Au fost ani dificili pentru circumscripţiile locale ale Miliţiei din Dâmboviţa, anii 1949-1950. O nemulţumire după alta, venite din partea diferitelor categorii sociale şi exprimate încă fără oprelişti…
În vreme ce funcţionarii din zona Bilciureşti protestau faţă de lipsa laptelui la producători, chiar şi la preţul de 20 sau 25 de lei, datorită obligativităţii depunerii acestuia la Aprolacta, contra sumei de 8 lei/litru, sătenii aveau o atitudine negativă în legătură cu naţionalizarea pădurilor, fapt care determinase interdicţia tăierilor de lemne şi prin urmare lipsa acestora de pe piaţă, pentru nevoile casnice.
Într-o adresă înaintată organizaţiei raionale Târgovişte a PMR, comandantul miliţiei naționale informa în legătură cu nemulţumirile petroliştilor de la Sovrompetrol Teiş, ale căror cartele de produse erau înscrise la Cooperativa 6 Martie din Suseni. Vânzătoarele de aici erau acuzate de nerespectarea programului, ba mai grav, de un limbaj neadecvat, „făcându-i boi şi animale…”. O atitudine asemănătoare o aveau faţă de „femeile de la ţară neştiutoare de carte, cărora le taie mai multe puncte decât trebuie, atunci când cumpără îmbrăcăminte…”.
În faţa acestor anomalii care de-abia se făceau simţite într-o zonă aflată la începuturile sovietizării, riposte veneau în moduri diferite, între ele aflându-se afişele adunate în octombrie 1949, de lucrătorii Miliţiei din circumscripţia Cojasca. Acestea erau în fapt nişte manifeste cu conţinut religios de la Maglavid, ce îndemnau la pocăinţă şi la rugăciuni pentru venirea ploilor, dar pe verso fuseseră desenate chipurile mareşalului Antonescu şi regelui Mihai, însoţite de semnul svasticii.
Fără a se face propagandă în acest sens, dar „discutându-se de la om, la om”, se răspândise în sudul judeţului vestea că scopul recensământului copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 21 de ani era de a-i trimite pe aceştia în URSS(!!); „colportorii” urmau „să fie identificaţi”.
„Mai bine să murim, că nu mai avem pentru ce trăi, cu astfel de timpuri” concluziona un CFR-ist din Bucureşti -Triaj, la un pahar, la cârciuma lui Gheorghiţă din Ghergani, motiv să apară în nota informativă nr.131/21 mai 1949, a comandantului circumscripţiei Bilciureşti a Miliţiei din Dâmboviţa.
RADU STATE este doctor în istorie, consilier principal la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale și ardelean de Târgoviște…