Dincolo de aparenţe

Şcoala este de multe ori un teatru de război. Se dau bătălii aprige între părinţi şi profesori, dar mai ales între părinţi şi elevi. Îmi amintesc cu tristeţe şi chiar dezgust de o fostă colegă din Ardeal (ce ironie în alăturarea de cuvinte !) care, după fiecare oră, venea în cancelarie şi începea să-şi împrăştie veninul prin toate colţurile. De obicei, în pauze, profesorii fac schimb buimac de cataloage, mai sorb un strop de cafea, mai o reţetă de zacuscă şi tot în cele zece minute glorioase, aruncăm un ochi şi pe planificări şi mai răsfoim o dată manualul. Se mai întâmplă să mai şi bombănim din când în când, că deh, aşa-i omu’cârcotaş, dar doamna în cauză ducea critica destructivă, de altfel, pe culmile exagerării. Cine ar fi auzit-o, ar fi crezut că elevii dânsei erau demoni în trup de copil. Parcă ar fi fost Zeus al didacticii – tuna şi fulgera fără-ncetare ! Continuă să citești →

Mă gândeam dezamăgită că personajele de poveste vor rămâne doar o amintire pentru mulţi dintre noi şi un mister nedesluşit pentru generaţiile tinere…privind în jur, îmi dau seama cât de mult m-am înşelat. Prinţese sunt la tot pasul: în şcoli, pe străzi, în baruri şi cafenele; răsfăţate, miorlăite, preţioase, au înlocuit condurii din cleştar cu platforme vulgare şi buclele bălaie cu şuviţe stridente. Feţi-Frumoşii continuă ‚să se dea’ de viţă nobilă şi-şi etalează averea cu nonşalanţă. Continuă să citești →

Începând din octombrie 2015, fac parte dintr-un proiect Erasmus+, acţiunea cheie 1, intitulat „Dezvoltăm şcoala prin învăţare digitală”. Cursul la care am participat eu personal, Tap-Swipe-Pinch Into English, este dedicat exclusiv profesorilor de limba engleză şi vizează predarea specialităţii mele prin intermediul tabletelor.  Ideea mi s-a părut super faină încă de la început şi am plecat la Liverpool, UK, cu mari aşteptări şi mari emoţii deopotrivă. Emoţii „constructive”, de genul „sper să nu dau chix la tehnologie” sau „dă Doamne să nu mă fac de râs”. Continuă să citești →

O haită de câini vagabonzi care se încaieră în mod regulat și o mlaștină în toată regula…  Unde altundeva, decât în fața porții mele! Dar nu-i bai… Autoritățile știu, vin adesea să admire „peisajul” și fac cale-ntoarsă așa cum au și venit.

Și mă… oftic rău de tot, pentru că părinții mei l-au votat pe actualul primar, în speranța că se va „mișca” ceva. Da, se mișcă molozul sub mine când mă strofoc să îmi trec fetițele în brațe peste mizeria în locul căreia ar fi trebuit sa existe TROTUAR! Continuă să citești →

Treaba asta cu predatul e pentru unii tineri care nu își găsesc de lucru în alt domeniu, un fel de joacă de-a profu’…  un anti-prof mai bine zis, căci proaspeții absolvenți ba țopăie zglobii și absenți prin clasă de nu mai deosebești copilul de adult, ba dau buzna afar’ pe ușa școlii în hohote de plâns după ce urechiușele prețioase au încasat vreo două insulte de la un băiețaș plictisit pentru care divertismentul e un lanț de ofense la adresa tinerei dăscălițe.                                                                                                                                         Continuă să citești →

A trecut o lună de la un nou început de an şcolar… Aceleaşi emoţii pentru elevi, aceleaşi speranţe pentru părinţi şi aceleaşi așteptări pentru profesori.  Nu şi pentru mine, eu am alte aşteptări în calitate de părinte şi profesor. Vreau mai mult. Vreau să facem toţi mai multe. De ce ? Pentru că se poate şi pentru că merităm. S-a instalat în ultima vreme o stare de lehamite contagioasă–lumea se bălăngăne ca-n transă într-o văicăreală generală. Nu sunt bani, politicienii ne joacă în picioare, vin islamiştii peste noi… Continuă să citești →

Mă gândeam într-o zi ce-o fi mai rău pe lumea asta – o conjunctură tragică de-altfel, mi-a deschis ochii: nepăsarea… nepăsarea înverşunată, nepăsarea gratuită. Este un soi de je m’en fichism ţintit, menit a distruge speranţe, visuri şi amintiri prin simpla respingere a oricărei emoţii constructive în sfera emoţională. Continuă să citești →