SPERANȚĂ  –  Mai sunt doi ani până la centenarul unirii de la 1918. Îmi imaginez, încă de pe acum, torențiala de discursuri, de promisiuni, de declamații, de atrocități verbale, de coloane oficiale, de coloane neoficiale, de coloane înzăpezite, de coloane îndoite, de coloane înlemnite, de coloane… În ăst timp, pentru că politicianului nu s-a gândit nimeni să-i propună o deviză precum cea a Școlii de Cavalerie Ferdinand I din Târgoviște, „OFIȚERUL DE CAVALERIE TREBUIE SĂ FIE CĂLĂREȚ ȘI CAVALER”, el face ce știe. Ce ar trebui totuși să știe? Ar trebui să știe că un Muzeu al Cavaleriei, pe amplasamentul fostei Școli de Cavalerie, ar oferi un cadru adecvat pentru un discurs consistent despre 1 decembrie. Ar trebui să știe că nu construirea unui stadion, ci refacerea Hipodromului, cu tradiția sa istorică, este soluția reală și veritabilă dată acelui loc. Hipodromul ar restaura o tradiție, ar reînnoi o tradiție, ar fi auto-sustenabil financiar, ar constitui o atracție turistică, ar da o șansă comunelor învecinate pentru reluarea unor meșteșuguri tradiționale asociate acestuia. Un Muzeu al Cavaleriei lângă un hipodrom funcțional, unul dintre puținele din Muntenia, nu credeți că acesta ar fi și un gest de cinsti memoria armei cavaleriei românești, aportul acesteia la Primul Război Mondial, precum și o soluție reală din punct de vedere financiar și turistic?

GĂSESC  PE  ARTMARK  –  „Ieșind de la Capșa… Un taxi, te rog!  Cât tupeu, domnule!  Eu sunt amiral, nu ușier!  Atunci, vapor să fie!” Din amintirile lui Păstorel Teodoreanu…

