DULAPUL DE ACAJU
O povestire poliţistă a lui Dumas
Am auzit în tinereţe, de la un aghiotant al prinţului Eugéne, care servise sub comanda tatălui meu şi se numea Bataille, povestirea care urmează şi pe care ar trebui s-o trimit confratelui Gaboriau, ce, cu talentul său special pentru acest gen de istorii, ar putea face din ea un pandant la Crima din Orcifal sau la Afacerea Lerouge. Continuă să citești
1.
LE CERF-VOLLARD
Un tableau s’envolant
vers le haut ciel de l’art
comme un beau cerf-volant,
s’appelle un cerf-vollard. Continuă să citești
4. Burghezul a avut întotdeauna vocaţia de a fi un personaj grotesc. Tot ce parvine de la el, provoacă râsul. El este sperietoarea obsedantă, dar doar caraghioasă a unei societăţi. Grimasa lui e de neplătit. Este mereu încornoratul păcălitul, imbecilul. Tradiţia teatrală îl oglindeşte cu fidelitate. Deja în fabliau-urile şi povestirile Evului Mediu, burghezul este fricosul care se ascunde în spatele tejghelei sale ori de câte ori apare o spadă, pântecosul care se lasă tîlhărit de maleficii golitori de pungi, omul liniştit care îşi varsă oala de noapte peste scandalagiii care îi tulbură somnul.
Jacques Ellul – metamorfoza burghezului
2.Am ajuns şi la cel mai bun de gură dintre toţi: intelectualul, artistul – prin tradiţie antiburghez. Noi scoatem strigăte de admiraţie vizavi de antiburghezismul Beattleşilor, a beatnicilor, a teatrului lui Albee şi tutti quanti. Nu e un lucru nou. Să ne reamintim că de la apariţia burgheziei în calitate de clasă, artistul s-a ridicat împotriva Nenorocitului. Romanticii au fost – trebuie s-o reamintim – antiburghezi. Marea perioadă a Fovilor, ilustrată de Daumier, arăta convingător opoziţia dintre geniul (deja cu plete) şi burghezul ( cu pălărie înaltă). Continuă să citești
1.
CHARLES D’ORLÉANS
***
Plutind spre Blois, dinspre-Orléans,
Alaltăieri, în josul Loarei,
Văzut-am nave-n lin balans
Şi lunec, datorat uşoarei
Şi caldei adieri a boarei
Ce le dădea atât avânt
Cât să plutească-n susul Loarei,
Având în pupă un bun vânt. Continuă să citești
din jacques ellul – metamorfoza burghezului
1.Să-i dăm Cezarului ce i se cuvine! Să începem cu cel ce a suferit primul această “castrare anexativă”, cu creştinismul (a se vedea de exemplu Groethuysen, Gândirea burgheză). Am spus că burghezul a fost unul dintre primii anticreştini. Şi totuşi socialiştii i-au considerat pe drept cuvânt pe burghezi religioşi şi creştini şi au asociat lupta împotriva religiei cu lupta împotriva burgheziei. Ambele lucruri sunt exacte. Este evident că orice formă de creştinism este esenţialmente antiburgheză. Continuă să citești
1.
ȘERBAN FOARȚĂ
LA UN DESEN DE TUDOR BANUȘ
On doit ondoyer,
dit l’ondine qui ondoie
et doit être blondine ;
on doit méduser,
dit l’ample méduse
la méduse qui méduse ;
on doit morceler,
dit le morse ou le phoque
à trompe, l’éléphant
de mer qui nous trompe;
on doit être toujours élégant,
dit le maquereau,
le vieux maître
des eaux,
dont le règne est par tous,
même par l’araignée,
reconnu – moins le singe
qui se démène et s’ébat
sur sa tête et compte
les cheveux qui lui poussent
de haut en bas.
2.
FRANCIS JAMMES
VA NINGE-N DOUĂ ZILE…
Va ninge-n două zile, sau trei; iar mie-mi place
să-mi amintesc o seară de-acum un an. Şedeam
la sobă, tot pe gânduri. De-aţi fi-ntrebat ce am,
v-aş fi răspuns că nu am nimica, daţi-mi pace.
M-am tot gândit, la mine-n odaie,-acum un an,
în vreme ce afară cădea zăpada-n pripă.
Am cugetat degeaba. Trag din aceeaşi pipă
de lemn cu cap de ambră, ca şi acum un an.
