Radu STATE – Regele Ferdinand la Târgovişte

 

Radu_StateDuminică, 24 aprilie 1921 avea loc la Târgovişte, ceremonia dezvelirii bustului M.S.Regele Ferdinand, ce fusese realizat de sculptorul Ionescu-Varro şi amplasat în faţa Şcolii de Cavalerie din oraş.

La ora 11.00, regele şi regina, însoţiţi de principesa Mărioara au sosit la şcoala amintită fiind întâmpinaţi de oficialităţile locale. După desfăşurarea serviciului religios, au fost rostite alocuţiuni, de către comandantul şcolii, colonelul Comănescu şi de generalul Sinescu.

După prânz, pe câmpul de curse a avut loc un concurs hipic, la care au participat profesorii şi elevii Şcolii de Cavalerie şi unde s-au executat figuri de dresaj, voltije şi sărituri de obstacole.

Banii obţinuţi din vânzarea biletelor au fost donaţi orfanilor de război.

Familia regală a părăsit oraşul la ora 17.00.

RADU STATE este doctor în istorie, consilier principal la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale și ardelean de Târgoviște…