1.PRESA VECHE…

Un fragment din presa veche expusă la arhivele dâmboviţene, în cea mai recentă expoziţie organizată de acestea… La sfârşitul lui 1928 la Târgovişte vedea lumina zilei ziarul Convingerea. Era un ziar independent, scos de un anume Alexandru Ghencea, care avea două pagini pentru care plăteai 3lei. Redacţia şi administraţia acestuia se aflau în Fundătura Bulevard, la nr.15. Să vedem câteva dintre ştirile pe care le putea afla un târgoviştean din paginile numărului patru al acestui ziar, apărut la 15 ianuarie 1929. Articolul de fond elogia pe prima pagină figura colonelului V.Bianu, comandantul Regimentului Care de Luptă, cel care înfiinţase la Târgovişte un aşezământ social destinat „sârbilor din oraş”. Purtând denumirea Casa Naţională, el se afla în mahalaua Sf.Nifon şi venea în sprijinul educării acestei minorităţi târgoviştene, printr-o serie de activităţi. Tot pe prima pagină, directorul Liceului „Enăchiţă Văcărescu”, profesorul Diaconescu, scria Lămuriri despre preziceri, între paginile ziarului ocupând un spaţiu însemnat şi elogiul adus unui alte figuri reprezentative locale şi anume primarului comunei Potlogi, Iancu Matei, premiat de Direcţia Naţională Zootehnică pentru efortul de a asigura un bun mers al activităţii în acest domeniu. Era prezentat în detaliu şi un eveniment caritabil ce urma a se desfăşura la Găeşti, în saloanele Palatului Olănescu. La balul organizat de Societatea Cercul Social în data de 6 ianuarie 1929, muzica era asigurată prin prestaţia orchestrei conduse de studentul la Conservator Corneliu Lolu şi corul Liceului Dr.C.Angelescu. Banii care se strângeau cu această ocazie erau destinaţi înfiinţării unei băi publice în oraş.

2.ŢUICA ŞI… MONOPOLUL

Revin asupra unui alt viciu, despre care am mai scris într-un alt număr al Culturii de Sâmbătă… (semn de: 1.bătrâneţe; 2.lipsa de inspiraţie; 3.apetenţă pentru…subiect; 4.constatare a faptului că românul, în asta a decis să-şi înece toate supărările). Băutura deci este subiect de mulţi nervi, mai deschis sau mai „cu perdea”scoşi la iveală de ţăranii noştri, de câte ori vreo normativă a UE încearcă să facă ordine în ogrăzile, sau mai bine zis, butoaiele lor. Nu pot nici în ruptul capului să accepte că cineva, indiferent de unde sau de ce calibru, ar putea să le impună ce şi cum…în materie de poverne sau pălincii. Îmi sunt dragi căci originea noastră, a tuturor, acolo este, totuşi trebuie spus că în orice perioadă, orice stat ţine sub strictă observaţie fabricarea alcoolului. La noi, de pildă un organism care avea această menire lua fiinţă în 1932 şi purta denumirea de Direcţiune Generală a Monopolului Alcoolului şi a Taxelor de Consumaţie, care funcţiona sub autoritatea Ministerului de Finanţe şi chiar dacă rachiul de prune sau din alte fructe nu era monopolizat, statul controla totuşi, îndeaproape şi producerea/comercializarea acestuia. Exista prevederea potrivit căreia, proprietarii de livezi îşi puteau distila fructele în cazane personale, care însă trebuia să fie autorizate şi să nu depăşească o capacitate de 60l. Aceste cazane erau înregistrate de primar şi de perceptor în „registrul de cazane”, iar cele care nu apăreau în acest registru erau confiscate. Orice proces de fabricare trebuia declarat cu cel puţin 10 zile înainte, iar la încheierea lui, cazanele se sigilau. Tainul era stabilit la 15 l de alcool absolut/familie, pentru fiecare fabricare anuală. Băuturile obţinute de producător nu puteau fi ridicate decât după plata taxelor de consumaţie, care se ridicau la suma de 1leu/gradDl., la ţuica de prune şi la 1leu şi 50de bani/gradDl., pentru rachiurile din fructe, tescovină şi drojdie de vin. La aceasta se mai adăuga şi taxa de 5% ad valorem, care era stabilită trimestrial. Toate aceste exacte reglementări sunt dovada că atunci, ca şi azi, statul este preocupat în mod deosebit de una dintre activităţile economice care aduce sume deloc de neglijat, la buget. Asta chiar şi în condiţiile unei evaziuni ajunse la cote alarmante.

