Radu PĂRPĂUȚĂ – Povestitorul

 

O VIZITĂ

Radu_PărpăuţăDe-abia pe la 11 am ajuns la apartamentul din Alexandru cel zis Bonomu’ al Maurei. Îmi deschide uşa costisitoare de metal, cu diverse dispozitive antifurt, chiar Maura. Lasă uşa deschisă şi intră repede în bucătărie, fără să-mi spună o vorbă. Îmi dau seama că Facocerul îi dăduse telefon că voi veni.
Orgasmul olfactiv de pe paliere (oh, tocăniţa dominantă!) se împreunează deşucheat cu mirosul apetisant dinspre bucătăria Maurei. Ce-o fi gătind? În întunericul vestibulului mă împiedic de pantofii aliniaţi cazon. În rest, lucrurile obişnuite de vestibul: umbrele, sacoşe pentru cumpărături, pompoasele coarne de cerb cu îndrituiri de cuier, un taburet cu muşamaua hărtănită şi o oglindă ovală de perete, care nu foloseşte la nimic, dat fiind întunericul din vestibul.
– Iar ţi s-a ars becul! zic intrînd în bucătărie.
– Poftim!?
– Ţi s-a ars becul din cameră şi l-ai înlocuit cu cel din vestibul. De aia e-ntuneric acolo.
O fac să zîmbească. Aprobă din cap, trebăluind la o tigaie.
-Vezi că ştiu! Aşa fac toţi, cînd li se arde becul. Pe urmă uită să mai cumpere altul… Mmm, papanaşi! zic şi întind un deget prin coca de brînză de vacă, făină, ouă şi zahăr.
– Aşteaptă să se facă. C’eşti copil?
Zîmbeşte şi apoi se întoarce la papanaşii ei. Mă apropii şi îi sărut zulufii de pe gîtul de lebădă. Încerc să-i prind cu buzele şi lobul urechii, unde ştiu că le place femeilor.
– Şezi cuminte! Trebuie să vină fata.
Oh, fata! Ea e pavăza apărării virtuţii, scutul lui Ahile, linia fortificată Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz, Marele Zid Chinezesc, ce mai!
Se aude trîntitul nervos al uşii metalice. Intră cineva.
– Bună. Ce mai faci, nene Cozma? mă întreabă cu ochi zîmbitori Andreea, fiica Maurei. E o fată durdulie, cu bărbie rotundă ca secera lunii și ochi albaștri; emană o senzualitate incertă, negăsită încă.
– Unde-ai stat atîta? Cît poate să dureze un film? o chestionează maică-sa.
– Ei, am mai stat la cioace cu fetele, zice Andreea şi întinde cu degetul în coca pentru papanaşi.
– Bună, Andreea! Măi, ce frumoasă te-ai făcut! Acu’… – cînd te-am văzut eu ultima oară? – erai o răţuşcă simpatică, iar acuma, deodată, ai ajuns lebădă.
Andreea mă priveşte pieziş în timp ce întinde din nou degetul în cocă şi îl duce apoi la gură. Oare nu-mi bat joc de ea? îi spune privirea.
– Of! Nu mai mînca de-acolo! îi zice maică-sa. O să ţi se facă greaţă.
– Nu te teme, mamă, că n-am rămas gravidă.
– Andreea!
– Sper că maică-ta te-a învăţat să te protejezi, cînd… you know, zic.
– Shame on you că vorbeşti aşa cu o minoră, intră în joc Andreea, ţuguindu-şi buzele fals nemulţumită.
– Andreea! exclamă Maura pe un ton şi mai înalt.
– Chiar nu te protejezi? Te lași în seama Maicii Domnului… proteguitoarea?
Andreea pufnește într-un rîs chițcăit:
– Ştii, nene Cozma, mai e o chestie. Prezervativele astea sînt de proastă calitate, unele îs gata găurite din fabricaţie.
– Fii atentă, fato, să nu păţeşti pozna. Știi ce poți face în cazul ruperii prezervativului?
– Ce?
– Cruce.
Și ne punem amîndoi pe rîs.
– Andreea! Cozma!
Maurei îi scapără ochii de mînie. Frumoşii ei ochi negri capătă o nuanţă violet. Eu şi Andreea ne prăpădim de râs. De mai multe ori am tachinat-o în acest fel pe Maura, iar ea nu s-a „prins” niciodată. Andreea rîde gîlgîit. Se vede că îi face plăcere să se distreze pe seama „fraierei” de maică-sa. E, probabil, mica ei răzbunare pentru felul cum o struneşte cotidian Maura.
Maura şi ne pune în faţă o farfurie plină cu papanaşi.
– În sfîrşit! oftează Andreea şi se apuce să înfulece.
– Vezi să nu ţi se aplece.
– Lasă, mamă, că…
Dar se opreşte să repete gluma cu graviditatea, văzînd dezaprobarea din ochii mei.
– Bine, zice cu gura plină. Eu mă duc să fac un duş.
Rămîn cu Maura. Şi mă apucă o moleşeală pînă la graniţa sinuoasă a pirotelii. Să fie doar de la vin? Mă simt bine fără să ştiu precis de ce, nici nu mai are importanţă că venisem cu o treabă. Să fie sentimentul greu de definit dat de echilibru, siguranţă, stabilitate? Îmi fac siesta molcom…

RADU PĂRPĂUȚĂ este moldovean din Iași, a tradus peste 50 de cărți, este un prozator rafinat și talentat și un mare iubitor de Ion CREANGĂ…