Vechiul meu scrin de paltin miroase tot a verde.
Dar eram prost, căci astea nu-s de schimbat, şi îi
o hachiţă neghioabă să vrei să te râzgâi
c-un rămăşag pe care ştii bine că-l vei pierde.
Mă-ntreb la ce-i bun gândul şi-atâta vorbărai.
Sărutu-i mut şi mută e lacrima amară,
iar paşii de prieten, întrauziţi pe scară,
te mângâie, vorbindu-ţi, cu toate că n-au grai.
Am botezat şi aştrii, de parcă ei, în largul
celest, ar ţine seamă de asta. Nu ne cer
nici mândrele comete părerea când, pe cer,
apar din voia proprie, nu dintr-al nostru calcul.
Şi-apoi, unde-i tristeţea-mi de-acum abia un an,
de care ca prin ceaţă-mi mai amintesc. Iar dacă
m-ar întreba vreunul, eu l-aş ruga să tacă,
precum şi astă-iarnă, de-ar fi-ntrebat ce am.
Partea superioară a machetei
3.
FRANCIS JAMMES
CICĂ…
Cică, la miezul nopţii Crăciunului, în staul,
stau boul cu asinul de vorbă,-n umbra sfântă.
Eu cred. De ce n-aş crede-o? Atunci, pe cer, de aur
sunt stelele ca nişte monstranţe,-n noapea sfântă.
E taina celor două făpturi şi-un an de zile
o ţin. Nu s-ar prea spune. Eu, însă, ştiu că ei
ascund şi alte-arcane sub frunţile umile,
o ştiu pentru că ochii lor se-nţeleg cu-ai mei.
Ei le sunt buni prieteni păşunilor cu floare
de iniţă albastră cum e în cer, cu floare
de mărgărite care,-mbrăcate-n alb, au doar
duminică şi nicio zi, alta,-n calendar.
Ei le mai sunt prieteni şi greierilor cari
liturghisesc spre seară şi-au capetele mari,
în timp ce campanula e-un fel de campanilă,
iar lujerul lucernei aduce a feştilă
Nici boul, nici asinul nu suflă nicio vorbă
despre acestea, fi’ndcă sunt simpli,-ntr-adevăr;
şi tot ei ştiu că,-n viaţă, nu orice adevăr
e bun să-l spui oriunde, oricăruia… Nici vorbă.
Eu, însă,-n toiul verii, când, frimituri de aur,
albine zburdă-n jurul asinului, abia-mi
ţin plânsul şi nădăjdui, jambiere de aba
să i se pună, totuşi, de cum e scos din staul.
Şi aş mai vrea ca boul care, şi el, vorbeşte
cu Domnul, între coarne să aibe-un strat de iarbă,
să-l apere de crăpet, când ziua stă să fiarbă
şi muştele-l înţeapă, iar soarele-l orbeşte.
4.
MAX JACOB
SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL
Pe vărul Domnului Isus
îl ferecaseră-n fiare;
era un sfânt, drept pentru care
Botezătorul i s-a spus.
Irod mergea aproape zilnic,
trezit din câte-un sumbru vis,
să ceară sfatul celui silnic,
din ordinu-i regal, închis.
Ci două dame, ca un cui
de ascuţite,-n casa lui
erau: consoarta şi-o odraslă
a ei, – care, la un chiolhan,
ştiindu-i vanitoasa maslă,
i-au cerut capul lui Ioan.
Albert ( traducere)
La fel ca atunci când domnul Ledru și-a întrerupt pentru prima oară povestirea s-a făcut pentru un moment liniște.
O liniște care a durat încă și mai mult decât prima dată, fiindcă simțeam că se apropie sfârșitul istorisirii, pe care domnul Ledru spunea că poate nu va avea destulă forță s-o isprăvească. El reîncepu totuși, aproape imediat: Continuă să citești
1.
GHERASIM LUCA
MADELEINE
(Îmi îngădui să dedic traducerea aceasta
doamnei Madeleine Perlman) Continuă să citești
Tor la Gerröd
Zeița iubirii şi a frumuseții, Fröja, avea un veşmânt de pene, cu care obişnuia să se îmbrace, când uneori vroia să se ascundă sub înfățişarea unui şoim.
Într-o zi Loke a furat de la Fröja această haină de şoim şi a zburat la curtea uriaşului Gerröd, căci Loke era curios să-l vadă pe Gerröd şi sălaşul acestuia. Continuă să citești