de ajuns; o ploaie decepționantă, apelpisită, de divorțată ieșită de la tribunal, cu rimelul „dus” după atâta plâns; o ploaie îmbufnată și sictirită, de vânzătoare de cartofi plini de pământ lipicios; o ploaie cu miros de câini vagabonzi cu coada-ntre picioare, javre cu ochi rătăciți și urduroși, pitite pe după conducte jupuite; în fine, o ploaie cu cofa, care te scoate din sărite.

BREASLA – Dacă vrei să ai succes (adică ceva peltic și efemer) în gașca literară (unii o numesc romantic „breaslă”, dar e o șleahtă, o strânsură haotică bazată pe urzeli bizantine și sforării de clan), trebuie să te încadrezi într-un grup majoritar, unde domină un Boss, un taur plenipotent, stăpân peste tăurașii și vițelușele din micul țarc literar. Ca tăuraș intrat nou în ciurdă, trebuie să insulți cu spume la gură și să denigrezi cu bale tot ce este mai valoros și care nu intră în adunătura Boss-ului: atât pe cei din ciurda rivală, cât și pe cei care se ambiționează să nu intre în nici o ciurdă. Mai ales pe aceștia din urmă să-i scuipi, căci, trebuie să știi, boii din ciurdă au această calitate fundamentală: se adună strâns uniți, dacă apare unul cu talent, care e gata s-o ia înaintea gloatei. Pentru aceasta boii din grupul tău vor face pacte și armistiții pasagere cu alte ciurde pentru a-l ataca unit, la grămadă, pe cel talentat.

UN PERSONAJ CARE-MI APARȚINE… –  Cine pe cine să judece? Opozanţii pe turnători? Necomuniştii pe comunişti? Aiurea! La noi apele s-au amestecat, cele limpezi ca cristalul s-au murdărit de mâlurile şi deşeurile celorlalte. Închipuiește-ți un asemenea proces al comunismului! Inculpatul – comunist. Apărătorul – comunist. Acuzatul – tot comunist! Procurorul – comunist şi el… Daaa, toţi suntem „tărcaţi”, „dalmaţieni”, „mankurţi” sau cum vrei să zici. Ce mai contează că unii au mâncat rahat cu linguriţa şi alţii cu polonicul?

SPORURI SALARIALE – Legea prevede sporuri salariale la condiții de muncă penibile. Adică, dacă ești lucrător la canalizare și ți se sparge o conductă plină cu, scuzați, rahat, aia e muncă penibilă. Aș propune să se mărească plaja acestor sporuri. De pildă, pensionarii, care mor pe capete tot așteptând ca Băsescu să intre în pușcărie, ar trebui să primească un spor la pensie de penibilitate. Vă dați seama câtă fiere și cât venin duc cu ei? La fel, realizatorii de emisiuni de la Antene, sărmanii, ar trebui să primească sporuri consistente pentru muncă penibilă. E îngrozitor pentru ei: zi de zi să mănânce atâta căcat!

CA O FABULĂ – O cioară stătea pe o cracă şi nu făcea nimic toată ziulica. Un iepuraş a văzut-o şi a întrebat-o: Pot şi eu să stau ca tine şi să nu fac nimic? Bineînţeles, de ce nu? Iepuraşul s-a aşezat pe pământ sub cioară şi nu făcea nimic,dar a apărut o vulpe şi l-a mâncat. MORALA: Ca să poţi să stai şi să nu faci nimic trebuie să fii foarte sus.

BAHICĂ – Păstorel scrie despre Cotnar (rosnovănesc, desigur) că trebuie să stea în butoi căruia să-i putrezească doagele. Și să te aștepte în cămașa lui (e vorba de pelicula aceea care se depune pe doagă), ca o curtezană. Mergând pe linia vestimentară Odobeștiul i se pare în costum de marinar, Panciul în boxer, Drăgășaniul în balerină, Nicoreștiul în frac și Uricaniul în halat și papuci.

DESPRE TAVAN – Bagdadie se spunea în Moldova la plafon, tavan. Alții zic că bagdadia este acea parte din acoperișul unei case cuprinsă între ulucul de la streașină și zidul casei, deci partea de plafon lemnos vizibilă la exterior. În orice caz, cuvântul își dă azi obștescul sfârșit și trece la cimitirul limbii, al arhaismelor. Sigur, un scriitor îl poate înnobila. Ca Sadoveanu: „Veneau nouri spul­berați asupra noastră și treceau la mică înălțime pe sub bagdadia altor nouri, ca ardezia.” Interesant că „bagdadia” vine de la… Bagdad. La noi a venit din turcește. „Bagdali” în turcește înseamnă „(ghips) ca cel din Bagdad”. Un fel de calcio-vecchio, cum ar veni. Ar fi interesantă o lucrare despre termenii din construcție, împrumuturi și influențe în diverse epoci.

TOT PĂSTOREL – În „Din carnetul unui gastronom”: „Vinurile tinere sînt rău crescute. Educația vinului o face pivnița și butoiul. Numai după ce și-a făcut stagiul acolo și a reușit la examen trebuie să i se acorde accesul în sticlă. Altfel, prezența lui în acest loc de cinste trebuie certificată cu restricția pe care colegiile din Oxford și Cambridge o făceau pe diplomele burghezilor: S. nob.=sine nobilitate.”

O AMINTIRE – La școala din județul Bacău, unde am lucrat, era un profesor de geografie (geogravarză, zicea el), Mihăilă Ion. Omul avea un umor deosebit. L-am și făcut personaj în „O zi din viața unui propagandist”, iar unele poante de-ale lui le-am presărat și prin alte scrieri. Când am ajuns în satul acela sărac, cu porcii legați la țăruș, eram (eu și soția) tare descurajați, dar când am purtat în cancelarie prima discuție cu viitorii colegi, iar Dom Mihăilă ne-a făcut să râdem până la lacrimi cu glumele lui, ne-am zis: Măi, nu-i chiar așa de rău cu porția asta de râs! Și Dom Mihăilă, vă asigur, ne-a asigurat mereu porția de râs. Acuma doar una. Profesorul de matematică, Domnul Ilău, îi spune lui Dom Mihăilă, care se ocupa și cu biblioteca școlii: „Dom Ioane, să-mi dai niște cărți de citit pentru fiică-mea. Dar să fie de dragoste”. Mihăilă: „Dom Ilău, mai bine să vină ea la mine, că-i spun eu de dragoste”.

CONVERTIRE – Mașa Șarapova, care a s-a dopat cu meldonium, a fost suspendata de ONU din funcția de ambasador al bunăvoinței. Ei, acum e ambasadoare a meldoniumului.

RADU PĂRPĂUȚĂ este moldovean din Iași, a tradus peste 50 de cărți, este un prozator  rafinat  și talentat  și un mare iubitor de Ion CREANGĂ…