Orbitând prin universurile altora
În lumea aceasta se vorbeşte despre trei mari dependenţe pe care oamenii le au: tutunul, alcoolul şi cafeaua. Bineînţeles că există şi drogul, dar aici e vorba de substanţele acelea ,,mai legale”. De fapt, nu ştiu dacă să le numesc substanţe din moment ce dependenţa căreia nu i se face atâta publicitate (deşi este cea mai puternică) este dependenţa de un alt om. Continuă să citești
Un plus de griji
Ţinta materialului de astăzi este adolescentul bătrân. Douăzeci de ani n-are, dar e la al doilea buletin. Timp liber are destul, iar acesta coincide cu principalul cost de oportunitate pentru ceea ce are să facă. Garantat, apare totul pe contoare şi apometre. Serios. Apoi interpretează. Sunt 250kW consumaţi pe lună într-un apartament mic, cu doi locatari, prea mult sau prea puţin? 14 metri cubi de apă caldă în tot atâta timp şi în tot aceleaşi condiţii denotă un consum mărunt sau un consum exorbitant? Continuă să citești
E pur și simplu natural să ne întrebăm ce urmează. După unu urmează doi, după luni urmează marți, după zi urmează noapte, după simulări urmează jale, dar ce urmează după moarte e o întrebare pe care mulți ne-o punem. Omul, creativ și înzestrat, a venit cu multe idei, câte și mai câte dovezi să-și susțină opinia, că de, când nu are geniala specie umană dreptate, ce mama… Să continuăm. Continuă să citești
O dungă neagră
Se întâmplă câteodată
să ai pe față o dungă neagră
pe care o văd doar ceilalți…
Tu nu vezi nimic! Continuă să citești
AMINTIRI DIN PRAF DE ZGURĂ
CAPITOLUL I
Era o dimineață de vară, cu vânt slab. Lumina crudă a soarelui invada orice colțișor din camera lui Nicole, iar ea putea, așa întinsă în pat cum stătea, să vadă firele de praf dansând în aer. Se simți murdară și se dădu repede jos din pat. Și în baie pătrundea aceeași lumină orbitoare, dar parcă aici era mai rece. Apa o înviora, iar mirosul de levănțică al săpunului îi persistă ceva timp și după ce a intrat în bucătărie. Acolo o aștepta mama ei, cu micul dejun pregătit pe o farfurie, sorbind dintr-o ceașcă aburindă. Continuă să citești
18, infinit
10… 11… 12… Nimic schimbat, același zâmbet, aceeași dorință ascunsă, aceeași plăcere și deschidere spre cunoaștere.
13… 14… Alte priorități, alte ambiții, altă atmosfera, altă abordare, alte cuvinte, alte nevoi, însă același zâmbet, puțin mai timid, având aceeași încărcătură pozitivă. Continuă să citești
E întuneric, dar e bine. E cald. Ceva te atinge încet și îți șoptește la ureche: Șșșștttt! E în regulă. Sunt aici. Nu ai de ce să te temi dacă îți ții ochii închiși… Și îi ții închiși atât de mult, încât pierzi noțiunea timpului. Aștepți, dar ce? Sau mai bine spus, pe cine? Ce se întâmplă în jurul tău e greu de stabilit. Auzi voci și șoapte fără noimă. Încerci să deslușești ce se petrece în camera întunecată, dar fără rost. Un gust amar îți umple gura. Ce e și de unde vine? Sânge? Nu, nu e posibil. Continuă să citești
Episodul 1
Los Angeles, un nume ce te duce cu gândul la un colţ de rai, la un loc mirific, în care domneşte pacea, iar îngerii cântă la harpă, dansând prin aer…Ei bine, nu! Nimic din toate astea nu există în ,, Oraşul îngerilor”. Peisajele te duc într-adevăr cu gândul la ceva divin, dar cu tot smogul oraşului, cu construcţiile ce au substituit natura,cu străzile şi autostrăzile ce au secţionat regiunea acestuia e greu să consideri L.A. un colţ de paradis. Singurii îngeri întâlniţi aici, sunt cei întunecaţi care ies doar noaptea, atunci când traversează străzile cu viteze impresionante şi răsunătoare ce spulberă diminuatele momente de linişte, turându-şi motoarele. Continuă să citești
1.Elefantul uriaș
M-am trezit. Stăteam întins pe iarbă. M-am ridicat și am privit în jur. În dreapta mea era o pădure umbrită de crengile copacilor. Puteai observa cum vântul bătea frunzele ruginite care cădeau una după alta. Lângă pădure era o casă micuță. M-am îndreptat spre ea, curios. Am observat că nimeni nu era acasă. Continuă să citești
Scriind despre a scrie
Am început să citesc o carte despre povestea de viaţă a unui scriitor. De fapt, a unei scriitoare. O chema Mirona. „Un scriitor are nevoie de oameni”, îi spusese ei un francez. Pentru că trebuie să cunoşti oameni ca să ai despre ce să scrii. Şi aici m-am întrebat eu: nu poţi să scrii şi dacă nu străbaţi lumea în căutare de poveşti de viaţă? Nu pot să le creez eu din străfundurile minţii mele? Ba pot, cum să nu pot, doar asta mă tot chinui să fac. De fapt, nu mă chinui, aici ar fi un alt cuvânt, dar stând aşa şi contemplând cuvintele, le mai pierd din când în când. Le ştiu, sunt ascunse în rafturi din bibliotecă, dar în drumul până la ele risc să trezesc din somn alte poveşti, pe care nu vreau să le scriu acum. Continuă să citești