Zilele trecute, într-o pauză, m-am amuzat privindu-i pe colegii mei care participau cu „trup şi suflet” alături de Federer la semifinala unui turneu de tenis. Şi mi-am adus aminte de acest articol, pe care l-am scris nu cu mult timp în urmă, ca un omagiu adus unuia dintre mulţii savanţi pe care omenirea nu-i va uita niciodată. Am tot respectul pentru marii sportivi, dar gloria lor e efemeră. Fiecare generaţie are idolii ei. Oamenii de ştiinţă nu par că sunt idolii cuiva, dar numele lor este veşnic, şi îl vor auzi generaţii după generaţii.
Acestea fiind zise, iată povestea…
La 10 decembrie părăsea această lume Alfred Nobel, bărbatul care toată viaţa a fost trist şi singur şi care, în cele din urmă, ce nu a putut da cuiva în mod special a oferit întregii omeniri printr-unul dintre cele mai grandioase acte din toate timpurile.
„Capitalul va alcătui un fond, ale cărui dobânzi anuale vor fi distribuite ca premii acelora care în anii precedenţi au adus cele mai mari foloase omenirii. Este voinţa mea expres, ca la acordarea premiului să nu se ţină seama de apartenenţa la o anume naţiune, în aşa fel încât cel mai demn să primească premiul, fie el scandinav sau nu.” Acesta este testamentul lui Nobel, iar sarcina alegerii laureaţilor revine comitetului Nobel format din acele instituţii pe care savantul le-a stabilit fără echivoc, interesant, fără măcar să le întrebe. Abia după 5 ani de la moartea lui instituţiile respective au devenit dispuse şi în stare să preia sarcinile gândite pentru ele, aşa că premiul s-a decernat pentru prima dată în 1901. Omagiul pe care suedezii, şi implicit lumea întreagă, îl aduc savantului şi laureaţilor fiecărui an se vede în modul de desfăşurare al banchetului de la final. Se spune că secretul cel mai bine protejat în Suedia este meniul banchetului organizat în ziua de 10 decembrie, ziua Nobel. În fiecare an este alcătuit de către Forening Arets Kock, societate care desemnează şi bucătarul anului în Suedia. Procedura este foarte amănunţită, durează câteva luni de zile şi, în luna octombrie are loc în cele din urmă, o masă-test pe parcursul mai multor ore, când sunt aprobate 4 propuneri de meniuri. Unicul lucru care se ştie sigur este că la desert se serveşte îngheţată. Totuşi, până în seara zilei de 10 decembrie nimeni – cu excepţia restrânsului cerc al iniţiaţilor – nu ştie ce sortiment de îngheţată se va servi. Meniul de la festivitatea din anul anterior poate fi comandat – pentru o sumă modică, care nu este exagerată fiind vorba de Suedia – la localul primăriei. Porţelanul este alb, dominat de auriu şi verde intens; tacâmurile – 6 piese – sunt parţial aurite, cuţitul pentru peşte este decorat cu un ochi jucăuş verde, iar din set fac parte 4 pahare cu picior aurit.
Nicio sumă de pe lumea aceasta nu poate apropia pe cineva de esenţial: banchetul adevărat, cea mai exclusivistă masă imaginabilă. Doar geniul ori norocul – uneori ambele – pot ajuta cuiva să fie de faţă atunci când, în concepţia unei instituţii devenite MIT pe parcursul celor mai mult de 100 de ani de experienţă, sunt onorate unele dintre cele mai mari realizări intelectuale şi ştiinţifice ale omenirii. În seara serilor, după ce se acordă premiile, accesul la Stadthuset, primăria construită în 1923, este iluminat cu făclii. Maşinile aduc premianţii. Mulţi sosesc pe jos, strălucirea regală domină peisajul. Saluturile includ sărutări de mâini, se fac plecăciuni şi reverenţe şi chiar şi republicanii cei mai înrăiţi sunt impresionaţi de străvechiul ceremonial al curţii. Banchetul are loc în Sala Albastră, care în realitate nu este albastră. Pereţii înalţi, construiţi din cărămidă în tonuri roşii calde, având ferestre cu vitralii arată că arhitectul a fost influenţat de stilul veneţian. Cărămizile au fost realizate manual, iar planul prevedea ca ele să fie acoperite cu ţigle lăcuite albastre, dar arhitectul a renunţat la această idee în timpul construcţiei. La ora 19.00 se deschide marea uşă, se aude fanfara, cântă orga de sub acoperiş, cu 10 mii de tuburi şi 138 de registre, fiind una dintre cele mai mari din Scandinavia. Regele conduce o laureată, în cazul în care printre premianţi se află o femeie, iar dacă nu există o are alături pe soţia laureatului pentru fizică. Ei alcătuiesc vârful acestei procesiuni a majestăţilor care coboară către muritorii de rând, către rude şi prieteni şi către cei 250 de studenţi invitaţi în fiecare an.
