Recunosc, n-a fost cu intenţie  răsfoirea acestui dosar…

S-a întâmplat să-mi folosească la rezolvarea unei petiţii oarecare, fără legătură cu paginile care mi-au atras aproape instantaneu atenţia. Se afla, ce-i drept şi sub semnul romanului lui C. D. Florescu, citit cu puţin timp în urmă, Zaira. Familie cu rădăcini trainice, cu impact asupra oamenilor şi locurilor, nevoită să-şi vadă călcat în picioare dreptul de a deţine ceea ce îţi spunea bunul simţ că-i aparţine; să asiste neputincioasă la împărţirea pământurilor, imobilelor, lucrurilor personale…Să dea declaraţii peste declaraţii, să solicite demn şi civilizat, cu argumente şi fără greşeli de ortografie. Poate doar cu vagi urme de franțuzisme adaptate…nu neapărat dovada „nasului pe sus”.

Ce-i drept, nu m-am întors în timp la anii acumulărilor, apoi la perioada confiscărilor săvârşite de forţele sovietice, pentru a putea reconstitui în întregime tabloul. M-am limitat doar la a analiza un fapt simplu, trist, dureros, rupt din contextul său amplu şi consemnat în nişte procese-verbale, liste şi declaraţii într-o limbă maternă maltratată pe alocuri şi cu o ilogică remarcabilă, completată cu formule standard, denumite „patriotice”.

În şedinţa comitetului de plasă Buftea din 13 august 1945, „domnişoara Elena Gh. Cantacuzino, moştenitoarea prin tutelă a moşiei decedatei Alexandrina Cantacuzino din această comună (Ciocăneşti, n.n.), reprezentată prin tatăl său Gheorghe Gr. Cantacuzino i s-a aprobat cota de 50 ha […] din întinderea de 175…”.

Elena Cantacuzino făcuse contestaţie, pentru a-şi păstra şi proprietatea asupra zonei împădurite -un mic parc între „castel” şi moară şi completase cereri la care anexase o mulţime dintre actele familiei, doveditoare a bunei organizări a moşiei, a contractelor încheiate cu furnizorii de servicii, etc.

Comitetul local de „înpropietărire” constituit în aprilie 1945 făcea publice, în septembrie, listele celor îndreptăţiţi a primi loturi din posesiunile familiei, care primea o hotărăre definitivă de la comisia de plasă (în 1946), atacată în mai multe rânduri de „reprezentantul legal al minorei Elena – dl. profesor Ghe. Cantacuzino”.

În 1947 se constata sec, faptul că au fost exceptate de la expropriere, ca bunuri industriale, comerciale şi forestiere, printre altele, clădirile din central comunei – devenite dispensar, mai multe clădiri ce fuseseră o vreme închiriate şi care „actualmente nu au nici o utilizare”, casa cu grădină din comună, ocupată de Postul de jandarmi…

RADU  STATE  este  doctor în istorie, consilier principal la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale  și ardelean de Târgoviște…