Arhive etichete: Cercei în buric

IONUȚ CRISTACHE – CERCEI ÎN BURIC – episodul 3

 

Ionuţ_Cristache–Cum am ajuns aici știu, de unde vin nu-mi amintesc. Iar virtutea o mai ținem și pentru noi… Nu credeți ?

Cuvintele cădeau cu zgomot pe parchetul lăcuit de curând. Dana se întreba cum vor suna replicile acelea în transmisia pe care urma să o facă. Mai rămăsese doar o oră până la ediția de seară a știrilor, Coana Mare i-a sunat și le-a spus că a mai plecat o mașină spre spital, care să-i ajute la emisiunea în direct. Doctorul Maxim a invitat-o pe Dana în cabinetul lui, i-a adus o cafea și, a simțit fata, a început să-i facă un fel de curte, discretă și galantă. Continuă să citești →

Ionuţ CRISTACHE – Cercei în buric – episodul 2

 

Acest roman este dedicat unui prieten, mare Actor… O parte din poveste o știu chiar de la el…

Ionuţ_CristacheAgitația din redacție se încheiase de câteva minute, principala ediție a știrilor se strecurase printre genericele care umpluseră ecranul televizoarelor. Dana Mladin rămăsese în scaunul mare și negru, monitorul din fața ei izolase un fel de imagine lăptoasă, căldura o moleșise de tot și ar fi vrut să închidă ochii și să adoarmă acolo, în încăperea plină de lumini și aparate și cabluri de tot felul. O ușă a scârțâit în spate, i s-a părut că cineva a oftat departe, nu-și putea întoarce nici măcar fața spre locul din care se scurgeau, spre ea, pașii apăsați. Continuă să citești →

Ionuţ CRISTACHE – Cercei în buric (1)

 

Ionuţ_CristacheAcest roman este dedicat unui prieten, mare Actor… O parte din poveste o știu chiar de la el…

 A mers încet și liniștit până în marginea scenei, simțea respirația spectatorilor lovindu-i obrajii, dogorind în căldura reflectoarelor.

–Încă o zi, încă o zi care a trecut ! Sărmane Anton ! Ce rușine ! Ce rușine ! Altădată nu eram atât de nenorocit, înainte de a se lumina de ziuă îmi făceam rugăciunile, apoi coboram la fluviu să aduc apă și urcam pe cărarea pieptișă cu burduful pe umeri, cântând imnuri. La ore hotărâte terminam lucrul și, rugându-mă cu brațele ridicate spre cer, simțeam cum parcă din slăvi mi se revarsă în inimă un izvor de milă și îndurare. Acum au secat… De ce oare ? Toți m-au dezaprobat când mi-am părăsit casa și m-am hotărât să devin schimnic în pustie. Continuă să citești →