Ștefan POPESCU – Fragmentarium…

Stefan Popescu1.Despre circ și realitate – „Circul a înlocuit Forul din antichitate, a devenit epicentrul vieții publice, locul unde poporul își manifestă sentimentele, spiritul de opoziție și de frondă. În tribunele circului împăratul ia contact cu subiecții săi și tot acolo, potrivit obiceiului, îi binecuvântează făcându-le semnul crucii. Tot în tribunele circului se joacă scenele cele mai tragice între suveran ți poporul său, preludiu al revoltelor și revoluțiilor. […] Circul și religia, iată cele doua ocupații de bază ale oricărui bizantin”. (Charles Diehl, Bizanț. Grandoare si decadență, Paris, Flammarion, 1919)

2. Asemănări – Văd că avem aproape aceleași griji ca în Albania: amnistia și influența lui Soros. „Răsfoiesc” Gazeta Shqiptare și văd pe prima pagină un articol pe tema oportunității sau nu a „Amnistiei” (e drept, pentru marii evazioniști, iar nu pentru politicienii cu probleme penale) iar articolul de fond este despre influența nefastă a lui Soros („Soros, societatea civilă și societatea senilă”). Avea dreptate Iorga să spună că suntem „veri de sânge” …

Fotografia postată de Stefan Popescu.

3.Meleșcanu – Cronicarul Dionisie Eclesiarhul povestește scena uciderii domnului Țării Românești, Constantin Hangerli, la 18 ianuarie 1799: în propriul palat, sub ochii gărzilor sale și anturajului care nu mișca, domnitorul este sugrumat de doi trimiși ai sultanului. De atunci și până acum nu ne-am schimbat deloc. Noi românii nu știm și nu vrem să facem corp comun cu semenii noștri. Dacă suntem de dreapta, simțim o poftă nebună atunci când reprezentanții stângii sunt criticați pe plan extern și viceversa. Faptul că suntem toți români devine secundar. Ni se pare normal să existe Puteri Suzerane care să mai pună biciul pe noi din când în când. Personal, nu sunt un admirator al domnului Meleșcanu și cred că numirea domniei sale a fost mai degrabă nepotrivită (deși în comparație cu Lazăr Comănescu, domnul Meleșcanu „e parfum”). Nici nu aș fi făcut observația pe care a „emis-o” cu privire la comportamentul deplasat al ambasadorului Klemm. În diplomație nu poți face mereu lucrurile care trebuie, în concordanță cu principii și norme (a se vedea Convenția de la Viena din 1961). În plus, mai este o regulă: diplomația exclude mișcările bruște – după ce ani de-a rândul ai fost smerit nu poți să te ridici brusc. Schimbările de stil se fac lent pentru a nu trezi reacții care să te lase fără replică, așa cum a fost comunicatul ambasadei SUA. Revin însă la chestiunea de principiu, fără a pune în discuție justețea luărilor de poziție ale ambasadei americane. În ce țară, alta decât fostele colonii, unde ambasadorii francezi și britanici sunt un fel de neoguvernatori, un ambasador își permite să iasă în presă și să critice decizii suverane? Spun asta în condițiile în care un ambasador american are la dispoziție multe instrumente pentru a face presiune asupra autorităților române. Au fost profetice cuvintele lui Grigore al III-lea Ghica: „Țării acesteia în veci îi e sortit a fi smerită!”

4.Diplomatică – Apropo de diplomație activă și reprezentare demnă… Această fotografie a fost făcută la întâlnirea ministrului albanez de externe, Dimitr Bushati, cu secretarul de stat american, John Kerry, pe 20 aprilie 2015. Mi-aș dori să văd și eu un ministru român primit în aceleași condiții la Departamentul de Stat. Din câte îmi aduc aminte, ultima fotografie similară româno-americană datează din 13 septembrie 2011!

Fotografia postată de Stefan Popescu.

5. România, un actor euroatlantic ieșit la pensie – România este un stat captiv, fără politică externă și fără capacitatea de a genera strategii. Sau, atunci când generează strategii, fără capacitatea de a le pune în practică. Principalul instrument al unui stat pentru a juca un rol în afacerile internaționale, dincolo de teritoriu, populație, resurse, influență culturală, este voința. În acest moment, voința României este de a se alinia la politica externă a statelor lideri: Statele Unite ale Americii și, într-o măsură ceva mai mică, Germania și Franța. Unele accente privitoare la Republica Moldova sunt date de interesele electorale (tema unirii, instrumentată pentru a aduce voturi) sau de interesele economice ale unor medii. Fluxurile financiare către Republica Moldova dezvăluite de afacerea din septembrie, când 15 magistrați moldoveni au fost arestați, nu vin doar din Est, ci și din Vest. Și atunci, influența României acolo este definită și prin aceste interese economice ale unor medii din țara noastră. Dincolo de aceste fapte, România este, în general, un actor euroatlantic ieșit la pensie. Politica externă nu ține doar de Ministerul Afacerilor Externe, Președinția sau alte instituții ale statului care ar trebui să o formeze. Ea ține și de starea generală a societății. Faptul că nu mai avem politică externă este un simptom al declinului, al degradării societății românești din prezent. România este afectată, și pe planul politicii externe, de un sindrom bizantin. Pe 29 mai 1453, Constantinopolul se afla sub asediul otomanilor. Orașul era apărat de doar 7.000 de luptători, restul populației fiind implicată într-o dispută religioasă despre sexul îngerilor. Academicianul Thierry de Montbrial are o teorie numită „Condițiile meteorologice ale momentului istoric“, care exprimă reacția societății la un anumit moment temporal, la un anumit eveniment. În cazul României, politica externă este de multe ori captivă unui joc politic intern și al isteriei anumitor medii. De exemplu: care ar fi reacția formatorilor de opinie, dacă s-ar pune, la modul serios, în România, problema relațiilor cu Rusia și a modurilor în care le putem îmbunătăți? S-ar declanșa un scandal, persoana respectivă ar fi învinuită că se află pe statele de plată ale serviciilor de informații ale Rusiei. Fostul prim-ministru Victor Ponta a ridicat tema dezvoltării relațiilor cu China, în contextul summitului UE-China. Ne amintim că această problemă a fost transformată instantaneu într-o temă de dispută politică internă, între președinte și premier. Prezența în UE și NATO nu trebuie să fie scop în sine, ci instrumente de promovare a intereselor românești. Intri într-un club și te așezi pe scaun? Sau te folosești de intrare pentru a te dezvolta, a te promova și a deveni mai influent pe scena internațională?

Ștefan POPESCU este doctor în istorie la Sorbona, profesor la SNSPA și, desigur, absolvent de CARABELLĂ târgovișteană…