O SCRISOARE  – Misiva lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri (Ghergani, noiembrie 1880), un adevărat manifest în favoarea moderației, bunului simț, construcției instituționale, libertății asumate în substanța sa… Totodată, o critică la adresa celor ce-și fac o profesie din asumarea portofoliului ideii naționale, egoismului purtat sub masca patriotismului, adevărului unic, ostentației, fanfaronadei, lipsei de măsură, hainiei la adresa celorlalți. Ion Ghica a fost unul dintre cei mai însemnați diplomați români ai sec. al XIX-lea și unul dintre liderii generației pașoptiste, cu merite excepționale în privința unirii de la 1859 și a consolidării acesteia; merita ascultat atunci, merită ascultat și acum. „Iubite amice, tu știi, ca și mine, că a fost un timp când trebuia mare îndrăzneală și abnegațiune unui român ca să cugete naționalitate și libertate; pentru aceasta îi trebuia mai întâi să renunțe la orice favoare, la orice solicitudine, la orice dreptate chiar din partea guvernului, să încheie pact cu persecuțiunile, cu exilul și cu proscripțiunea; să lase orice speranță. Fericit acela care-și putea conserva afecțiunile familiei, căci pînă acolo mergea goana în contra acelor cari îndrăzneau să iasă din rînduri. Acei cari se hotărau să vorbească sau să scrie despre drepturile românilor, despre viitorul și despre speranțele lor; să pomenească măcar de desființarea robiei, de împroprietărirea clăcașilor, de încetarea protectoratului, de recuperarea autonomiei, de unirea Moldovei cu Valahia; să critice nedreptățile și prevaricațiunile în justiție și în administrație, trebuiau să se ducă peste țări și peste mări, să se ascundă și să-și schimbe numele, căci altfel se espuneau a fi trimiși  să-și spăsească sentimentele și îndrăzneala în vreo temniță sau cel puțin în vreo mănăstire. Noi am apucat timpuri grele, pe când Cîmpineanu, Mitică Filipescu, Niculae Bălcescu se pocăiau la Plumbuita, la Snagov, la Mărgineni și în Ocnele de la Telega, topindu-și sănătatea și averea. Acum lucrurile s-au schimbat. A striga pe toate tonurile, cu vreme și fără vreme, din gură și din condei: patrie, libertate, egalitate, independență; a încrimina și batjocori pe acei cari nu trec peste marginile moderațiunii, a bunei-cuviințe și a modestiei, a acuza de trădători pe oamenii cei mai devotați binelui țărei, a-i trata în mod ireverențios, a-i lovi și a-i insulta nu numai că nu este periculos, dar este glorios și chiar bănos [….] Persecutările și invectivele au rămas partea acelora cari nu se suie pe streașină ca să strige la patriotism sau cari nu se asociază cu acei cari practică calomnia și injuria în favoarea vreunui partid colorat, și asupra acelora cari s-ar mulțămi cu mai puțină ostentațiune, cu mai puțină fanfaronadă și cu ceva mai multă încurajare dată literelor, științei și artelor, ceea ce ne-ar face să aducem și noi contingentul nostru la opera cea mare a civilizațiunii și ne-ar da dreptul la recunoștința națiunilor celor mari, mai mult poate decât vitejia soldaților noștri și sporiri de teritoriu. Dacă cineva are nenorocirea de a consilia moderațiunea și modestia, de a pomeni de economii în finanțe, de a zice că progresul și civilizațiunea nu stă în instituțiuni cari nu au alt scop și alt rezultat decât de a satisface vanitatea, dacă denunță vreo abatere sau nu aprobă persecuțiuni nedrepte, conspirații inventate, presupuneri și acuzațiuni infamante, îndată o sută de condeie și mii de limbi tăbăresc pe dânsul, îl denunță opiniunii publice ca vândut străinului, ca om cu inimă neagră, inimic al măririi și al gloriei naționale [….] Eu, din parte-mi, convins că, în tot ce s-a făcut bun și bine în țară, fiecare la rândul său nu a fost decât un instrument zelos și devotat voinței naționale, și că propriul libertății este de a nu se închina la prezumpțiunile nedrepte, nici a urma orbește rătăcirilor opiniunii, nu am putut fi admiratorul dibacilor și șarlatanilor, nu m-am putut alipi de acei zeificați și de acei cari se pun dinaintea poporului ca eroi, pentru că nu am putut da stima și afecțiunea mea decât acelor cari o merită [….] Starea noastră morală e de îngrijit, dar eu încă tot cred că mai sunt oameni cari cugetă și cari nu sunt molipsiți de suflarea ciumoasă a corupțiunii și a invidiei; că ei vor ajunge cu timpul la o comunitate de idei politice bazate pe principii adevărat salutare; am credința că românii nu pot întârzia de a se grupa unul câte unul în jurul principiilor libertății și ale constituționalismului sincer aplicate; cred în triumful luminii și adevărului [….] Tendințele și aspirațiunile mele au fost totdeauna de a vedea pe oamenii capabili uniți sub drapelul constituțiunii, bine hotărâți a practica și a apăra principiile de politică, de ordine, de libertate și de justiție. Doresc din toate puterile inimii și spiritului meu ca oamenii onești și învățați să se grupeze în jurul ideilor celor bune și raționale, să le susție cu tărie și să le propage prin cuvânt, prin scrieri și prin fapte, căci numai astfel s-ar putea forma conștiința poporului, singurul frâu ce poate opri pe guvernanți de a se abate de la prescripțiunile adevăratelor principii și a nu lăsa loc la credințe greșite și stricate prin ură și prin patimi. Dorința mea a fost totdeauna de a vedea pe acei care-și iubesc țara legați între dânșii printr-o comunitate de idei și de principii, iar nu prin interese de partid, prin cabale cari nu pot avea alt rezultat decât a face pe români să pășească din decepțiune în decepțiune și a-i arunca într-un scepticism politic care poate avea cele mai fatale consecințe.” – Ion Ghica. Scrisori către V. Alecsandri, Ed. Humanitas, București, 2014, p. 111-118.

SOARTA… GHILIMELELOR – Ghilimelele au devenit hârtia de turnesol a competenței guvernărilor noastre. Fie acestea cleptocrate, autisto-crate, cripto-crate, autocrate, selfie-crate sau tehnocrate și ce va mai urma. Ce „cioloșal” de frumoasă ar fi lumea în absența acestora! Un adevărat Pont(a) Euxin, ce să mai spunem? Cine ne-ar mai putea Oprea din dezvoltarea impetuoasă? Nu am fi noi Tobă de carte?

