1.iubito să-mi dai nopțile `napoi
nu este nici poruncă și nici rugă
să-mi fac din ele dincolo de noi
un adăpost de zîmbet și nefugă Continuă să citești
Arhive etichete: Puiu Jipa
Puiu JIPA – Ji-pisme de sâmbătă
1. între noi doi
fumul țigării
alcătuiește
neliniști
(arpegiu)
2. te-am așteptat
bucată cu bucată
te compuneam din pași
din liniști
din amurg
apoi nimic
(din colo)
3. o să dormim iubito
ca la-nceput de lume
și-o să visăm
ninsori de treabă
alămuri limpezi
cuvinte fără seamăn
(somnia)
4. de partea ta
se-ntunecă prea des
de partea mea
nu se mai luminează
(început de beznă)
5. cînd dormi tu dormi
ca pentru-ntîia oară
nu dorm
și te veghez absent
de undeva
din lanul de secară
(opere complet incomplete)
6. toate tăcerile tale
au gustul
nopților fără aer
(amintirea e mîine)
7. pe sărutarea ta
se scriu povești
de neuitat
(tatuaj)
8. să știi
cînd m-am îndrăgostit de tine
nu am avut nici vorbe
și nici timp
(atît)
9. de cîte ori am vrut s-adorm
mari lucruri se-ntîmplară
și toate
pentru-ntîia oară
(iubita mea e noaptea a polară)
10. cuvintele astea care
vrînd-nevrînd
ne aranjează deranjează
ca cimitirele care nu tac niciodată
stăm capră la amănunte
întrucîtva necesare
imboldul de a fi viu
pe cîte litere știm
nu s-a mai inventat o literă
de la începutul lumii scrise și vorbite
nu s-a mai inventat o tăcere
o pauză
goana asta
goana aceasta respectuoasă
după nimicul necesar
în timpul unei vieți
care nu ne va aparține
niciodată
(și tu și tu și eu)
11. și toți copiii noștri
așteptînd să se nască
alaltăieri
ori în altă zi
și mai norocoasă
(leagăn)
12. cu ochii închiși
așteptînd
un visătorb
(noapte brună)
13. pe marginile nopții
tac inocente ploi
cocoșii nu mai latră
nici hamleții nu-s noi
o surdă bălăceală
ne scaldă în noroi
prin ceară trec albine
sculptîndu-ne pe noi
dar sîntem clovni ființă
din lumea de apoi
tu-mi spui ce e dorință
eu te întorc `napoi
te-ntorci în tine iară
cum melcul înapoi
o să rămîi un flutur
strivit în negre foi
(boi doi goi joi moi roi soi toi țoi voi zoi)
14. atît de mult
puteam să te iubesc
încît am îndrăznit
să mi te uit
pentru întîia oară
(călătorie spre capătul începutului)
15. astăzi e noapte
și mîine
și cîtă imaginație
mai poate să fie
(un fel de consecvență)
16. Cum să îți spun, voiai să fii printre litere A trebuit să te îmbrățișez pentru asta, a fost nevoie de o privire stîngace spre sînul tău drept Mi se înroșiseră gîndurile și aveai un miros de tămîie păgînă Ochii tăi nu spuneau valuri nu adoptau cerbi în călduri dar mă purtau într-un metru pătrat cu bere minciună Citiserăm paragrafe dintr-o singură carte de tarot, fiecare în limba lui/ei și credeam împreună că viitorul nu ne privește Da, acum ai litere și nici un zîmbet Dacă ar fi fost invers Miroși ca statuile nesculptate și îți place să visezi clepsidre fără de sfîrșit
(fără punct)
17. o să dormim iubito
pe-un straniu lampadar
de unde vom vedea-o
pe-aceea care ar
putea să ne împartă
în puri și în tîlhari
de-aceea tu mă iartă
și vino haide sari
în lampadarul straniu
din care nu cobori
decît printr-un vitraliu
pictat cu sicomori
de-acolo din înaltul
smeritelor lumini
mînave-ne-a hazardul
s-avem iar amintiri
(sînt umbre care dor cînd le pășești)
18. Dintr-o sticlă de vin scoasă din valurile unui rîușor din județul Vaslui:
„Hai mîndro în deal la vie
Să facem pornografie..”
19. atît de puțin aer
și nici o secundă
(singurătatea e de genul feminin)
20. și dor de tine mi-era și nici nu ne cunoșteam nici măcar umbrele noastre nu vorbiseră îți era de-ajuns să deschizi uși încăperi cu care n-ai avut timp să trăiești timpul se împrietenise cu vocalele tale proaspăt inventate ce-ar fi să ne dai somnul înainte de toate nașterile tu într-o carte eu într-o parte
(ochii din sînii tăi)
21. doar somnul tău
mă mai trezește
( uneori )
Puiu JIPA – Ji-pisme de sâmbătă
Puiu JIPA – Ji-pisme de sâmbătă
cînd miros
ca tine
(uimire fără de-nceput)
- ultima dată cînd te-am iubit
erai atît de departe
încît iubirea s-a întors Continuă să citești
Puiu JIPA – Ji-pisme de sâmbătă
Puiu JIPA – Ji-pisme de sâmbătă
Puiu JIPA – Ji-pisme de sâmbătă
Puiu JIPA – Obama (IV)
A: Și astea le-a zis fratele lui bunicu’?
V: Yes.Toly Bacs helped my father.Before he went to war, he gave all his money to my father:400 $.Then Toly Bacs died.And my father asked me to give this money back to his relatives. when i’m powerfull. Continuă să citești
PUIU JIPA – OBAMA (III)
Clara: Ce mie tu nu-mi povestești mereu de cabana ta de la munte, de oile tale, de vaca ta, de prunii tăi din care faci palincă? Ce frumos povestești… Hai, mai zi-mi că așa e de mișto de parcă simt aerul ăla tare…
A: (mai bea): Da mă, și când vine dimineața să ieși asa pe rouă, să te spele pe picioare cu iarbă (începe să vorbească puțin ardelenește) și să înceapă pasărea să țiuie. Să vezi cum iese aburul din pământ. Și Continuă să citești
Puiu JIPA – Ji-pisme de sâmbătă
tot timpul plec
nu știu de ce plec
dar plec
cu voluptatea rămasului
cu orice preț
(dusîntors) Continuă să citești