De la o vreme, eram tot mai zinguratici. Zâmbăta, plecam în week-end, zinguri. Ne erau dragi aceste zâmbete zenine. Nu zdădeam decât pe iarbă verde, pe pajiştea cea mai zuavă. Zgoteam din zac proviziile aduze şi preparam dejunul. Nevazdă-mea gătea numai cu zoia. Mâncam, ca să zlăbim, zalate, zupe (din plic), şi evitam zlănina. Iubeam, în zghimb, zarmalele de post (fără zare, căci reţine apa). Zerile, urcam pe deal, la zdână, unde zdădeam şi pezde noapte (prinzând şi Zâmbra Oilor, o dată). Continuă să citești →
Plutind spre Blois, dinspre-Orléans,
Alaltăieri, în josul Loarei,
Văzut-am nave-n lin balans
Şi lunec, datorat uşoarei
Şi caldei adieri a boarei
Ce le dădea atât avânt
Cât să plutească-n susul Loarei,
Având în pupă un bun vânt. Continuă să citești →
On doit ondoyer,
dit l’ondine qui ondoie
et doit être blondine ;
on doit méduser,
dit l’ample méduse
la méduse qui méduse ;
on doit morceler,
dit le morse ou le phoque
à trompe, l’éléphant
de mer qui nous trompe;
on doit être toujours élégant,
dit le maquereau,
le vieux maître
des eaux,
dont le règne est par tous,
même par l’araignée,
reconnu – moins le singe
qui se démène et s’ébat
sur sa tête et compte
les cheveux qui lui poussent
de haut en bas.
2.
FRANCIS JAMMES
VA NINGE-N DOUĂ ZILE…
Va ninge-n două zile, sau trei; iar mie-mi place
să-mi amintesc o seară de-acum un an. Şedeam
la sobă, tot pe gânduri. De-aţi fi-ntrebat ce am,
v-aş fi răspuns că nu am nimica, daţi-mi pace.
M-am tot gândit, la mine-n odaie,-acum un an,
în vreme ce afară cădea zăpada-n pripă.
Am cugetat degeaba. Trag din aceeaşi pipă
de lemn cu cap de ambră, ca şi acum un an.
Vechiul meu scrin de paltin miroase tot a verde.
Dar eram prost, căci astea nu-s de schimbat, şi îi
o hachiţă neghioabă să vrei să te râzgâi
c-un rămăşag pe care ştii bine că-l vei pierde.
Mă-ntreb la ce-i bun gândul şi-atâta vorbărai.
Sărutu-i mut şi mută e lacrima amară,
iar paşii de prieten, întrauziţi pe scară,
te mângâie, vorbindu-ţi, cu toate că n-au grai.
Am botezat şi aştrii, de parcă ei, în largul
celest, ar ţine seamă de asta. Nu ne cer
nici mândrele comete părerea când, pe cer,
apar din voia proprie, nu dintr-al nostru calcul.
Şi-apoi, unde-i tristeţea-mi de-acum abia un an,
de care ca prin ceaţă-mi mai amintesc. Iar dacă
m-ar întreba vreunul, eu l-aş ruga să tacă,
precum şi astă-iarnă, de-ar fi-ntrebat ce am.
Partea superioară a machetei
3.
FRANCIS JAMMES
CICĂ…
Cică, la miezul nopţii Crăciunului, în staul,
stau boul cu asinul de vorbă,-n umbra sfântă.
Eu cred. De ce n-aş crede-o? Atunci, pe cer, de aur
sunt stelele ca nişte monstranţe,-n noapea sfântă.
E taina celor două făpturi şi-un an de zile
o ţin. Nu s-ar prea spune. Eu, însă, ştiu că ei
ascund şi alte-arcane sub frunţile umile,
o ştiu pentru că ochii lor se-nţeleg cu-ai mei.
Ei le sunt buni prieteni păşunilor cu floare
de iniţă albastră cum e în cer, cu floare
de mărgărite care,-mbrăcate-n alb, au doar
duminică şi nicio zi, alta,-n calendar.
Ei le mai sunt prieteni şi greierilor cari
liturghisesc spre seară şi-au capetele mari,
în timp ce campanula e-un fel de campanilă,
iar lujerul lucernei aduce a feştilă
Nici boul, nici asinul nu suflă nicio vorbă
despre acestea, fi’ndcă sunt simpli,-ntr-adevăr;
şi tot ei ştiu că,-n viaţă, nu orice adevăr
e bun să-l spui oriunde, oricăruia… Nici vorbă.
Eu, însă,-n toiul verii, când, frimituri de aur,
albine zburdă-n jurul asinului, abia-mi
ţin plânsul şi nădăjdui, jambiere de aba
să i se pună, totuşi, de cum e scos din staul.
Şi aş mai vrea ca boul care, şi el, vorbeşte
cu Domnul, între coarne să aibe-un strat de iarbă,
să-l apere de crăpet, când ziua stă să fiarbă
şi muştele-l înţeapă, iar soarele-l orbeşte.
4.
MAX JACOB
SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL
Pe vărul Domnului Isus
îl ferecaseră-n fiare;
era un sfânt, drept pentru care
Botezătorul i s-a spus.
Irod mergea aproape zilnic,
trezit din câte-un sumbru vis,
să ceară sfatul celui silnic,
din ordinu-i regal, închis.
Ci două dame, ca un cui
de ascuţite,-n casa lui
erau: consoarta şi-o odraslă
a ei, – care, la un chiolhan,
ştiindu-i vanitoasa maslă,
i-au cerut capul lui Ioan.
1. Diferenţa dintre o sută şi o mie e mult mai mică decât e aceea dintre un milion şi un miliard. Cum să nu spui: „săracii milionari” ?!
2. Diferenţa dintre Olimpiadele moderne şi modelul lor vechi-elen constă în faptul că, în timp ce, pe durata acestora din urmă, războaiele încetau, acum e invers. Continuă să citești →
Mare s-ar cădea să-ţi fie, Doamne, ţinerea
de minte (nu ca a noastră, care-i scurtă
şi ţine cât ţinem aprinsă o galbenă turtă
de ceară), ca să-ţi aminteşti ce va fi fost în Vinerea
de dinaintea Paştilor, în satul Costeşti, Argeş
(era-n 18 aprilie 1930, la denie),
când ţi-a ars biserica-ntreagă, de n-a mai rămas ţipenie
de prunc viu într-însa… Eu nu sunt Voltaire, care sparge-şi Continuă să citești →
1.S/Z
1.
1.ALTE PIEŢE, ALTE ÎNTÂMPLĂRI:
1.
1.
1. DEUNĂZI DEMULT