Arhive etichete: Banca lui Werther

Octavian SOVIANY – banca lui Werther (5)

 

Octavian_Soviany WCa urmare a unei veselii neaşteptate, care semăna cu un început de beţie, începusem de o vreme să fluier aproape tot timpul nişte cântece vechi de război pe care le ştiam de la tata, al cărui chip aspru, brăzdat sub pometele stâng de o urmă de sabie, îmi apărea acum ades în faţa ochilor. Moartea lui mă aruncase în prăpastia unei disperări fără margini; deşi nu-mi arătase niciodată prea multă dragoste şi îşi exprima pe faţă nemulţumirea ori de câte ori mama mă cocoloşea cu Continuă să citești

Octavian SOVIANY – banca lui Werther (4)

 

Octavian_Soviany_2În cârciumă se simte un miros greţos de friptură. La insistenţele pistruiatului, care ţine cu orice preţ să-şi ospăteze tovarăşii, birtaşul a pus carnea de cal în cuptor.

Ar trebui să mă ridic şi să plec. Jumătatea de oră pe care mi-am propus s-o petrec în tovărăşia paharului trecuse de mult, am început deja a treia sticlă de vin, dar nu mă mai grăbesc deloc să dau ochii cu Wolfgang. Vinul îmi provoacă uneori o stare de luciditate superlativă şi realizez foarte bine acum că scrisul nu constituie pentru mine decât un pretext pentru a amâna, încă o Continuă să citești

OCTAVIAN SOVIANY – Banca lui Werther (3)

 

Octavian_Soviany_2Lucrul la Răzbunarea Krimhildei merge extrem de anevoios, sunt lipsit totalmente de inspiraţie. Eram încredinţat că în această dramă, pe care o proiectez de atâţia ani şi pe care am ezitat mereu s-o aştern pe hârtie, aş putea în sfârşit său fiu eu însumi cu adevărat, iar pasiunea mea pentru moarte ar ajunge la expresia ei cea mai desăvârşită. Şi totuşi până acum n-am scris decât banalităţi: cele două sau trei pagini chinuite din actul al doilea pe care le-am conceput de când mă găsesc din nou la Berlin îmi dovedesc că m-am angajat într-o Continuă să citești

Octavian SOVIANY – Banca lui Werther (2)

 

Octavian_Soviany_2De câtva timp, întâlnesc pe malul lacului de la Wannsee o femeie neobişnuit de înaltă. Cu toate că sunt lipsit în general de memoria fizionomiilor, i-am reţinut foarte bine înfăţişarea: o pieptănătură severă, o frunte înaltă, nişte arcade proeminente, nişte ochi cenuşii, nişte buze subţiri cu colţurile puţin lăsate în jos, trădând o aplecare nativă spre melancolie. Se îmbracă cu o teribilă lipsă de gust şi o văd mereu purtând aceeaşi rochie şleampătă de culoarea cafelei cu lapte, care îi dă aerul unei guvernante sau al unei dame de companie. Continuă să citești