PRIETENILOR – Am sărit, ludic, coarda pulsului sentimentelor umane. Până la capăt. Am purtat, hieratic, felinarul într-un colț uitat de natură. L-am privit, l-am gustat, l-am sorbit cu privirile, cu fruntea, cu mâinile, cu aparatul de fotografiat., cu trupul, cu genele. Am tresărit la aprinderea lampionului pe un țărm de mare. Am devenit culoare, umbră, cută, zbor, rugă, comuniune, uimire, țipăt, alienare într-o operă de artă. M-am avântat pe notele unei piese muzicale, am rămas suspendat între pământ și cer, am copilărit, am murit și am înviat în tonurile și ritmurile unei partituri. Mi-am continuat divanul cu cerul. Am privit din prispa sufletului în oglinda ochilor de copil. Am iertat, am iertat didactic și etic, am iertat ca alegere, am iertat cu fântâna minții, am iertat, mai cu seamă, cu corola inimii, am iertat până la mineralele care dau viață naturii. Am fost fidel prietenilor mei, studenților mei, colaboratorilor mei. Am fost fidel valorilor mele, iar când nu am făcut-o firul ombilical care mă leagă de ele m-a scos din labirint. Am privit cu respect lada de zestre a bunurilor celorlalți. I-am ofensat pe cei dragi prin sinceritatea mea frustă adeseori. Când ai un măr îl împarți cu ei. Am crezut că la fel trebuie să procedezi când ai un gând, o părere, un surâs, o aniversare, o experiență. Am respectat însă dreptul sau chiar obstinația lor de a trece prin grohotișul vieții. Voi fi far când vor căuta calea. Am fost om, atât de imperfect pe cât un om își poate purta crucea umanității sale. Am învățat din cartea umanității mele. Am avut capricii. Și câte! Am uitat. Am omis. Am fost neatent. Am ratat termene. M-am împiedicat. Am greșit. Am eșuat. Am exasperat perfecțiunea. Nimic artificial însă, nicio reclamă, nicio cursă întinsă celorlalți, nicio rugă falsă. Am citit. Am scris. Nu am urât. Trăiesc; iar acesta este cel mai eroic fapt al vieții mele. Nu am închis ochii în fața răului și am încercat să nu devin parte a lui. Am spus, am scris, am făcut sau am încercat să fac. Văd. Înțeleg. Vorbele mele stâncoase s-au născut din calcarul faptelor. Am luptat cu eroziunea ce adesea ni se așterne între chivotul valorilor, tăria faptelor și obolul cuvintelor. Iar pentru toate acestea vreau să le mulțumesc în primul rând convivilor mei la cina cea de taină a prieteniei. Le mulțumesc pentru atingerea mâinilor lor, pentru îmbrățișarea spiritului lor, pentru a mă accepta alături de ei – mai mult decât mă accept eu însumi – așa cum sunt…

DESPRE METAFORE ȘI INSPIRAȚIE  – Preşedinţia Turciei susţine că declaraţiile lui Recep Tayyip Erdogan privind sistemul de guvernare al Germaniei pe vremea cancelarului Adolf Hilter au fost interpretate greşit de presă, explicând că liderul turc ar fi folosit de fapt o „metaforă”. Metaforele domnului Erdogan sunt nu doar complet lipsite de inspirație, dar și de adevăr. Esența acestui regim era dată de domnia charismatică a lui Hitler și de controlul din ce în ce mai strict al partidului asupra guvernării și a societății. Hitler era șef de stat, de guvern, președinte al partidului unic, comandant suprem al forțelor armate. Pentru a-și întări autoritatea, Hitler a recurs nu la eficientizarea și întărirea instituțiilor de stat, ci la fragmentarea acestora, astfel încât să facă imposibilă orice revoltă sau constituirea de poli alternativi de putere. Să fie oare acesta modelul de inspirație – deh, metaforic, vorba aceea – pentru domnul președinte al Turciei?

UN ÎNDEMN – „Este momentul să ne întoarcem la lectura agale a literaturii bune – revenind întotdeauna la textele majore. Același lucru este valabil pentru piesele și filmele noastre favorite. Ar trebui să oferim timp companiei prietenilor și familiei. Peisajele dragi și muzeele ar trebui, de asemenea, admirate pe îndelete […] Ședințele ar trebui să fie puține și scurte. Rapoartele este de dorit să fie expeditive. Conversațiile despre muncă ar trebui să fie scurte; în fond, munca trebuie făcută, nu discutată. Relațiile cu birocrația ar trebui menținute la nivel minim. Știrile ar fi bine să fie spicuite în grabă. Informația toxică și frivolă ar trebui evitată cu totul. Viața este prea scurtă, nu avem timp să citim, să auzim și să vedem toate lucrurile demne de atenția noastră.”  ( Leonidas Donskis, How to Reclaim a Sense of Meaning amid Meaninglessness, manuscris nepublicat )