3. EXPOZIŢIA ZOOTEHNICĂ DIN ANUL 1932 –

Perioada interbelică este pentru economia dâmboviţeană, la fel ca pentru economia românească în general, una a dezvoltării fără precedent. Zona cu relief mai ales de deal şi munte a permis îmbrăţişarea de către locuitorii ei, a unor activităţi în domeniul agricol, preponderent în cel al creşterii animalelor. Preocupată de continuul progres al acestei activităţi, Prefectura judeţului Dâmboviţa decide să organizeze la Târgovişte, o expoziţie zootehnică, în scopul premierii celor mai pricepuţi crescători de animale. Evenimentul ce urma a avea loc în luna octombrie a anului 1932 a fost pus sub patronajul de onoare al deputatului de Dâmboviţa, dl.Cezar Spineanu; preşedintele Comitetului Central de Organizare era prefectul judeţului, Constantin Săndulescu, iar coordonatorul proiectului(„preşedintele Comitetului de Acţiune”)- Achil Grigorescu-preşedintele Camerei Agricole a judeţului Dâmboviţa. Expoziţia se deschidea pe terenul Camerei Agricole, aflat în apropiere de gara din Târgovişte, de amenajarea spaţiului ocupându-se dl. Gall, inginerul oraşului; participanţii puteau să opteze pentru un loc într-un pavilion acoperit sau unul afară şi puteau de asemenea să-şi construiască propriul pavilion. În dimineaţa zilei de 26 octombrie, în prezenţa d-lui M.Ghelmegeanu- subsecretar de stat la Ministerul Domeniilor şi anunţată în ziarul „Universul” avea loc deschiderea oficială a expoziţiei planificate. Produsele expuse au fost împărţite în cinci grupe şi secţiuni: zootehnie, agricultură, apicultură, sericicultură, industrie. Printre expozanţi se aflau: Ferma de păsări a colonelului E.Şendrea din Valea Voievozilor, Ferma model-Stamatache, din comuna Corneşti, Şcoala de Agricultură Nucet, Ştefan Albu-„pepinierist” din localitatea Costeşti Vale, crescătorul reputat Bauberger şi alţii. Suma totală acordată ca premii însuma 41.900 lei, la aceasta adăugându-se medaliile de aur, argint şi bronz. Premiul I consta în 1000 de lei şi era acordat pentru fiecare dintre secţiunile cabaline, bovine, oi şi porci, păsări. Regulamentul expoziţiei cu vânzare, păstrat la Serviciul Judeţean Dâmboviţa al Arhivelor Naţionale cuprinde şi un Buletin de Adeziune (pentru cei care doreau să se înscrie cu o suprafaţă ocupată, dar şi cu spaţiu destinat a-şi face reclamă); se preciza în mod expres că nu sunt admişi în spaţiul expoziţiei, vânzătorii ambulanţi. Nu s-au păstrat din păcate, documente scrise, care să cuprindă numele câştigătorilor. Ne este cunoscut însă faptul că a fost realizat cu această ocazie, de către Casa de Producţie „Soremar”, un film sonor în lungime de 300 de metri şi acesta pierdut.

4. TÂRGOVIŞTEA ANULUI 1917

Este anul care aduce în oraş ocupaţia germană, după retragerea armatei române, aici stabilindu-şi reşedinţa, Comandamentul Etapei 266 a armatei germane. Este unul dintre cei mai grei ani din istoria oraşului nostru. Administraţia era preluată în întregime de către ocupanţi, corespondenţa se purta în limba germană. Oficialii români aveau obligaţia să salute toţi ofiţerii germani, iar la cererea aliaţilor se va institui ulterior, regula salutului adresat şi ofiţerilor austro-ungari, turci şi bulgari. Se rechiziţiona aproape tot: de la căruţe, cereale, lemn, până la ţuică şi vin. Era o lipsă acută de cele mai elementare produse, începând cu pâinea; germanii interziceau vânzarea de pâine proaspătă, pentru a nu se consuma prea multă. Starea de sărăcie cuprindea oraşul. În lagărul de prizonieri instalat aici, se aflau 700 de soldaţi români, iar pentru nevoile acestuia, administraţia locală cerea locuitorilor să doneze îmbrăcăminte, încălţăminte, saltele şi veselă. Procesul de învăţământ era şi el perturbat, în incinta liceului aflându-se amplasat un lazaret. Numele străzilor reflectă noua stare, adusă de ocupaţie: Calea Domnească era acum Kaiser Wilhelmstrasse, dar pentru a le da şi aliaţilor partea lor de satisfacţie, I.C.Brătianu era acum Turken Strasse, strada Fructelor devenea, evident, Bulgaren Strasse, strada Tabaci îşi schimba denumirea în Ungarn Strasse, iar strada Cantacuzino-în Östereicher Strasse. Nu erau uitaţi eroii germani, astfel încât poetul Alexandrescu era „detronat”, locul său luîndu-l Mackensee. Răsucind cuţitul într-o rană şi aşa destul de adâncă, la 4 august germanii ordonau ca la toate bisericile din oraş, să bată clopotele de trei ori, în cinstea ocupării oraşului Cernăuţi. Acolo unde mai existau clopote, având în vedere că majoritatea fuseseră şi ele rechiziţionate, pentru bronzul lor. În tot acest timp însă, existau şi preocupări ce n-aveau legătură cu starea de război: pentru relaxarea ofiţerilor germani fusese rechiziţionat aparatul de proiecţie al cinematografului „Vulturul” şi se făceau demersuri pentru găsirea unei săli unde aceştia să poată juca popice.

RADU STATE  este  doctor în istorie, consilier principal la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale  și ardelean de Târgoviște…