Aşează-ţi inima, române
La loc de cinste şi păstrare.
Şi pune-acolo, într-un cufăr,
Săbii şi puşti, şi felinare.
Adu-ţi aminte c-ai citit,
Când erai mic, nişte poveşti.
Ce-ai zice dac-ai încerca,
Istoria să le-o găseşti?
Au fost izbite în războaie,
Şi rupte şi lipite iar,
Aşa cum inima se-nmoaie
Ca şi cusută pe-un ştergar.
Ştergar cusut de-a ta bunică,
De mâinile-i reci şi crăpate,
Ce ştiu tot de la o bunică
Secretele ţării secate…
Secată de milă şi dor,
De cei ce-au înfruntat durerea
Până când moartea au învins
Şi-au cucerit atunci puterea.
Luând uşor firul poveştii,
De la bunic-ai învăţat,
C-au existat războaie grele
Dar şi oameni demni de urmat.
Avea şi ea, demult, bunică,
S-i povestea ce grea e viaţa,
Când foc de arme şi de gânduri
Îţi înnegreşte dimineaţa.
Dac-ai trăit când lumea veche
Avea şi ochi, şi gând de lut,
Te poţi numi înotător
În râul cu lacrimi de plumb.
Războaiele-au cusut istorii
Ce nu vor rătăci-n pământ.
Vor căuta răzbunătorii
Celor ce zac pe sub mormânt.
Să prinzi din zbor cartea, române
Să-nalţi istoria pe steaguri,
Să aduni viaţă din ruine
Şi s-o împrăştii pe meleaguri.
Să ţii aproape tot poporul,
Unit şi sfânt, şi închinat.
Şi-adună-ţi inima, române
Cea pusă veşnic la păstrat…
ROXANA FLORENTINA CLOPOTARU este elevă în clasa a XI-a, la Colegiul Național „Constantin Carabella”, din Târgoviște…