Mai întâi a fost hepatita… Într-o zi mi s-a făcut din senin foarte rău, vomam tot ce băgam în gură. Tata m-a dus la doctoriţa de circă (aşa se numea pe atunci medicul de familie), care după ce s-a uitat la mine la repezeală (în hol mai aşteptau o grămadă de pacienţi) a ajuns la concluzia că am… amigdalită şi mi-a caligrafiat o reţetă. În zilele următoare m-am simţit ceva mai bine şi pentru că tocmai sosise marea zi de salariu, m-am urcat cu tata (nu ştiu de ce, maică-mea se decisese de data asta să rămână acasă) în faimosul autobuz 2, să mergem în oraş şi să-mi primesc raţia cuvenită de prăjituri. Stăteam cuminte pe scaun când o doamnă s-a apropiat deodată de mine, m-a apucat de cap, m-a privit cu atenţie drept în ochi, iar pe urmă s-a grăbit să-l apostrofeze pe tata: ,, Unde te duci, domnule, cu copilul ăsta? Nu vezi că are hepatită?’’ Continuă să citești →