Arhive etichetă: Sovianysme

Octavian SOVIANY – Sovianysme

https://fbcdn-sphotos-h-a.akamaihd.net/hphotos-ak-xap1/v/t1.0-9/10622720_722975517774281_3352508363526832997_n.jpg?oh=f2435e21c1ddfb53491dc2196b481b7e&oe=56DE6909&__gda__=1456804053_06d7c8b27c12c96b3ab4e3f760b328d0Eternul crepuscul sau lecţia despre moarte

Probabil sunt ultimul verlainian din poezia românească de astăzi. L-am citit pentru prima oară pe Verlaine în adolescenţă, poate cu mai puţin entuziasm decât pe
Baudelaire sau Rimbaud. Pentru că lectura poeziei verlainiene presupune, îmi închipui, o anumită maturitate sufletească, o anumită capacitate de a percepe lirismul în starea lui cea mai pură, adică de a percepe acele frisoane şi reverberaţii care vin dinspre text şi te străbat ca o electricitate, antrenând într-un cutremur al fibrelor sufleteşti şi chiar al ţesuturilor din care eşti plămădit, carapacea tare a gândului ce se dizolvă astfel, sub timbrul inconfundabil al muzicii, pe care o secretă cuvintele şi pauzele dintre cuvinte, devenind ea însăşi stare lirică. Continuă să citești

Octavian SOVIANY – Sovianysme; un nou roman

https://fbcdn-sphotos-h-a.akamaihd.net/hphotos-ak-xap1/v/t1.0-9/10622720_722975517774281_3352508363526832997_n.jpg?oh=f2435e21c1ddfb53491dc2196b481b7e&oe=56DE6909&__gda__=1456804053_06d7c8b27c12c96b3ab4e3f760b328d0Profesorul Faustin (fragment)

Ţin minte perfect, pentru că data unor asemenea întâmplări rămâne întipărită în memorie pentru totdeauna,  că era în penultima zi a lunii noiembrie, 2013.

Afară era o vreme câinească. O lapoviţă murdară mătura străzile Bucureştiului, vântul se pregătea parcă să smulgă copacii din rădăcină, iar în lumina tulbure a înserării, trecători zgribuliţi  alergau spre casele lor, cu gândul la o baie fierbinte şi la un ibric de vin fiert. Continuă să citești

Octavian SOVIANY – Sovianysme; un nou roman – NĂLUCA (fragmente-2)

octavian_soviany_70Un  nou roman –  NĂLUCA ( fragmente – 2 )

Din duminica aceea de pomină, care s-ar cuveni poate inscripţionată cu roşu în analele familiei mele, mama a devenit amanta şi umbra lui Şilaiev. S-a înscris în partid şi a petrecut zile şi nopţi întregi în şedinţe interminabile. S-a înscris şi în Uniunea Democrată a Femeilor din România şi, împreună cu alte proaspăt fanatizate, a împletit ciorapi de lână pentru comuniştii din Grecia, care purtau un război civil sângeros împotriva imperialismului mondial. L-a însoţit pe Şilaiev pretutindeni unde acesta făcea o neobosită muncă de agitaţie: prin halele reci şi posomorâte ale uzinelor din oraş, pe şantierele blocurilor ce urmau să se înalţe pe câmpul din apropierea fabricii de tractoare, prin amfiteatrele studenţeşti şi prin satele din vecinătate, unde nu se bucurau totdeauna de o primire foarte prietenoasă. După câteva săptămâni de amor îndrăcit, mama era complet şilaievizată şi aşa va rămâne încă mulţi ani şi după ce rusnacul cel cârn avea să dispară pe neaşteptate, luat şi el pe sus de vânturile istoriei. Continuă să citești

Octavian SOVIANY – Sovianysme; un nou roman – NĂLUCA (fragmente)

octavian_soviany_70La începutul liceului Ada a dat examen la secţia de teatru a şcolii populare de artă.

În dimineaţa aceasta n-ar fi de mirare să o găsim aşadar, ca de obicei, în faţa oglinzii, probându-şi o superbă rochie albă de mătase, făcută cu mâna ei, în care are de gând să se prezinte în faţa comisiei de examen. Rochia e lungă, dreaptă, simplă, cu un mic decolteu şi îi vine perfect. Cerceii, brăţările şi colierul pe care îl poartă la gât sunt făcute din mărgele mărunte, de un albastru discret, căci în ţinuta Adei nu e niciodată ceva ţipător sau ostentativ. Părul îi atârnă pe spate, în picioare are nişte pantofi albi, e fardată foarte uşor la ochi, buzele ei roşii şi senzuale nu au nevoie de ruj. Tânăra femeie se priveşte în oglindă cu satisfacţie şi îşi trimite un zâmbet, pe care Ada cea oglindită se grăbeşte să i-l restituie Adei de carne, parcă în virtutea unei complicităţi, asigurând-o că este frumoasă. Iar astăzi trebuie să fie mai frumoasă ca niciodată. Începe să recite poezia pe care o pregătise pentru examen, încercând să-şi controleze cât mai atent gesturile, privirea şi  mimica, iar corpul ei, căruia lecţiile de balet îi sporiseră capacitatea de a exprima, prin jocul subtil al muşchilor săi înzestraţi cu o neobişnuită plasticitate, mişcările sufletului, răspunde cu promptitudine la fiecare comandă. Continuă să citești

