ISTORIA EUROPEANULUI, UNA VECHE DE 56 DE ANI – URSS. Germania, Franța și Spania sunt cele 3 echipe care se pot lauda cu 3 titluri de EURO. Nemții și rușii au mai adăugat la palmares și cate 3 finale, pierdute însă. La capitolul finalelor pierdute, se adaugă fosta echipă a Iugoslaviei, cu două finale pierdute în 1960 și 1968, dar și Italia, în 2000 și în 2012. Despre echipa României putem spune că are la activ 5 turnee finale. Cea mai bună performanță a realizat-o în anul 2000, atunci când s-a calificat în sferturile de finala. Așadar, în iunie, tricolorii vor juca meciul de deschidere împotriva Franței în ceea ce înseamnă cea de-a șasea prezență a lor la EURO.
DORUL DE IARBA VERDE DE ACASĂ – Prima dată când am văzut un meci de fotbal a fost atunci când aveam 5 ani. Împreună cu bunicul meu, Dumnezeu să-l odihnească, am fost la Târgovişte la un meci… arbitrat de tata! Se întâmpla aşadar în anul 1983, CS Târgovişte jucând un meci amical cu FC Braşov. Îmi aduc aminte cum oaspeţii au deschis scorul chiar în primul minut, portarul CS-ului fiind Vasile Marcel. Apoi anii au trecut iar eu, împreună cu bunicul meu, am mers la majoritatea partidelor jucate pe teren propriu de CS Târgovişte. În 1996, bunicul meu a murit, dar, normal, eu m-am ataşat şi mai mult de echipa mea de suflet, Chindia Târgovişte. Erau vremurile memorabile ale „micului Ajax”, cu cele 2 promovări consecutive din liga a treia în primul eşalon. Multe amintiri plăcute mă încearcă acum… Chiar daca patima nu mai e atât de înverşunată când vine vorba de echipa târgovişteană, eu tot suporterul ei sunt. Mă simt bine atunci când intru pe stadionul Eugen Popescu. Când eram mai tânăr, obişnuiam să merg acolo când nu erau meciuri sau antrenamente. Stăteam pur şi simplu în tribună, visând cu ochii deschişi la vremuri de glorie pe care le speram să vină cât mai curând, cu tribunele pline şi cu meciuri de fotbal de mare senzaţie. Oricum, îmi e greu să locuiesc în Bucureşti și să nu pot fi prezent sâmbăta sau duminica la matineu, când Chindia joacă pe teren propriu. Pentru că de meciurile din deplasare nu poate fi vorba… Oricum, Chindia Târgovişte trăieşte, spre deosebire de alte grupări care au însemnat ceva în fotbalul nostru şi care ori au intrat în anonimat ori s-au desfiinţat. Sunt mulţumit măcar din acest punct de vedere, că avem fotbal, chiar de calitate, la Târgovişte.
FRF – Minicandidatul Burleanu în Franța… Acest președinte FRF e printre cei mai slabi pe care fotbalul românesc i-a avut vreodată. Bine că cel puțin are o imagine bună în media… Aștept știrile sport.ro după meciul de deschidere de la EURO. Abia le aștept!
NATALĂ – Eu sunt târgoviștean, dar după vendeta lui Reghe făcută după eliminarea din Cupă… Nu știu dacă acest băiețaș merită să treacă strada spre Turnul Chindiei. Îmi e teamă că o să devină ruină antrenorul ăsta mare. Stelist închipuit!
UN SFAT AMICAL – Cei care se cred mari specialiști și de fapt abia trec strada la cunoștințe despre sportul rege ar trebui să ia notițe de aici!
ȘUMUDICĂ N-O MAI ARE MICĂ – El crede că e lider. Acum este la propriu în Liga 1. Și doar așa se poate impune prin gura mare. Are și rezultate, nimeni nu neagă. Totuși, surprinzător e altceva. De ce atâta scandal pe băncile tehnice ale fotbalul românesc, atâta vreme cât antrenorii ajung să profeseze în străinătate destul de rar, de parcă ar fi piese de muzeu de pe la Antipa! Incredibil!
AM CITI CĂ… – Incredibil, dar adevărat… Zeci de mii de oameni și-au cumpărat asigurări împotriva răpirii de către extratereștri. Acest tip de poliță este la modă mai ales în Statele Unite ale Americii, dar poate fi cumpărată și în Europa. Practic, pentru 150 de dolari cât este o primă anuală, asiguratorul se angajează să plătească până la 1,5 milioane de dolari persoanelor care demonstrează că au fost răpite și eliberate de fiinţe de pe alte planete. Poliţele de asigurare împotriva extratereştrilor au fost lansate de o firma de asigurare care anunță că a plătit deja două daune.
RĂZVAN NECȘULESCU este un cunoscut jurnalist sportiv și, desigur, absolvent de „Carabella” târgovișteană…