La masa de onoare stau familia regală, laureaţii şi ceilalţi oaspeţi de vază, cam 90 de persoane, în timp ce la celelalte mese pot încăpea cei 1300-1400 de oaspeţi. O reprezentantă a fundaţiei Nobel se ocupă în ultimele săptămâni cu stabilirea locului fiecăruia, lucru care nu se limitează doar la aşezarea câte unei femei lângă fiecare bărbat. Decorarea meselor este o tradiţie de secole în Suedia, motiv pentru care televiziunea informează pe larg despre banchet. Aranjamentul meselor va fi o sursă de inspiraţie în multe familii pentru masa de Crăciun. Abia acum este dezvăluit secretul meniului. Acesta este scris în limba franceză, şi anume în acea franceză a bucătăriei selecte devenită o formă de literatură în sine, astfel încât puţini dintre participanţii la dineu pricep ceea ce citesc. Cei mai mulţi oaspeţi sunt încântaţi de faptul că cei 210 chelneri îi vor servi cu şampanie Dom Perignon Vintage. Cartonaşele pe care este scris meniul au doar profilul aurit al lui Alfred Nobel. Unii oaspeţi mai umblaţi prin lume se vor strădui să descifreze tainele meniului, astfel vor afla că antreul este compus din tortuleţ din brânză de capră cu garnitură de sfeclă roşie, scoici St Jacques şi langustine în sos vinaigrette cu trufe. Ca fel principal urmează fileul de cerb în sos de scorţişoară cu legume de toamnă şi un sos Chutney de merişor, cu garnitură de cartofi. Desertul este un delice de pere cu cremă de ciocolată şi vanilie în stil bavarez, însoţit de şerbet de pere şi şampanie.
Din motive necunoscute, bucătăria se află la etajul 6 de unde mâncarea este trimisă cu un ascensor imens în Sala Aurită şi apoi transportată necontenit de către o armată de oameni în jachete albe. Pentru că este un banchet exclusivist nu sunt uitaţi nici vegetarienii, cei care au alergii la o mâncare sau cei ce mănâncă „cuşer”. Nimic nu este imposibil pentru organizatori. Înaintea desertului este un intermezzo muzical de 20 de minute, timp în care scările sunt luminate în albastru, pentru a da totuşi sens denumirii sălii. Spre sfârşitul banchetului, vine din nou rândul laureaţilor. Ei trec pe rând la un mic pupitru, cu 11 trepte peste nivelul scării, şi rostesc un discurs care nu poate avea mai mult de 3 minute. Este una dintre cele mai binecuvântate îngrădiri stabilite de protocol, pentru că după această zi, după această cină cu şampanie şi vin tare, nimeni nu ar mai fi în stare să urmărească cuvântări lungi în limbi străine sau în engleză cu puternic accent străin.
Pentru că o lege nescrisă cere ca nimeni să nu părăsească sala înaintea regelui, el este acela care dă semnalul. Dar nici măcar regele Carl Gustav al XVI-lea nu se ridică de pe scaun când doreşte, ci exact în momentul prevăzut de protocol. Imediat ce familia regală, laureaţii premiului Nobel, profesorii, studenţii şi toţi oaspeţii se ridică şi urcă treptele, răsună muzica de dans şi de această dată, ca în fiecare an, începând cu un vals vienez. La ora 1 se încheie şi dansul din Sala Aurită. Dar cu asta nu se termină totul. Nu există laureat care să nu fie invitat la cel puţin una dintre petrecerile organizate de frăţiile studenţeşti din Stockholm. Pentru ei sunt nişte idoli, ca nişte staruri pop ale lumii ştiinţifice. Şi, spre deosebire de lumea sportului premiul Nobel cunoaşte doar învingători. Nu se conferă nici măcar locul doi ori trei, ca să nu mai vorbim de următoarele. Opinia publică nu va afla niciodată cine a fost nominalizat şi cum a decurs votarea – află doar cine a câştigat. Toate deciziile sunt irevocabile şi nu pot fi contestate. Regulile cu privire la cine are voie să nominalizeze candidatul diferă în funcţie de premiu. Două reguli sunt general valabile: mai întâi, nimeni nu se poate propune pe sine însuşi. În al doilea rând, atât membrii comitetului cât şi laureaţii anteriori pot face propuneri. Reţeaua mondială de contacte cuprinde mai multe mii de persoane, cărora li se trimite anual câte o circulară, cu rugămintea de a nominaliza candidaţi. Toate nominalizările sunt adunate până la 1 februarie. Imediat după votare, indiferent de diferenţa de fus orar, se face celebra anunţare telefonică a respectivului ori a respectivilor: „ ALO, AICI STOCKHOLM!”
Aşa cum a dispus Nobel, un premiu poate fi împărţit la maxim 3 laureaţi. Cu excepţia premiului Nobel pentru pace, care poate fi acordat şi unor instituţii sau grupuri, premiile pot fi acordate numai persoanelor individuale, care în momentul votării trebuiau să fie în viaţă. Având astăzi valoarea de aproximativ un milion de euro, premiul Nobel este unul dintre cele mai generoase premii din lume. Şi aşa a fost întotdeauna. Intenţia lui Nobel era de a promova cercetători şi artişti tineri, foarte promiţători, şi de a-i face independenţi de constrângerile materiale. Practic, este vorba în majoritatea cazurilor despre bărbaţi în vârstă, distinşi pentru descoperiri sau opere realizate cu mult timp în urmă. De decenii media de vârstă a laureaţilor Nobel este 62 de ani, iar procentajul femeilor premiate este puţin peste 4%. În ciuda tuturor criticilor şi ostilităţilor manifestate, premiul Nobel este ca şi până acum – poate chiar mai mult decât înainte – cea mai dorită distincţie din lume. Este o instituţie. Nu trebuie să se explice, să se justifice, nu răspunde în faţa nimănui. Există o mulţime de premii, pentru o mulţime de prestaţii, unele chiar mai generoase, dar toate pălesc în faţa PREMIULUI NOBEL.
Cu mulţumiri (pentru unele amănunte) doamnei doctor în chimie Margareta Onica, Stockholm…
VIOLETA LEANCĂ este profesoară la Colegiul Național „Constantin Carabella”, din Târgoviște…