Renunţ să mai merg spre pasarelă. Paşii mi se îndreaptă de la sine spre dreapta, peste calea ferată, unde pe vremea Împuşcatului era un punct feroviar de control grăniceresc. Atunci cînd îţi place un oraş, cînd eşti îndrăgostit lulea de acesta, după ani şi ani de plimbări prin el, paşii îţi găsesc de la sine o casă sau o stradă. Nu numai sufletul, ci şi trupul tău le recunoaşte.

Dar nici trupul, nici sufletul meu nu au recunoscut o altă constantă a oraşului meu: cîinii vagabonzi. Draci-laci! O laie de vreo cincisprezece mă întîmpină lătrînd fioros la vechea haltă. De ce nu-mi stîrneau deloc mirarea? Fiindcă şi ei fac parte din oraşul vieţii mele. He-he! Oare ce ar fi făcut Philip Marlowe într-o asemenea situaţie? Ar fi scos pistolul? Cu chiu cu vai vestitul detectiv Cozma Răcoare, alias Filip Mîrlău de pe Bahlui, reuşeşte să treacă şi de acest obstacol înarmat pînă în dinţi cu o ţeavă ruginită şi cu înţelepciunea ancestrală a poporului din care face parte, deşteptăciune care spune că orice cîine nu se teme de scurtătură, ci de zburătură. Aşa că mimez că mă aplec după pietre, moment în care cîinii o iau la fugă.

Profitînd de această subtilă stratagemă, traversez vechiul punct feroviar şi ajung în zona industrială, mai precis în ceea ce a rămas din zona industrială. Rad două beri la popasul La Mişu de lîngă Fabrica de nutreţuri combinate, care în popor se numeşte Fabrica de grăunţe. Sub copertina galben-gălbenuş mesele gem de halbe aduse de nişte chelneriţe obosite şi chioare de somn. Vorba ceea: Decât cocoşat de muncă mai bine burtos de bere! Înghesuit printre camionagii şi lumpeni, nu pot cogita, cum aş fi vrut, la cele întîmplate peste zi. Ia mai bine să mergem noi la căsuţa noastră, cuibuşor de golănii! Mai ales că acum e ora propice pentru asemenea trebuşoare. (fragment de roman)