Rămas bun, nea Valerică!
Am trecut pe lângă capela bisericii de pe strada mea. De poarta mică era sprijinită o cruce amărâtă, vopsită vag într-o culoare incertă. Am văzut numele lui, scris cu litere cam strâmbe, la repezeală, era așezat peste lemnul îngust și plin de noduri decolorate. Și m-am gândit că nu l-am mai întâlnit de câteva luni. Aici este povestea amară a unui om… Am scris despre el cândva… Continuă să citești
DESPRE OCHI ȘI CREIER
Am mai scris despre specimenul de mai jos. Am crezut că a dispărut, că s-a evaporat pe undeva. Aiurea… L-am văzut de curând, era tot la televizor, se crăcănase sub masa cam mică pentru el, vorbea fără șir, le știa pe toate, strecura cuvinte pe care nu le înțelegea, a dat-o și pe aportul adus, nici cu acuzativul nu a stat prea bine, a folosit și cuvântul fortuit ca un prost… Continuă să citești
Și aceasta este, de fapt, întrebarea: existența înseamnă, pur și simplu, doar trecerea noastră prin viață? Jean-Paul Sartre scria că omul este singura viețuitoare conștientă de existența sa. De treizeci și ceva de ani îi întreb pe elevii mei dacă plantele sau animalele există… Și mi se răspunde că există, dar ce înseamnă asta?
Filosoful francez mai spune și că lucrurile fizice sunt doar „în sine”, în timp ce omul este „pentru sine”. A fi om, așadar, este și altceva decât a fi un lucru. Existența omului precede oricărei semnificații a acestei existențe în general. „Eu sunt” îl precede pe „ce sunt eu”… Este celebra expresie „existența precede esența”. Continuă să citești
În urmă cu mai mulți ani, am văzut, întâmplător, inaugurarea unei construcţii, reabilitată pe bani europeni. Bătrânul meu liceu și-a schimbat înfățișarea…
A venit o doamnă, o femeie, o creştină, o blondă – în fine – pentru a tăia în mii de bucăţi panglica tricoloră. Erau acolo domni de la judeţ, cum se spune, politicieni mai mari şi mai mici, toţi umeziţi din cap până-n vârful picioarelor, emoţionaţi, ploconindu-se fără graţie, pătrunşi de sensurile adânci ale istoriei. Continuă să citești
ARGUMENT
Prietenii mei de la JUNIORII CULTURII DE SÂMBĂTĂ au avut o „temă” comună: despre aroganță… Au vrut ei și „domn profesor” a fost, ca de fiecare dată, alături de adolescenții frumoși pe care îi vede în fiecare săptămână. Tinerii mei prieteni, care scriu aici de fiecare dată, înțeleg și simt, se îndoiesc sau nu, sunt îngândurați sau fericiți și, da, au câte ceva de spus…
Am scris și eu, de curând, o tabletă săptămânală în Gazeta Dâmboviței… Lecția mică despre aroganță o așez aici ca o premisă încrâncenată pentru „dosarul” de toamnă al elevilor mei. Continuă să citești
Prietenii mei „șlefuiesc” cuvinte… Lecția de aici este pentru ei, cu bucuria întâlnirii noastre de fiecare lună. Cu ei și cu dumneavoastră… Continuă să citești
Așa ar putea să înceapă ( și, de obicei, așa încep de zeci de ani prima oră de filosofie ): de unde vine lumea? Așa ceva nu știe nimeni și, totuși, întrebarea este întemeiată. Nu poți să trăiești într-o lume fără ca măcar să te întrebi de unde pornește această lume.
Apoi: cine sunt eu? Și există ceva care ar trebui să-i interesezi pe toți oamenii, indiferent unde ar locui ei în lumea asta mare? Care este lucrul cel mai important în viață? Există ceva de care să aibă nevoie toți oamenii? Continuă să citești
PULBERE DE STELE
Așa suntem, agitați, nemulțumiți, îngândurați, iritați de toți și de toate… Și, scuzați de vorbă grea, lumea e atât de mare, depărtările ei sunt atât de uriașe, încât le calculăm în minute-lumină și în ani-lumină. Totuși, ce este un minut-lumină? E depărtarea pe care o străbate lumina într-un minut. Și e foarte mult, pentru că lumina străbate într-o singură secundă prin spațiul cosmic trei sute de Continuă să citești
LECȚIA DESPRE ROMANTISM
Pentru tinerii mei prieteni, care scriu la Juniorii Culturii de sâmbătă, această „lecție” cordială…
Romantismul este ultima epocă mare de cultură a Europei, a început la sfârșitul secolului al XVIII-lea și a durat până la mijlocul celui următor. A început, cum se Continuă să citești
A revenit o nouă „săptămâna altfel” din școala de azi. Ne-am hotărât să facem această ediție Carabella a revistei noastre, cu elevi de azi, cu elevi de ieri și cu dascăli de ieri și de azi. Experimentăm, cum știți, normalitatea.
Le spun, de fiecare dată, elevilor mei povestea care urmează. S-ar potrivi și pentru cei care strâmbă din nas atunci când aud cuvântul intelectuali. Unii sunt, chiar, mari bărbați Continuă să citești