SUPRAVIEȚUIRI  –  O după-amiază obișnuită, într-o pizzerie oarecare din centrul orașului în care lucrez. O societate în miniatură, cu zumzetul ei, cu morga ei, cu slușul ei, cu instinctul ei de supraviețuire. Muzica atotputernică are și ea zumzetul ei, morga ei, slușul ei, instinctul ei de supraviețuire. Este acea muzică care a traversat toate epocile, s-a impregnat în toate culturile, a străbătut toate drumurile appiane, fără a fi nevoie să fie înregistrată, consemnată, conservată în bibliotecă sau arhivă. O muzică a parantezelor pătrate, a coridoarelor, a trapului, a zâmbetului confecționat dintr-un amestec de confetti și substanță stupefiantă, un PR modern al panem „feat” circenses. Doi angajați de la ISU dau comanda – așa cum comandă soarelui să strălucească, stelelor să sclipească, lunii să se încoroneze, ușii să-și gliseze umerii de-a lungul axului, clanței să se deschidă -, cu zumzetul lor, cu morga lor, cu slușul lor, cu instinctul lor de supraviețuire. Chelnerița „tu” se execută – ca soarele, stelele, luna, ușa, clanța. Execută comanda, execută plata, execută privirea prelinsă spre uniformele ISU, execută zâmbetul, execută muzica, execută pașii tranchilizanți din distribuția baletului zumzetului, morgii, slușului, instinctului. Ochii, acei ochi în uniformă, atoatecuprinzători, atoateveghetori, acei ochi cu grade, cu virilitate de epoleți, îmi întâlnesc privirea: o privire fără zumzet, fără morgă, incapabilă să facă sluș, lipsită de instinct de supraviețuire. O după-amiază obișnuită, într-o pizzerie oarecare din centrul orașului în care lucrez.

UN GÂND – „Cunosc oameni drepți, nu dreptatea. Oameni liberi, nu libertatea. Oameni însuflețiți de dragoste, nu dragostea. Așa cum nu cunosc nici frumusețea, nici fericirea, ci oameni fericiți și lucruri frumoase.” (Antoine de Saint-Exupéry, Citadela (ediția 1977), p. 362.)

SILOGISM –

DINTR-O CARTE –  Unul dintre personajele minunate ale lui Șalamov: brava fiică a unei puternice mame. Contextul: „existența zilnică a anilor ’30: trădarea oamenilor apropiați, neîncrederea, suspiciunea, ura și invidia. Femeia a înțeles atunci că nu există păcat mai mare decât păcatul neîncrederii și s-a jurat… Dar până să se jure, a fost arestată”. Experiența de viață: „zece ani de lagăre, interminabile munci în comun, mâini și picioare degerate – până la sfârșitul vieții o vor durea mâinile la contactul cu apa rece. Vijelii ucigătoare, când în orice clipă ți se pare că vei înceta să trăiești. Mâini fără nume, care te sprijină pe timp de vijelie, te aduc în baracă, te frecționează, te încălzesc, te readuc la viață […] Femeia orășeancă avea darul ciudat de a câștiga încrederea animalelor și a păsărilor. Animalele simt oamenii mai subtil decât se simt oamenii între ei și se pricep mai bine decât oamenii la calitățile umane”. Epilog: „Ea nu și-a pierdut credința în oameni, ba mai mult, această credință, reînnoită, dovedită clipă de clipă, a devenit regula vieții ei”. (Varlam Șalamov, Povestiri din Kolîma, Ed. Polirom, Iași, 2015, p. 253-55.)

TOT  DE  ACOLO –   „Munca este o chestiune de onoare și glorie, de curaj și eroism”… Nu, nu este un mesaj de PR „inspiraţional”, „motivaţional”, „emoţional”, despre „adevărata valoare a lucrurilor şi a fiecăruia dintre noi”, așa cum îi ceruse să scrie nu știu ce bancă lui Andrei Pleșu pentru a-și motiva angajații, ci o lozincă afișată în Gulagul sovietic, corespondentă a sinistrului „Arbeit macht frei” din lagărele germane. (Varlam Șalamov, Povestiri din Kolîma, Ed. Polirom, Iași, 2015, p. 202.)

DESPRE  GESTUL  UNUI „PARLAMENTAR” – Doar două comentarii cu privire la gestul acestui domn „parlamentar” de a rupe harta României interbelice (sau orice altă hartă, din orice timp, a oricărei țări sau regiuni). Primul: nu poți schimba istoria sfâșiind geografia. Al doilea: un om educat nu recurge la asemenea gesturi huliganice. Cu atât mai puțin un gentleman, cum s-ar presupune că ar trebui să fie un domn parlamentar, reprezentant în forul legislativ al multor mii sau zeci de mii de oameni. Forța nu este un substitut pentru argumente.

SOARTA… GHILIMELELOR – Ghilimelele au devenit hârtia de turnesol a competenței guvernărilor noastre. Fie acestea cleptocrate, autisto-crate, cripto-crate, autocrate, selfie-crate sau tehnocrate și ce va mai urma. Ce „cioloșal” de frumoasă ar fi lumea în absența acestora! Un adevărat Pont(a) Euxin, ce să mai spunem? Cine ne-ar mai putea Oprea din dezvoltarea impetuoasă? Nu am fi noi Tobă de carte?

SILVIU  MILOIU  este profesor universitar, la Universitatea VALAHIA, din Târgoviște…