Octavian SOVIANY – Sovianysme

octavian_soviany_70AM FOST UN COPIL REUȘIT?  ( 25 )

Sunt un monstru: sunt sărac, sunt scriitor, sunt hetero, fumez, am băut, mi-au plăcut femeile, mănânc carne, mi-am făcut teza de doctorat pe bune, am un nivel de instrucţie relativ ridicat, nu fac greșeli de ortografie, mama a fost pe jumătate unguroaică…. dar îmi place de mine așa cum sunt… Continuă să citești

Octavian SOVIANY – Sovianysme

octavian_soviany_70

Sunt un monstru: sunt sărac, sunt scriitor, sunt hetero, fumez, am băut, mi-au plăcut femeile, mănânc carne, mi-am făcut teza de doctorat pe bune, am un nivel de instrucţie relativ ridicat, nu fac greșeli de ortografie, mama a fost pe jumătate unguroaică…. dar îmi place de mine așa cum sunt…

Nici nu trecut bine şocul operaţiei de polipi, când m-am îmbolnăvit iar. Febră mare, greţuri, vomitături, tot corpul acoperit de nişte erupţii urâte. Se bănuia că am pojar. Dar pentru că febra nu dispărea, a fost alertată salvarea. Aceasta a venit, m-a întors pe toate părţile, m-a cercetat în gât şi a pronunţat sentinţa: nu era pojar, era mult mai rău, era scarlatină. Trebuia să fiu dus urgent la spital. Continuă să citești

Octavian SOVIANY – Sovianysme

Am fost un copil reușit?  (23)

octavian_soviany_70Sunt un monstru: sunt sărac, sunt scriitor, sunt hetero, fumez, am băut, mi-au plăcut femeile, mănânc carne, mi-am făcut teza de doctorat pe bune, am un nivel de instrucţie relativ ridicat, nu fac greșeli de ortografie, mama a fost pe jumătate unguroaică…. dar îmi place de mine așa cum sunt… Continuă să citești

Octavian SOVIANY – Am fost un copil reușit? (22)

octavian_soviany_70Sunt un monstru: sunt sărac, sunt scriitor, sunt hetero, fumez, am băut, mi-au plăcut femeile, mănânc carne, mi-am făcut teza de doctorat pe bune, am un nivel de instrucţie relativ ridicat, nu fac greșeli de ortografie, mama a fost pe jumătate unguroaică…. dar îmi place de mine așa cum sunt…

22. E foarte adevărat că o nenorocire nu vine niciodată singură. Scăpasem de hepatită, nici la grădiniţă nu mă mai trimiteau deocamdată. Între timp se făcuse iarnă. O iarnă cu un Crăciun sărăcuţ (moşul mi-a adus cel mai scund brad pe care îl primisem vreodată) şi cu o noapte de Revelion agitată care s-a terminat, ca de obicei, cu un mare scandal: bunică-mea conchisese că părinţii mei sărbătoreau mult prea gălăgios trecerea dintre ani. A doua zi atmosfera era în continuare foarte tensionată: priviri duşmănoase, figuri încruntate şi puse pe harţă, declaraţii tacite de ostilitate. Continuă să citești

Octavian SOVIANY – Am fost un copil reușit? (20)

Octavian_Soviany WHotărât lucru, grădiniţa nu era pentru mine! Nu aveam fraţi, până la cinci ani mă jucasem mai mult de unul singur,aşa că nu eram pregătit pentru viaţa în mijlocul unui colectiv. Nu mi-am făcut niciun prieten, nu luam parte la jocurile gălăgioase (eram foarte neîndemânatic la jocuri) ale celorlalţi copii, pe care nu-i simpatizam şi care nu mă simpatizau, pe scurt, mă simţeam acolo ca a cincea roată de la căruţă. Echipamentul de grădiniţă consta într-un şorţuleţ bleu (al fetelor era roz), cu un buzunar mare, pe care mama îmi cususe cu aţă roşie o gărgăriţă, o gentuţă de tablă în care ni se punea o mică gustare şi un săculeţ de pânză în care ne duceam papucii de casă, căci descălţatul era obligatoriu. Continuă să citești

OCTAVIAN SOVIANY – Banca lui Werther (3)

 

Octavian_Soviany_2Lucrul la Răzbunarea Krimhildei merge extrem de anevoios, sunt lipsit totalmente de inspiraţie. Eram încredinţat că în această dramă, pe care o proiectez de atâţia ani şi pe care am ezitat mereu s-o aştern pe hârtie, aş putea în sfârşit său fiu eu însumi cu adevărat, iar pasiunea mea pentru moarte ar ajunge la expresia ei cea mai desăvârşită. Şi totuşi până acum n-am scris decât banalităţi: cele două sau trei pagini chinuite din actul al doilea pe care le-am conceput de când mă găsesc din nou la Berlin îmi dovedesc că m-am angajat într-o Continuă să citești