Primăvara este anotimpul meu preferat, chit că se lasă aşteptată, că vine cu câte o viforniţă târzie exact când am chef să port pantofi sau că aduce ploi şi vânt. O las în bobii ei, fiindcă e drăgălaşă şi poartă rochiţe înflorate, aşa că are dreptul de a fi capricioasă ca orice fată frumoasă. Anul acesta însă parcă e ceva bizar; în loc de “Înfloresc grădinile, ceru-i ca oglinda”, îmi trec prin cap tot felul de “bacovianisme”: “E timpul, toţi nervii mă dor”, “Primăvară – o pictură Continuă să citești →

     În marea-i înţelepciune, poporul a numit banul “ochiul dracului”, iar acestuia din urmă i-a zis, la fel de plastic, “Cel-care-stă-pe-comoară”. Oamenii vorbeau despre locuri în care sunt îngropate tezaure, iar diavolul aprinde deasupra lor flăcări ce-i atrag pe dornicii de îmbogăţire, pierzându-i; zonele în care există mine de aur sunt încă pline de poveşti despre duhul băilor, un spirit malefic, care ucide sau duce la nebunie pe temerarii căutători (nici picior de duh, diavol sau Continuă să citești →

     Începutul de an este pentru mulţi un bun prilej de a-şi face planuri; oamenii sunt parcă mai optimişti, mai dispuşi să se ia la întrecere cu viaţa, mai curajoşi. Îşi promit că vor face mai mult sport, că vor mânca mai sănătos, că vor merge măcar o dată pe lună la teatru sau la concert, că-şi vor duce copiii în parc la fiecare sfârşit de săptămână, că nu vor mai aştepta să li se umfle falca pentru a da o tură pe la dentist, că vor citi mai mult etc, etc. Eu bag capul între urechi şi mă simt aiurea, fiindcă nici anul acesta nu mi-am propus ceva anume pentru perioada care urmează. Continuă să citești →

MIHAELA  MARIN  este  profesoară, tot de CARABELLA, iubitoare de limba și literatură română…

Nu mai ştiu exact de unde sunt cuvintele pe care le-am ales ca titlu, cred că dintr-o anecdotă auzită pe când mă ridicam copilandră la casa părinţilor mei din Câmpulung, oraş plin pe-atunci de viaţă (şi de vestigii ale unei istorii glorioase), înţesat astăzi de şomeri care evocă zilele uzinei ARO şi ale fabricii de melană. Continuă să citești →

E oficial: vine Crăciunul. Nu, n-a apărut nimic în acest sens în vreun decret sau mai ştiu eu unde, dar mi-au atras atenţia trei evenimente la fel de importante: pe ProTv a rulat prima parte din “Singur acasă”, mama lui Fuego a început deja să împodobească bradul în diverse cămine culturale sau case ale sindicatului, iar Ştefan Bănică Jr. şi-a anunţat anualul concert de la Sala Palatului. Ce dovezi mai clare doriţi? Prin urmare, haideţi să fim mai buni, mai generoşi, mai bla şi mai bla-bla, dacă se poate, chiar mai bla-bla-bla, să facem un târg de ce-o fi Continuă să citești →

     România este în clocot, toată lumea dezbate, de la vlădică până la opincă. Eu fac parte din a doua categorie şi dezbat cu bărbatu-meu pe teme culinare. Cei doi prezidenţiabili dezbat şi ei, dar fiecare pe altă temă, aşa că mă las păgubaşă să-i mai ascult şi închid sonorul, urmărindu-i pe mut, ceea ce este foarte, foarte distractiv. Asta mă predispune să fac scenarii, să-mi manifest spiritul creator, să asociez filme, să refac distribuţii şi chiar să înlocuiesc coloane sonore. Continuă să citești →

de Mihaela MARIN

      În nu mai ţin minte ce şcoală s-au găsit vreo douăzeci de profesori (numărul diferă de la un post tv la altul) care n-au trecut testul psihologic. Televiziunile s-au năpustit, au fost sunaţi directorii, câteva emisiuni au făcut din ştirea aceasta subiectul zilei, vreo zece psihologi au aruncat în discuţie termenul “nebunie”, în vreme ce doar vreo doi au zis ceva despre alienarea omului modern, plus niţică depresie. Continuă să citești →