Mircea DRĂGĂNESCU – Arhivă sentimentală

Mai am două, trei generaţii care mă vor mai recunoaşte drept profesorul lor, apoi voi fi un anonim trecând pe stradă…

Mircea_Drăgănescu

De opt ani, primarul din Preajba Poieni, Teleorman, nu a pus în posesie cu 3,59 ha pădure obţinute printr-o Hotărâre definitivă şi executorie a tribunalului, pe mama mea Drăgănescu Margareta, de 95 de ani. Fapta, abuz în serviciu este acum dezincriminată. Domnul primar poate acum dormi liniştit, iar mama va muri, ştiind că dreptatea nu există în această ţară. Mama va muri visând la pădurea din cer… şi la poienile ei minunate…

Aflu de la premierul Grindeanu că hotărârile CCR sunt obligatorii şi nu pot să nu mă gândesc la cât de obligatorie şi executorie a fost hotărârea privind cumulul salariul cu pensia în ceea ce mă priveşte… Și cu câtă dezinvoltură mi-a fost refuzat acest drept de către directorul liceului meu, domnul ŢN, şi de către inspectorul general al Inspectoratului Judeţean al Învăţământului Dâmboviţa…

O grămadă de nereguli la repunerea pe funcţie a unor profesori, care nu aveau dreptul să preia orele de Educaţie Antreprenorială, doar pentru că fostul profesor şi-a apărat un drept în instanţă, drept care a fost şi confirmat de o afirmaţie a noii puteri… Nu trăim încă într-un stat de drept… Încă am dreptul de a mi se răspunde la acţiunea mea în „justiţie”, iar faptul că există o hotărâre definitorie şi definitivă a Curţii Constituţionale nu justifică o respingere fără nici o justificare…

Mă gândesc la viitorul acestei ţări, mă gândesc la cei care sunt „delegaţi” să ne reprezinte… Chiar am adormit, chiar nu admitem că am greşit, trimiţând în parlament nişte nulităţi notorii, ,nişte penali care încearcă acum să se salveze prin HG de guvern? Îi dau dreptate lui Ţuţea: suntem un popor de tâmpiţi!

Și vă reamintesc: „Una dintre nenorocirile acestei ţări”; Mihai Eminescu, Timpul 4 iulie 1880: „Una din nenorocirile acestei ţări este că toate nulităţile pretenţioase cîte aspiră la portofolii nu ştiu nimic alta decît Codul, n-au învăţat decît cum să facă paragrafii să se bată în capete. Cu toată neştiinţa lor, îi vedem însărcinîndu-se cu orice funcţie a statului, chiar cu acelea cari cer de la titular cunoştinţe tehnice sau speciale de resort. Astfel un advocat în viaţa-i n-a fost nimic alta decît advocat devine (director) de drum de fier, un altul ministru al îmvăţăturilor, un al treilea diplomat ş .a.m. d. Prototipul acestui universalism nimic mai puţin universal e însuşi şeful partidului „. Dragnea…

MIRCEA  DRĂGĂNESCU  este absolvent de Filosofie și este membru al Uniunii Scriitorilor din România…