CARITAS  DE  MODĂ  NOUĂ  –  Se pare că s-a lansat un Caritas al cărților, am fost și eu prins în acest joc piramidal. Ioan Stoica și SOV vor muri de inimă rea când vor vedea ce dezvoltare a cunoscut ideea lor. „Dragi prieteni, am nevoie de 6 oameni, de orice vârstă, pentru a participa la un schimb de cărţi. Trebuie doar să cumperi o carte şi să o trimiţi unei persoane şi vei primi aproximativ 36 de cărţi înapoi. Spune-mi dacă eşti interesat şi îţi voi scrie detalii. Scrie un comentariu sau mesaj. Lectura te inspiră! Să fii mai bun, să îți găsești adevăratul drum în viață, să vrei mai multe, să cunoști mai multe, să citești mai mult. Și multe, multe alte lucruri care vor ține strict de tine și de cărțile care te inspiră. Lasă-te inspirat! Citește. Să vedem ce iese: Piramida cărților.”

O SUGESTIE  DE  LECTURĂ  –  Captivant și bine redactat articolul semnat de Giuseppe Raudino de la Universitatea Hanze de Științe Aplicate din Groningen… Vă veți convinge citind rezumatul, sper să vă îndemne să lecturați și textul. Rezumat: Deși Cinematografia Baltică este actualmente ovaționată ca o industrie cu un potențial însemnat, succesul său internațional este încă dependent și limitat de câțiva factori care merită să fie explorați. Este de netăgăduit faptul că au fost depuse eforturi uriașe în ultimii ani în vederea cooperării transfrontaliere, prin promovarea producțiilor, festivalurilor și dezbaterilor transnaționale; totuși, s-ar părea că nu s-a ajuns la o Cinematografie Baltică ca o unitate, un model și chiar ca un gen. Această lucrare urmărește să exploreze – pornind de la diversitatea culturală, economică și politică a actorilor – motivele pentru care creațiile realizate în acest domeniu nu sunt întotdeauna percepute ca fiind parte componentă a aceleiași paradigme cinematografice. De fapt, întreaga idee a Cinematografiei Baltice se află în raport de antinomie cu pletora de interpretări și perspective diferite, așa că este necesar să distingem, în primă instanță, între interpretarea îngustă sau mai largă a adjectivului Baltic și dimensiunea geografică pe care o definește. În plus, lucrarea prezintă o reflecție asupra câtorva concepte și deprinderi tipice curentelor principale ale industriei cinematografice, precum plasarea produsului, sinergia, divertismentul cross-media în relație cu producția de film Baltică (sau absența acesteia). Scopul final al lucrării este de a oferi cititorului câteva elemente care ar putea fi utile pentru a caracteriza, (re)defini și veni cu o idee preliminară despre Cinematografia Baltică ca un brand profitabil, atrăgător pe plan internațional și unic

ALTĂ  SUGESTIE  –  Că adevăr mai grăiește conu’ Ghica!  „Uitatu-te-ai vreodată printr-un ochean de inginer? Să vezi cum într-însul toate se arată întoarse cu susul în jos. Odată îmi aduc aminte că ridicam planul unui petic de moșie; o fetiță lăsase secera și venise lângă planșetă; se uita la mine, parcă mi-ar fi zis: „Lasă-mă să mă uit și eu o dată, domnișorule”. I-am înțeles pofta, i-am îndreptat ocheanul spre un cioban, în depărtare, care ședea în mijlocul oilor cu piciorul încrucișat, rezemat în măciucă; îl potrivii bine și poftii pe fată să se uite” Ea își astupă un ochi, se uită, ș-odată strigă: – Aoleo! A întors pe Niță cu gaibele în sus!
De atunci, ori de câte ori îndreptam ocheanul spre tânăra fată, ea își strângea rochia cu amândouă mâinile. Iată efectul ce-mi fac mie unii oameni când îi privesc prin considerația de care se bucură în societate, pe când îi știam și îi știu că nu sunt și n-au fost decât niște pigmei: ne-am pomenit cu dânșii oameni mari, ilustrațiuni fără știrea lor și a lui Dumnezeu, pe când alții, de cari nici nu se pomenește, ar avea poate statui și epitafe dac-ar fi dreptate în lumea aceasta”. 26 decembrie 1882 – Ion Ghica. Scrisori către V. Alecsandri, Ed. Humanitas, București, 2014, p. 189.

SILVIU  MILOIU  este profesor universitar, la Universitatea VALAHIA, din Târgoviște…Partea superioară a machetei